Animalele de companie ajută copiii să se dezvolte emoţional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul educaţional 'Abecedarul îngrijirii animalelor de companie' - derulat pentru al treilea an în şcolile din Bucureşti de Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei - îi învaţă pe cei mici cum să se comporte responsabil faţă de animalul de casă, relateazã Agerpres.

În urma programului s-a constatat că animalele de companie contribuie la educarea şi dezvoltarea emoţională a copiilor prin îmbunătăţirea abilităţilor de socializare şi relaţionare cu cei din jur.

'În cadrul acestui program, elevii claselor a II-a învaţă regulile de bază ale îngrijirii animalelor de companie şi beneficiile convieţuirii cu animalele. Pe parcursul lecţiilor interactive susţinute de medici veterinari se pune accent crescut pe educarea şi responsabilizarea copiilor care au sau vor avea în grijă animale de companie. Mai multe studii internaţionale au scos în evidenţă faptul că acei copii care au în preajmă un animal de companie sunt avantajaţi din mai multe puncte de vedere. Animalele ajută în special la educarea şi dezvoltarea psihologică a copiilor, dar aduc în acelaşi timp şi beneficii de sănătate', se arată în comunicat.

Pe parcursul orelor susţinute în cadrul programului educaţional 'Abecedarul îngrijirii animalelor de companie', copiii află informaţii despre cum să-şi aleagă animalul potrivit, cum să se poarte în preajma unui animal cu sau fără stăpân şi cum să 'citească' mesajele transmise de acesta. Cei mici primesc în plus broşuri special concepute pentru acest program, care conţin desene, sfaturi şi jocuri cu şi despre animale.

Asemeni ediţiilor precedente, programul 'Abecedarul îngrijirii animalelor de companie' se desfăşoară în Bucureşti la nivelul claselor a II-a până în luna iunie 2009, ţinându-se cont de vacanţele şcolare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite