Angajatul Guvernului care a bruscat ziariștii la Palatul Parlamentului, sancționat cu reducerea salariului

0
Publicat:

Ofițerul de presă al Guvernului care a bruscat jurnaliștii la Palatul Parlamentului, pe 26 noiembrie 2025, a fost sancționat disciplinar, primind o reducere de 5% a salariului timp de o lună.

Măsura a fost dispusă de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului. FOTO: captură video
Măsura a fost dispusă de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului. FOTO: captură video

Potrivit unui comunicat al Executivului, comisia convocată la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului pentru cercetarea disciplinară a constatat că angajatul a săvârșit o abatere disciplinară și a decis reducerea salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună. 

„Comisia convocată la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului pentru cercetarea disciplinară a angajatului cu atribuții de ofițer de presă din cadrul Direcției Comunicare și Relații cu  Presa, implicat în situația din data de 26 noiembrie 2025, de la Palatul Parlamentului, și-a încheiat activitatea. Comisia a constatat săvârșirea unei abateri disciplinare în urma căreia angajatul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o durată de o lună, potrivit art. 248 alin 1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată”,  a transmis Guvernul.

Incidentul a avut loc în holurile Parlamentului, în momentul în care mai mulți jurnaliști încercau să obțină declarații de la premierul Ilie Bolojan. Ofițerul de presă i-a împiedicat pe reporteri să pună întrebări, provocând reacții critice în rândul comunității media.

La scurt timp după incident, Guvernul a transmis o precizare oficială pentru presă, în care își exprimă regretul pentru comportamentul ofițerului de presă.

„Regretăm excesul de zel al colegului nostru, ofițer de presă, în interacțiunea cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de astăzi de la Palatul Parlamentului. Conduita acestuia va fi supusă unei verificări disciplinare”, se arată în comunicat.

Executivul a dat asigurări că astfel de momente nu se vor repeta: „Asigurăm reprezentanții presei că o astfel de situație nu se va mai repeta. Profesia de jurnalist este una esențială pentru o societate democratică”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite