Sfârșitul iluziilor israeliene legate de Fâșia Gaza: Cum va fi transformat Israelul de războiul împotriva Hamas
0În cele aproape patru săptămâni care au trecut de la odioasele atacuri ale Hamas din 7 octombrie, Israelul a început o transformare profundă care se va resimți ani de zile de acum înainte, scrie Assaf Orion, fostul șef al planificării strategice în cadrul Statului Major al Forțelor de Apărare Israeliene, într-un articol publicat în Foreign Affairs în care analizează modul în care va trebui să își reconfigureze Israelul politica de securitate și relațiile externe.
Pe măsură ce forțele israeliene se angajează în etapele mai dificile ale campaniei sale terestre pentru înfrângerea Hamas, două teme au devenit deosebit de importante. În primul rând, este crucială înțelegerea faptului că nu mai este vorba de o nouă rundă de conflict în Gaza. Pentru a avea succes, țara trebuie să suporte un război de o amploare și dificultate excepționale, care ar putea dura mai multe luni.
Israelul va trebui să implementeze strategii militare inspirate din paradigmele de război de lungă durată, alături de o campanie de contrainsurgență multianuală care să facă totodată apel la instrumente diplomatice, informaționale și economice. În cadrul acestei misiuni cuprinzătoare, forțele israeliene pot învăța multe din campaniile anterioare, inclusiv cele din istoria timpurie. Dar vor trebui, de asemenea, să fie hotărâte, răbdătoare și agile într-un război care, din multe puncte de vedere, va fi diferit de oricare altul pe care Israelul l-a purtat anterior.
A doua perspectivă este că masacrul îngrozitor a cel puțin 1.200 de israelieni de către escadroanele morții Hamas a marcat o prăbușire catastrofală a strategiei de securitate a Israelului. Eșecul serviciilor de informații și al forțelor de securitate israeliene, precum și al organismelor de supraveghere din cadrul guvernului nu poate fi supraestimat.
În această privință, conducerea politică și de securitate a Israelului are multe explicații de dat. Deși detaliile complete nu au fost încă dezvăluite, au ieșit deja la iveală constatări dure. Semnele potențiale de avertizare au fost ignorate, respinse sau minimalizate, iar prioritățile de securitate greșite ar fi putut face ca atacul să fie și mai mortal.
Multe vor depinde de cât de bine Israelul își poate atinge obiectivele dificile de război împotriva Hamas și cât de repede poate crea o paradigmă de securitate nouă și eficientă în urma conflictului. Dincolo de Gaza, Israelul va trebui să abordeze rețeaua mai largă de amenințări și grupuri armate susținute de Iran care amenință acum țara pe mai multe fronturi. Acestea includ amenințări din Irak, Liban, Siria și Yemen, precum și din interiorul populației palestiniene din Cisiordania.
Iluzia descurajării
Modelul descurajării care a ghidat anterior politicile de securitate israeliene față de Gaza a prins contur de-a lungul mai multor ani. După ce Israelul s-a dezangajat față de Gaza în 2005, iar Hamas a preluat cu forța controlul asupra fâșiei în 2007, guvernul israelian a încercat să țină în frâu Hamas și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ), bazându-se pe avertizări timpurii ale serviciilor de informații, pe o apărare puternică a frontierelor și pe utilizarea ocazională a forței pentru a descuraja noi agresiuni. Conflicte armate au izbucnit în 2006, 2008, 2012, 2014, 2021, 2022 și mai 2023, de fiecare dată a ieșit la iveală că Hamas achiziționa arme mai puternice și mai bune, inclusiv rachete cu rază de acțiune mai lungă, cu focoase mai mari, împreună cu drone care puteau reprezenta o amenințare aeriană și navală.
Totdată, a fost evident că Hamas construia o rețea mare și din ce în ce mai sofisticată de tuneluri subterane. În timpul fiecărui conflict, Hamas a făcut tot posibilul să străpungă apărarea Israelului și să ajungă până la comunitățile din jurul graniței cu Gaza. Concomitent, apărarea antirachetă a Israelului s-a îmbunătățit, la fel ca și cea antitunel, astfel că aceste operațiuni ale Hamas au eșuat în cea mai mare parte - la sol, în subteran, în aer și pe mare.
În ciuda capacităților în creștere ale Hamas, aceste eșecuri au convins Israelul că strategia defensivă funcționa: Hamas era incapabil să lovească eficient populația Israelului, și oricum l-ar fi așteptat represalii semnificative în cazul oricăror tentative, în timp ce putea fi recompensat cu sprijin material pentru menținerea calmului. Oficialii israelieni au ajuns, de asemenea, la concluzia că inițiativa de a distruge în mod direct forțele Hamas ar fi prea costisitoare și potențial crea noi probleme periculoase. Această presupunere a fost împărtășită pe scară largă de oficialii occidentali: răsturnarea Hamas, se temeau ei, ar duce la un vid de putere pe care Israelul ar trebui să îl umple prin conducerea directă a Gaza - o perspectivă pe care Israelul o respinge de mult timp.
Astfel, guvernul israelian a menținut conflictele cu Hamas limitate ca amploare și, în general, destul de scurte. Fiecare reaprindere a durat între câteva zile și câteva săptămâni - conflictul din 2014 a durat aproape două luni - și s-a încheiat, de regulă, cu un acord de încetare a focului mediat de Egipt, combinat cu măsuri economice. Acest concept de conflict limitat, combinat cu acceptarea tacită de către Israel a guvernării Hamas în Gaza, a servit, de asemenea, obiectivului lui Netanyahu de a diviza sistemul palestinian: permițând Hamas să mențină controlul asupra fâșiei, Israelul avea posibilitatea de a slăbi Autoritatea Palestiniană (AP) din Cisiordania.
Dar această abordare a permis, de asemenea, Hamas, sprijinit de Qatar, să obțină resursele necesare transformării armatei sale într-una teroristă extrem de capabilă. În ciuda amenințării crescânde a arsenalului de rachete al Hamas, de pildă, Israelul a ales să nu perturbe cu forța programele de înarmare ale Hamas cu excepția perioadelor de conflicte intermitente, de scurtă durată. Între timp, Hamas a continuat să dezvolte noi strategii pentru a provoca Israelul fără a depăși însă un anumit prag pentru a se angaja într-o escaladare mai amplă. De exemplu, începând din 2018, Hamas a început să organizeze așa-numitele Marșuri ale întoarcerii - încurajând un număr mare de palestinieni să se adune în apropierea gardului de la granița cu Israelul. Considerate în Occident drept demonstrații împotriva blocadei Israelului asupra Gazei, acestea au oferit Hamas o modalitate de a-și acoperi activitățile militare. Hamas și-a încorporat luptătorii înarmați în mulțimi, folosindu-le ca acoperire pentru a ajunge la gardul de frontieră și a încerca să lanseze atacuri împotriva unităților Forțelor de Apărare Israeliene și a comunităților israeliene din apropiere de Gaza.
Forțele de apărare israeliene au reușit să respingă acești atacatori și să prevină o încălcare a frontierei prin dispersarea mulțimilor cu arme neletale și vizându-i pe lideri, ucigând sute de persoane de-a lungul mai multor luni. Totuși, marșurile au oferit luptătorilor Hamas și modalitatea de a se pregăti pentru ofensiva sa din 7 octombrie. Astfel, în săptămânile dinaintea masacrului, au existat din nou adunări mari de oameni în apropierea gardului de la graniță. Șase locuitori din Gaza au murit când un dispozitiv exploziv a explodat la 13 septembrie, în ceea ce foarte probabil făcea parte din pregătirile pentru atac. Totodată, tractoare au fost aduse în zona de frontieră sub pretextul unor lucrări agricole și în vederea protestelor. Aceste tractoare aveau să fie folosite pentru a dărâma gardul și a deschide calea pentru echipele morții ale Hamas.
O dublă socoteală
În dimineața zilei de 7 octombrie, ultima zi de Sucot, Sărbătoarea Colibelor, Israelul s-a trezit în fața unei duble catastrofe. Atacul celor aproximativ 3.000 de teroriști Hamas împotriva comunităților din sudul țării și a forțelor de apărare a fost complet devastator pentru populația israeliană, soldându-se cu cel puțin 1.200 de israelieni morți și peste 240 răpiți în Gaza. Dar a fost la fel de devastator pentru politica de apărare israeliană.
Guvernul și instituțiile de securitate nu au reușit să împiedice un grup extremist bine cunoscut - pe care îl monitorizau îndeaproape de mulți ani - să comită atrocități îngrozitoare împotriva civililor israelieni. Teroriștii au devastat timp de ore întregi zeci de comunități, spulberând sentimentul de securitate al israelienilor din întreaga țară. Primii respondenți s-au luptat eroic cu atacatorii, mulți dintre ei plătind cu viața, dar au trecut mai multe ore până când un răspuns militar mai organizat a reușit să ajungă la comunitățile atacate. Pentru multe victime, a fost prea târziu.
Aproape instantaneu, conceptele, politicile și convingerile care au guvernat atât de multă vreme doctrina israeliană în materie de securitate s-au prăbușit. Printre acestea se numărau ipotezele conform cărora conflictul palestinian ar putea fi stăpânit, că Hamas și-a pus propria guvernare și bunăstarea economică a Fâșiei Gaza înaintea ideologiei sale jihadiste și a planurilor sale de genocid împotriva Israelului și că simpla existență a unei armate mult mai puternice decât cea a Hamas era suficientă. Devenise aproape axiomatic faptul că simpla utilizare a tehnologiilor avansate de apărare terestră și aeriană, cum ar fi gardul de la frontieră și Domul de Fier, cu recurgerea ocazională la lovituri aeriene din exterior, ar putea preveni atacurile majore, permițându-le israelienilor să țină în frâu Hamas cu costuri moderate și efective relativ limitate.
Israelienii sunt conștienți că nu se poate reveni la vechiul model. La 1 noiembrie, Ghazi Hamad, membru al politrucilor Hamas, a declarat că Hamas va repeta astfel de atacuri până când Israelul va fi anihilat. Prin urmare, spre deosebire de orice campanie anterioară din Gaza, forțele israeliene nu trebuie doar să restabilească descurajarea, ci să elimine complet amenințarea Hamas.
De la atacuri, această campanie împotriva Hamas a avansat constant, pas cu pas. În cele din urmă, la 27 octombrie, forțele terestre israeliene au intrat în Gaza și au început să avanseze încet spre orașul Gaza, centrul organizației politice și al armatei teroriste a Hamas.
În același timp, Israelul continuă să se confrunte cu tiruri de rachete și rachete din Gaza, Liban, Siria și chiar din Yemen. Comandamentul de Nord al IDF este angajat în schimburi continue cu Hezbollah la granița de nord cu Libanul, unde Hezbollah a lansat rachete, drone și a desfășurat lunetiști asupra forțelor, pozițiilor, avioanelor și, ocazional, asupra comunităților civile israeliene, în încercarea de a deturna resursele de apărare israeliene de la Gaza. Din 7 octombrie, peste 50 de luptători Hezbollah au fost uciși, precum și aproximativ o duzină de luptători Hamas și PIJ care atacau alături de Hezbollah.
Luni, nu săptămâni
În timp ce Israelul începe operațiuni terestre pe scară largă în Gaza, este esențial ca Israelul să recunoască faptul că va fi imposibil să învingă Hamas rapid. Spre deosebire de majoritatea operațiunilor israeliene anterioare de la Primul Război din Liban (1982) încoace, va fi necesară o campanie de lungă durată pentru a degrada, izola și, în timp, eradica Hamas din Gaza, la fel cum a fost nevoie de ani de zile pentru ca coaliția condusă de SUA să învingă definitiv Statul Islamic (sau ISIS) în Siria și Irak. În plus, pentru a obține rezultate durabile, un război de lungă durată nu se poate baza exclusiv pe forță. Acesta trebuie să includă eforturi diplomatice, informaționale, juridice și economice, susținute atât de parteneri regionali, cât și internaționali.
Prin urmare, Israelul nu va putea să-și modeleze actuala campanie împotriva Hamas pe baza operațiunilor anterioare din Gaza. În schimb, strategii israelieni vor trebui să se inspire din conflictele mai lungi din istoria israeliană, inclusiv Războiul de independență din 1948-49, Războiul de uzură din 1967-70 și Operațiunea Scutul defensiv din 2002, care a încercat să dezrădăcineze amenințarea terorismului din Cisiordania, după ce sute de israelieni au fost uciși în cea de-a doua Intifada.
Operațiunea Scutul defensiv, care s-a desfășurat între martie și mai 2002, de exemplu, a fost o operațiune concentrată pentru eradicarea celulelor teroriste ale Hamas și AP, angajând cinci divizii ale FDI în orașele și localitățile din Cisiordania. Întrerupând efectiv cea de-a doua Intifada, această operațiune mai amplă a devenit un punct de cotitură care, împreună cu eforturile continue de combatere a terorismului, a redus numărul de atacuri teroriste și de victime. Dar, spre deosebire de ceea ce Israelul a avut de înfruntat în 2002 în Cisiordania, amenințarea actuală din partea Hamas în Gaza este mult mai complicată, cu un inamic puternic înarmat care se ascunde în zone urbane dense, în mijlocul unei populații civile foarte numeroase. Astfel, este necesară o utilizare mai puternică a forței, alături de eforturile de evitare a unei crize umanitare și de eforturile de informare pentru a contracara propaganda intensă a Hamas în lupta pentru opinia publică mondială.
Pentru a obține rezultate durabile, un război de lungă durată nu se poate baza exclusiv pe forță.
Aspecte specifice ale războiului actual se pot inspira și din operațiunile speciale din deceniile anterioare. De pildă, potrivit unor rapoarte, Shin Bet, agenția de securitate israeliană, a înființat o cameră de operațiuni pentru a vâna autorii masacrului din 7 octombrie, ca un ecou al campaniei israeliene de eliminare a teroriștilor din Septembrie Negru care au ucis 11 atleți israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Acel efort a necesitat eforturi continue de informații și operaționale pe tot globul și sprijin politic într-o campanie de mai mulți ani.
Firește, paradigma războiului de lungă durată are propriile capcane. Campania îndelungată a Israelului în Liban oferă o poveste de avertizare. Începută în 1982 cu eradicarea cu succes a organizațiilor palestiniene înarmate din Liban și deportarea liderului palestinian Yasir Arafat din Beirut, operațiunea a târât Israelul în mlaștina Libanului și a degenerat într-un război prelungit cu Hezbollah, care a durat efectiv până la retragerea israeliană din 2000. Această moștenire explică în mare parte reticența Israelului din ultimele două decenii de a desfășura operațiuni terestre de amploare și decisive, contribuind la justificarea abordării conflictului limitat în Gaza.
Prin urmare, este realist să ne așteptăm ca războiul în desfășurare împotriva Hamas în Gaza să nu se limiteze la o singură ofensivă limitată. În schimb, acesta va lua probabil forma unei serii extinse de operațiuni militare, fiecare degradând capacitățile specifice ale Hamas, până când grupul va putea fi învins. După cum a devenit deja clar, efortul de război se concentrează acum pe o ofensivă intensă în Gaza, combinând unități terestre puternic blindate cu o putere de foc extinsă din aer, de pe uscat și de pe mare și susținută de o gamă largă de informații. Forțele terestre se confruntă cu inamici bine pregătiți deasupra și dedesubt, care folosesc civili și locații sensibile, cum ar fi spitalele, atât ca scuturi umane, cât și ca hrană pentru propaganda anti-israeliană. Israelul va trebui să învingă Hamas în câmp deschis și în zonele urbane, în tuneluri, pe plaje, în aer și în presa internațională.
Dar, între timp, Israelul nu poate neglija alte fronturi. În paralel cu operațiunea din Gaza, trebuie menținută o strategie defensivă puternică pentru a contracara toate amenințările care se apropie. Și, având în vedere sprijinul critic al Statelor Unite în acest război, Israelul trebuie să tragă și câteva lecții din războiul de coaliție, ceea ce este neobișnuit pentru cultura sa militară și strategică. Reamintind cuvintele premierului britanic Winston Churchill, Israelul ar face bine să își amintească faptul că singurul lucru mai rău decât să ai aliați este să nu îi ai, și trebuie să facă un efort continuu de comunicare și coordonare cu partenerii săi din lume și din regiune.
Totodată, este important să se definească ce înseamnă înfrângerea Hamas. Dincolo de o înfrângere militară și de încetarea dominației Hamas în Gaza, războiul trebuie să abordeze puterea Hamas în alte părți și în alte dimensiuni. Dezrădăcinarea grupului ca mișcare ideologică și socială, care are acum o influență profundă în societatea palestiniană, va necesita mai mult decât zdrobirea sa pe câmpul de luptă. Ideologia radicală și narațiunile Hamas, care reprezintă o amenințare pentru statele arabe moderate, precum și pentru Israel, trebuie să fie contracarate de voci locale și regionale. Victoriile militare israeliene inițiale trebuie să fie urmate de eforturi continue pentru a împiedica reapariția Hamas și pentru a permite ascensiunea unei alternative moderate. Cu alte cuvinte, Israelul trebuie să găsească modalități de a mobiliza părțile palestiniene și regionale pentru a ajunge la o soluție durabilă.
Pata Umană
Natura fără precedent a atacurilor din 7 octombrie a lăsat Israelul și în fața unor dileme umanitare dificile. Una dintre ele este numărul tot mai mare de victime palestiniene, care, potrivit Ministerului Sănătății din Hamas, a depășit 9.000, alături de mult mai mulți răniți. Acest număr nu face diferența între combatanți și civili. Pentru a respecta dreptul internațional și pentru a menține legitimitatea războiului său necesar în Gaza, Israelul a avertizat locuitorii din nordul Fâșiei Gaza să se evacueze în partea sudică a fâșiei, reducând astfel riscul ca aceștia să devină victime colaterale în loviturile israeliene asupra țintelor Hamas. Cu toate acestea, Hamas a îndemnat locuitorii să rămână pe loc și a continuat să îi folosească drept scuturi umane.
Crucială pentru Israel este chestiunea celor peste 240 de ostatici deținuți de Hamas în Gaza, inclusiv israelieni și cetățeni străini. Pe lângă operațiunile sale militare, Israelul, cu ajutorul partenerilor și mediatorilor internaționali și regionali, va trebui să facă tot ce poate pentru a asigura eliberarea ostaticilor în siguranță. În acest context, operațiunile militare pot avea două tăișuri. Pe de o parte, ele pot servi la creșterea presiunii asupra Hamas pentru eliberarea ostaticilor și pot crește posibilitatea unor operațiuni de salvare - așa cum a demonstrat salvarea unui ostatic de către forțele israeliene la trei zile după începerea ofensivei terestre.
Dar operațiunile militare cresc, de asemenea, riscul pentru ostatici, care sunt folosiți de Hamas ca scuturi umane. Acordurile de eliberare a ostaticilor pot fi încheiate înainte de încheierea luptelor prin organizarea unor pauze umanitare sau prin deschiderea unor coridoare sigure, iar Hamas va face tot posibilul să exploateze orice suspendare a luptelor pentru a dejuca operațiunile militare ale Israelului și pentru a spori tensiunile dintre publicul israelian, guvern, forțele armate și țările străine ai căror cetățeni se află printre ostatici.
Deși Israelul poate face multe în actuala sa ofensivă în Gaza, Libanul rămâne o problemă majoră. După războiul din 2006, Hezbollah a zdrobit în mod flagrant conceptul de zonă tampon cu Israelul, care fusese mandatat prin Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. Numărul din ce în ce mai mare de combatanți Hezbollah morți dovedește atât faptul că unitățile de elită Radwan ale Hezbollah sunt desfășurate la granița cu Israelul, cât și faptul că Hezbollah reprezintă o amenințare iminentă pentru comunitățile din nordul Israelului, care sunt acum evacuate. Dacă diplomația și instrumentele economice, împreună cu forța limitată, nu reușesc să înlăture amenințarea, vor trebui luate în considerare alte opțiuni mult mai costisitoare.
O nouă gaza, un nou israel
Odată ce Israelul și-a atins obiectivele militare împotriva Hamas, va trebui să se ocupe de chestiuni mai mari. Prima dintre ele este cum să stabilizeze Gaza. Israelul nu poate fi responsabil pentru guvernarea Gaza, dar guvernul israelian va trebui să acționeze în mod responsabil și să permită părților interesate și partenerilor să asigure nevoile populației civile palestiniene de acolo și să prevină reapariția amenințărilor teroriste. Partenerii globali și regionali, inclusiv statele din Golf, precum și membrii Acordurilor Abraham și partenerii regionali mai vechi ai Israelului, Egiptul și Iordania, vor fi esențiali în sprijinirea unei administrații palestiniene moderate, legitime și responsabile; în furnizarea de sprijin politic și financiar; și în sprijinirea acesteia pentru a face față sarcinii descurajante de reconstrucție, guvernare, deradicalizare și stabilizare.
În esență, Gaza trebuie să fie în cele din urmă guvernată de locuitori capabili din Gaza și de palestinieni, care beneficiază de sprijin regional și internațional, precum și de o supraveghere atentă pentru a preveni reapariția terorismului. AP ar putea avea un potențial rol de lider în această zonă, dacă își poate aduna sprijinul popular, regional și internațional, dacă se poate angaja să prevină terorismul și dacă poate depăși probabilele contracarări violente ale Hamas, care va încerca cu siguranță să se regrupeze după încheierea operațiunilor israeliene majore. Delegarea securității și a guvernării de bază către grupurile palestiniene moderate ar fi în conformitate cu abordarea adoptată de instituția de apărare a Israelului față de Cisiordania, unde forțele de securitate palestiniene împărtășesc obiectivele Israelului de a contracara Hamas și alte grupuri extremiste. Dar este mult mai puțin în concordanță cu membrii de dreapta ai actualului guvern israelian, care văd în AP un agent al terorii care nu este mai bun decât Hamas.
Mai devreme sau mai târziu, publicul israelian va cere responsabilitate și schimbare
Deși președintele american Joe Biden și-a exprimat speranța pentru o soluție cu două state, circumstanțele actuale au făcut ca această viziune să pară inaccesibilă. Păstrarea opțiunii celor două state pentru viitor era deja o provocare, având în vedere situația AP și politica tot mai polarizată a Israelului în anii și lunile dinaintea de 7 octombrie. De atunci, a devenit și mai improbabilă. Cu toate acestea, liderii arabi și occidentali insistă asupra faptului că AP trebuie să facă parte din jocul final din Gaza. AP însăși, deși nu este entuziasmată de guvernarea efectivă a Gazei, își leagă deja rolul în această zonă de un cadru mai larg care se adresează teatrului palestinian în ansamblu.
Cel mai important pentru Israel va fi conceperea unei noi abordări de securitate pentru a-și proteja frontierele și pentru a-și menține populația în siguranță. În cele din urmă, securitatea națională a Israelului începe acasă. După instaurarea guvernului Netanyahu în decembrie 2022, tulburările politice legate de revizuirea judiciară a guvernului și protestele au cuprins țara timp de luni de zile, slăbindu-i rezistența, apărarea și descurajarea și contribuind la sentimentul dușmanilor săi că este pregătită pentru un atac. Luptele din Cisiordania au atras forțele și atenția acolo, în detrimentul graniței cu Gaza, în timp ce menținerea înțelegerilor cu Hamas cu privire la măsurile economice a adâncit convingerea comună că o escaladare era puțin probabilă. Toți acești factori au contribuit la eșecurile dezastruoase în materie de informații, militare și politice care au permis ca 7 octombrie să aibă loc.
Conceptul de război de lungă durată, deocamdată nedeterminată, ar putea permite actualului guvern să rămână la putere în ciuda crizei fără precedent din Israel. Cu toate acestea, deși calendarul este încă necunoscut, publicul israelian, mobilizat în prezent pentru efortul de război, va cere mai devreme sau mai târziu responsabilitate și schimbare.
Războiul de acasă
Chiar dacă un război mai amplu este evitat acum, inclusiv în nord și cu Iranul, inelul de armate de teroare al Teheranului din jurul Israelului va trebui totuși să fie topit mai devreme sau mai târziu, și cu siguranță înainte ca Iranul să încerce să devină o putere înarmată nuclear.
Având în vedere că Iranul duce un război pe mai multe fronturi împotriva Israelului și că amenințarea armatelor sale teroriste proxy este în creștere, Israelul va trebui să facă din contracararea "axei de rezistență" a Iranului, o prioritate națională de maximă importanță pentru anii următori.
Dincolo de flexarea mușchilor săi militari, Israelul va trebui să cultive și să își consolideze relațiile cu partenerii regionali și globali, să promoveze arhitectura de securitate condusă de SUA în Orientul Mijlociu și să caute noi căi îndrăznețe pentru a ieși din conflictul fără ieșire cu palestinienii, scrie Assaf Orion, fostul șef al planificării strategice în cadrul Statului Major al Forțelor de Apărare Israeliene și în prezent bursier internațional Liz și Mony Rueven la Institutul Washington pentru Politica din Orientul Apropiat.
Se încarcă comentariile...
