Accident rutier în Ungaria: un român şi-a pierdut viaţa şi alţi şapte au fost răniţi

Un român a murit şi alţi şapte au fost răniţi într-un accident rutier petrecut în Ungaria, în apropiere de graniţa cu România, potrivit lui Jozsef Molnar, un oficial din cadrul operaţiunii de salvare, relatează Agerpres.
Jozsef Molnar a declarat că în accidentul produs pe drumul european 42, un autovehicul înmatriculat în România s-a izbit frontal de o altă maşină cu număr de Spania în localitatea Foldes. Persoanele aflate la bordul maşinii spaniole erau români, a adăugat el.
Una dintre persoanele rănite a fost dusă la spital în Debrecen de un elicopter al paramedicilor, iar ceilalţi şase au fost spitalizaţi la Berettyoujfalu. Şoseaua a fost închisă timp de mai multe ore din cauza accidentului, traficul fiind reluat în cursul după-amiezii, a afirmat Molnar.





















































