Academia de Poliţie amendată de Tribunalul Vaslui. Rectorul nu a comunicat judecătorului informaţii cu privire la exmatricularea unei studente
0
Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Cătălin Andruş, a fost amendat de Tribunalul Vaslui, după ce nu a dat curs dispoziţiei instanţei de comunica date legate de exmatricularea unei student, transmite Sindicatul Europol. Decizia vine după scandalul tezelor de doctorat plagiate şi retragerea dreptului de a mai acorda titluri de doctor la Academia de Poliţie.
Sindicatul Europol arată că tribunalul Vaslui l-a amendat pe rectorul Cătălin Andruş după ce acesta a nesocotit decizia instanţei, care i-a pus în vedere să comunice în ce condiţii a dispus exmatricularea studentei Andreea Agafiţei.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13, alin. 4 din Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ:
„Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată”.
Anul trecut studenta Andreea Agafiţei era exmatriculată din cadrul instituţiei pe motiv că nu a obţinut numărul maxim de credite.
„Andreea a chemat în judecată Academia de Poliţie pentru că a fost exmatriculată în mod abuziv în baza unui Regulament privind activitatea profesională a studenţilor făcut pe genunchi şi din cauza căruia mulţi studenţi au avut de suferit şi au fost exmatriculaţi sau au repetat anul şcolar”, arată Sindicatul Europol.
Acţiunile instanţă ale acesteia au vizat suspendarea articolelor din Regulament, în baza cărora s-a dispus exmatricularea acesteia şi anularea Hotărârii de exmatriculare.
Exmatriculări abuzive la Academia de Poliţie
Instanţa a constatat că Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, prin care aceştia sunt obligaţi să obţină anual 60 de credite conţine prevederi considerate abuzive, deoarece contravin Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, precum şi Sistemului European de Credite de Studiu Transferabile.
„Academia de Poliţie nu e la prima exmatriculare abuzivă, Curtea de Apel Oradea a dat câştig de cauză altui student exmatriculat în urmă cu un an, din aceleaşi motive imputate ca şi Andreei. Deşi tot mai multe instanţe de judecată constată ilegalitatea Regulamentului întocmit şi votat de Senatul Academiei, acesta încă este în vigoare şi în continuare sunt studenţi care au de suferit ceea ce arată în mod explicit atât lipsa de implicare a managerilor vremelnic aflaţi la cârma acestei instituţii, cât şi abuzul de putere care se răsfrânge asupra studenţilor”, arată Sindicatul Europol.