Video A doua zi de proteste în țară, după documentarul Recorder. Protestatarii cer demiteri și modificări legislative
0Sute de persoane s-au strâns joi seară, 11 decembrie, în Piața Victoriei. Este a doua zi consecutivă de proteste declanșate după publicarea documentarului Recorder despre lipsa de independență a sistemului judiciar.

Protestatarii au venit cu pancarte și scandează „Justiție, nu corupție!”, „Justiție optimizată, mafie organizată!”, „Peste tot poliție, nicăieri justiție”.
Mulțimea i-a aplaudat pe magistrații care au vorbit public despre problemele din sistem.
Unii au scandat „Nicușoare, nu mai sta, apără Justiția!”
Protestul a debutat cu scandări în sprijinul judecătoarei Raluca Moroșanu, magistrat la Secția I Penală a Curții de Apel București, care a intervenit în timpul conferinței de presă de joi a Curții de Apel București pentru a-l susține pe fostul său coleg, Laurențiu Beșu.
La Iași s-au strâns 250 de participanți, în fața Tribunalului, relatează Agerpres. Oamenii au scandat: „Nu, pentru hoți! Justiție pentru toți!”, „Justiție, nu prescripție”, „Justiție, nu corupție” și „Apără Justiția, Nicușoare, nu mai sta!”.
Un protestatar a declarat: „Suntem aici pentru că Justiția este atacată. Suntem alături de cei care vor să promoveze corectitudinea în Justiție.”
Altul a spus: „Ne așteptăm ca măcar tânăra generație să sesizeze disfuncționalitățile acestui regim care ne apropie de lumea a treia, de societățile bananiere. Revolta vine din faptul că nedreptatea cuprinde centrul de putere de la București. Sperăm să fim un factor de presiune pentru normalitatea socială. În cine să ne încredem dacă guvernanții fac blat cu Justiția?”
Și la Cluj, câteva sute de oameni au ieșit în stradă pentru a doua zi la rând.
Ce revendicări au protestatarii: demisii și schimbări legislative
Participanții cer intervenția clasei politice pentru a proteja statul.
Principalele revendicări ale protestatarilor:
- Revocarea Liei Savonea
- Demiterea conducerii DNA
- Demiterea actualului ministru de Interne, Cătălin Predoiu
- Revizuirea competențelor CSM
- Eliminarea prin lege a portițelor care permit prescrierea dosarelor penale























































