40 milioane de euro pentru învăţământul ieşean

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

aproximativ 40 milioane de euro. Potrivit Cameliei Gavrilă, inspector general la ISJ, cele mai multe fonduri vor trebui alocate instituţiilor din mediul rural: "Am văzut multe şcoli şi pot spune

aproximativ 40 milioane de euro. Potrivit Cameliei Gavrilă, inspector general la ISJ, cele mai multe fonduri vor trebui alocate instituţiilor din mediul rural: "Am văzut multe şcoli şi pot spune că cel mai bine stau cele din municipiu. Sunt probleme şi aici, dar nu atât de mari ca în judeţ". La rândul său, Gheorghe Izvoranu, liderul USLIP Iaşi, a atras atenţia asupra condiţiilor precare în care elevii din Iaşi sunt nevoiţi să înveţe: "Şcolile din judeţ par suspendate în timp. Dotările lipsesc, iar cele care sunt abia mai rezistă. De clădiri nici nu mai zic, iar ministerul vrea performanţă în aceste condiţii", a declarat Izvoranu.

Aproape jumătate din şcoli şi grădiniţe trebuie refăcute
Consolidarea clădirilor vechi, dotarea bibliotecilor şcolare cu fond de carte, pregătirea profesională a profesorilor sunt doar câteva dintre problemele de care se plânge şefa ISJ. "Dezvoltarea unei instituţii de învăţământ depinde de cea a comunităţii. Cum multe dintre consiliile locale se zbat chiar şi pentru acordarea salariilor profesorilor, iar numai 20 la sută din primării decontează naveta acestora, ce-aş mai putea spune?". Sărăcia în care se zbat instituţiile de învăţământ din Iaşi a ajuns şi la urechile ministrului educaţiei. Potrivit Cameliei Gavrilă, Iaşiul ar putea primi în următorii doi ani peste 20 milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru realizarea de campusuri şcolare, a unei şcoli de arte şi meserii, achiziţionarea de microbuze şi refacerea unor grădiniţe. "Chiar şi aşa, 30 la sută din clădirile în care funcţionează şcolile şi grădiniţele trebuie neapărat refăcute. Multe dintre ele nu au primit avizul sanitar, din cauza condiţiilor precare", a adăugat Gavrilă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite