Universităţi de vârf din Europa, la Bucureşti în căutare de studenţi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii români vor afla cum pot deveni studenţi internaţionali de la cele peste 50 de universităţi din străinătate care vin la RIUF weekendul acesta, pe 4-5 octombrie, la Bucureşti, la Sala Palatului.

   Mai sunt doar trei zile până când universităţile internaţionale din 12 ţări vor fi la Bucureşti pentru a cunoaşte tinerii români interesaţi de studiile în străinătate. În timp ce Marea Britanie, Olanda şi Danemarca sunt cel mai bine reprezentate, participanţii vor putea să interacţioneze şi cu universităţi din Austria, Elveţia, Franţa sau Grecia. 

RIUF găzduieşte în această toamnă instituţii importante din ţară şi străinătate, incluse în cele mai importante topuri de profil. Astfel, vizitatorii RIUF vor putea trece pe la standurile unor universităţi de top, precum Imperial College London sau Ecole Hôtelière de Lausanne – Hospitality Management.

Diversitatea reprezintă cel mai important atu al universităţilor prezente în acest an. Printre ocupantele celor mai înalte poziţii ale The Guardian University Guide 2015, se numără University of Southampton – poziţia 19 – şi Coventry University – poziţia 27. Ambele universităţi se regăsesc şi in clasamentele individuale, pe domenii, astfel:

  •  University of Southampton: Mechanical Engineering (2), Electronic and Electrical Engineering (2), Modern Languages and Linguistics (4), Civil Engineering (5), Art, Computer Science and Information Systems (8), Nursing and Midwifery (8), Media and Film Studies (9), Fashion and Textiles (9), English and Creative Writing (10), Forensic Science and Archeology (9), Education (10), Chemistry (11) 
  • Coventry University: Film Production and Photography (1), Hospitality, Event Management & Tourism (5), Art (7), Nursing and Midwifery (9), Social Work (10).

De asemenea, în pavilionul britanic, vor fi prezente şi universităţi precum: Brunel University, University of Greenwich, University of Essex, University of Salford sau University of West London.

Pentru cei care doresc să studieze în Olanda, Hotel School the Hague şi Radboud University Nijmegen vor fi prezente în acest an cu informaţii importante despre admitere, dosarul şi procesul de selecţie. De asemenea, şi alte universităţi olandeze de cercetare şi de ştiinţe aplicate vor fi prezente la cea de-a 15-a ediţie a RIUF: Tilburg University, University of Twente, HAN University of Applied Sciences, HU University of Applied Sciences Utrecht.

Din Danemarca revin cei de la DANIA şi ZIBAT. Lor li se adaugă reprezentanţi de la IBA şi TEKO – cea mai mare academie de design şi afaceri în domeniul modei şi al industriei de lifestyle din Scandinavia.

În ceea ce priveşte instituţiile din România, la ediţia din această toamnă va participa, pentru prima dată, Universitatea din Bucureşti – una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din ţară, cu 19 facultăţi şi peste 50 de institute, departamente şi centre de cercetare. La Iaşi, revin reprezentanţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, iar la Timişoara, vizitatorii se vor întâlni cu Universitatea de Vest Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara.

 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite