Sesizarea privind plagiatul lui Ponta va fi soluţionată de noul CNATDCU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Teza de doctorat a lui Victor Ponta va fi analizată sub suspiciunea de plagiat de noul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Dimplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, va numi, prin ordin de ministru, noua componenţă a CNATDCU la sfârşitul săptămânii.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Educaţiei, până la sfârşitul săptămânii, Adrian Curaj va numi prin ordin de ministru noua componenţă a comisiilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Dimplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

„Lucrăm ca până la sfârşitul săptămânii acesteia componenţa noilor comisii CNATDCU să fie aprobată prin ordin de ministru. Prin urmare toate sesizările care se află pe rolul comisiilor de specialitate vor fi preluate şi soluţionate de noile comisii ale Consiliului din momentul în care se preia mandatul”, a spus sursa.

Totodată, aceasta a subliniat că în jurul datei de 20 iunie CNATDCU trebuie să dea o soluţionare suspiciunilor de plagiat în cazul lui Victor Ponta, Oprea şi Petre Tobă.

„Indiferent de ce componenţă va avea CNATDCU la acea dată, aceasta trebuie să dea o soluţionare, potrivit regulamentului”, a mai spus sursa.

Totodată, demisia preşedintelui Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNADTCU), Ioan-Aurel Pop, nu va avea niciun efect asupra soluţionării suspiciunilor de plagiat, întrucât comisiile îşi desfăşoară activitatea în continuare.

De asemenea, cel mai probabil Consiliul General al CNATDCU va numi un nou preşedinte după aprobarea noilor comisii de specialitate.

Ce profesori vor va analiza teza lui Ponta

Dacă Ministrul Educaţiei va aproba, într-adevăr, prin ordin de ministru, noua componenţă a CNATDCU în varianta propusă de către comitetul de selecţie, teza de doctorat a lui Victor Ponta va fi analizată de Comisia juridică în următoarea formulă: Mircea Dan Bob, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Radu Nicolae Catană, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Sevastian Cercel, Universitatea din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, Universitatea din Craiova, Ştefan Deaconu, Universitatea din Bucureşti, Bianca Andrada Guţan, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, şi Anton Trăilescu, Universitatea de Vest din Timişoara.

Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia si profesorul care a facut sesizari de plagiat în cazurile Victor Ponta, Gabriel Oprea si Petre Toba, a denunţat însă noua componenţă a comisiilor de specialitate care vor analiza suspiciunile de plagiat. Potrivit acestuia în comisiile de specialitate nu au în componenţă destui profesori care activează în străinătate, care ar putea fi mult mai obiectivi în analiza unor eventuale suspiciuni de plagiat. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite