Reprezentanţii elevilor suspectează presiuni ale Patriarhiei asupra elevilor în cazul valabilităţii înscrierilor la ora de Religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Reprezentanţii elevilor spun că dorinţa Patriarhiei de a interpreta că înscrierile au finalitate în clasa a XII-a demonstrează că există suspiciuni rezonabile că s-au făcut presiuni pentru ca elevii să se înscrie la ora de religie.

Consiliul Naţional al Elevilor împreună cu Asociaţia Elevilor din Constanţa consideră nelegale prevederile art. 3 alin. (1) din Metodologie, cât şi art. 18 din Legea Educaţiei Naţionale, conform căreia în cazul elevului minor, cu vârsta de peste 14 ani, părinţii sau tutorii legali ai acestuia decid asupra frecventării orei de religie, asupra adeziunii sale religioase.

Reprezentanţii elevilor amintesc că dispoziţiile Codului Civil, precum şi art. 30 din Legea 272/2004, stipulează că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul de a-şi alege confesiunea religioasă. Acesta este îndreptăţit şi în acelaşi timp competent să decidă dacă doreşte să frecventeze ora de religie. Mai mult, obligaţia de a participa la procesele unui act religios fără voinţă proprie reprezintă o infracţiune.

"Considerăm necesară respectarea dreptului la conştiinţă şi libertate de adeziune a minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, astfel condamăm faptul că elevii între 14 şi 18 ani nu au posibilitatea de a alege singuri dacă doresc sau nu să participe la ora de religie. Ne exprimăm în acelaşi timp îngrijorarea asupra faptului că se doreşte să se interpreteze în mod abuziv Metodologia, şi astfel nu se ia în considerare că opţiunile unui elev care pe parcursul celor 12 ani de studiu se dezvoltă continuu se pot modifica în timp.

Amintim presiunile imense făcute de către unii directori, diriginţi şi profesori de religie pentru ca elevii să se înscrie la ora şi faptul că aceştia îşi menţin opţiunile până la o decizie contrară devine un alt subiect prin care se facilitează nefrecventarea orei. Milităm pentru dreptul elevului de a decide dacă doreşte sau nu să participe la ora de religie, iar faptul că părinţii/elevii trebuie să depună o cerere în fiecare an reprezintă, până la urmă, o confirmare a dorinţei de a participa. Această acţiune nu este niciun impediment. ,,Precum am menţionat de multe ori, susţinem în întregime că este dreptul elevilor de a participa la ora de religie, la fel cum e dreptul elevilor de a refuza, iar 14 ani este o vârstă la care, şi moral şi legal, au competenţa de a decide dacă vor să urmeze cursurile sau nu.

În acelaşi timp, dorinţa Patriarhiei de a interpreta că înscrierile au finalitate în clasa a XII-a demonstrează că există suspiciuni rezonabile că s-au făcut presiuni pentru ca elevii să se înscrie la ora de religie, iar continuarea deciziei din clasa I până în clasa a XII-a face ca retragerea să fie mult mai greoaie, din cauza aceloraşi presiuni. Atât timp cât părinţii/elevii vor ca elevii să frecventeze religia şi în anul următor şcolar, nu credem că este o problemă în a depune acea cerere, mai mult, este dovadă că ei aderă în continuare la aceleaşi principii religioase de care au dat dovadă şi în trecut”a declarat Horia-Şerban Oniţa, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda a declarat că "Interpretarea emisă de Patriarhia Română este neconformă cu ordinul emis săptămâna trecută şi contrară cu decizia Curţii Constituţionale. Consider că Ministerul Educaţiei ar trebui să ofere clarificări cu privire la acest subiect, pentru buna informare a opiniei publice. Totodată, reiterez nevoia modificării art. 18 din Legea Educaţiei, în sensul în care elevul cu vârstă de peste 14 ani să poată decide frecventarea orei de religie, conform prevederilor art. 491 din Codul Civil".

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite