Reclame la produse în manualul de română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii contestă exerciţiile-reclamă, în timp ce autorii cărţilor susţin că acestea îi ajută pe elevi. Elevii de clasa a VI-a au în manualul de limba română exemple sub formă de reclame, pe baza cărora trebuie să facă analiză de text.

În manualul de clasa a VI-a de la Editura Humanitas Educaţional, la lecţia despre adverbe există un exerciţiu în care elevii trebuie să identifice felul părţilor de vorbire dintr-o reclamă la profilele Deceuninck pentru uşi şi ferestre.

La o altă lecţie, elevii trebuie să găsească, într‑o reclamă la sucurile European Drinks, complementele circumstanţiale şi necircumstanţiale.

În timp ce părinţii arată că nu sunt de acord ca lecţiile să conţină reclame la anumite produse, autorii susţin că exerciţiile prin reclame îi apropie pe elevi de viaţa reală.

Autorii manualului mai spun că textele au fost compuse de ei după alte reclame apărute în ziare la vremea când au fost realizate cărţile.

Ce spun autorii

„Toate textele îmi aparţin, nu este vorba de reclamă. O fi existat un concurs European Drinks atunci când am compus exerciţiile. Textele sunt inventate de mine", a spus Sofia Dobra, unul dintre autorii manualului.

Alexandru Crişan, alt autor arată că manualul a fost realizat în urmă cu 12 ani, iar de atunci a fost doar retipărit, chiar dacă între timp Ministerul Sănătăţii a dat un ordin prin care interzice în şcoli băuturile carbogazoase.

„Această retipărire e problema Ministerului Educaţiei pentru că nu dă voie să schimbi conţinutul şi le retipăreşte aşa cum sunt. Exerciţiile sunt făcute după reclame luate întâmplător din ziar pentru că programa prevedea analiza unor documente autentice", a spus Alexandru Crişan.

Firmele nu știu că sunt în manual

Reprezentanţii uneia dintre firmele prezente în manual arată că nu ştiau că există reclama lor în cartea de clasa a IV-a. „Acum aflăm prima dată de aşa ceva. Nu mi se pare în regulă să fim acolo. Iar reclama exerciţiul foloseşte slogane de la altă firmă", a spus Elena Marica, directorul firmei de profile Deceuninck. Întrebată despre exerciţiile sub formă de reclamă, Editura Humanitas nu ne-a oferit un răspuns. 

image
Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite