PROIECT Studiile de master şi de doctorat vor fi asimilate la pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiile postuniversitare, de master şi de doctorat vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite. Iniţiatorii motivează formularea acestui proiect de lege susţinând că munca intelectuală este tratată „superficial” în România şi „dusă la derizoriu”. Proiectul a fost depus de trei parlamentari PNL.

„Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii”, se arată în proiect, potrivit Digi 24.

Iniţiatorii motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient.

„Ideea acestui proiect are la bază şi o argumentare logică: munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, în timp ce pentru a demonstra sustenabilitatea muncii intelectuale sunt necesare tot felul de documente, dovezi şi chiar justificarea unor interpretări ale celor care nu înţeleg surmenajul psihico-intelectual”, se arată în proiect.

Parlamentarii PNL spun că valoarea intelectuală a fost „tratată superficial”, iar prestaţia celor care intră în categoria „gulerelor albe” este „dusă la derizoriu”.

Proiectul a fost iniţiat de senatorul Cătălin Toma şi cosemnat de senatorul Marius Nicoară şi de deputatul Daniel Gheorghe. Acesta a fost depus în Senat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite