La ce sunt bune orele de educaţie rutieră

Legile europene prevăd obligativitatea scaunelor speciale pentru copiii cu înălţimea sub 1,35 metri. În România, copiii nu poartă nici măcar centura de siguranţă, iar orele de educaţie rutieră reprezintă o raritate.

Statisticile sunt, desigur, îngrozitoare. La fiecare 30 de secunde, undeva, în lume, cineva moare într-un accident rutier. Şi în fiecare zi, în Marea Britanie, şapte copii care merg pe jos sau pe biciclete sunt ucişi sau grav răniţi de maşini. În Marea Britanie, decesele în accidente rutiere reprezintă cea mai importantă cauză de mortalitate pentru grupa de vârstă 16-24 de ani şi a doua cauză de mortalitate pentru copiii sub 16 ani. În 2011, numărul de decese la pietoni a crescut cu 12%, pentru prima dată în ultimii 17 ani.

Tocmai de aceea, cotidianul britanic „The Guardian", care a publicat aceste sumbre statistici, pledează pentru includerea orelor de „Siguranţă Rutieră" (Road Safety) în programa şcolară obligatorie la nivel naţional şi nu doar la nivel opţional, cum se predau acum. Mai ales că acest statut permite fiecărei şcoli să predea doar atât cât se consideră necesar la nivel local.

Cursuri pentru educarea copiilor din Regatul Unit

Cum Săptămâna Siguranţei Rutiere din Marea Britanie se apropie (19-25 noiembrie), mai multe organizaţii neguvernamentale au pornit în campanie.
Studii recente arată că subiectul este de interes maxim pentru părinţii copiilor din clasele mici, astfel că majoritatea şcolilor se vor concentra, în cursurile din acest an, să-i înveţe pe copii cum să circule în siguranţă pe jos sau cu bicicleta. Profesorii elevilor mai mari, de la gimnaziu, vor primi, la sfârşitul cursurilor, şi un ghid care le va fi util dacă vor dori să mai abordeze subiectul.

Ghidul îi ajută pe dascăli să gândească o abordare mai „prietenoasă" a subiectului accidentelor rutiere, mai ales că mulţi adolescenţi conduc vehicule uşoare (la fel ca în România) de la vârsta de 16 ani şi maşini sau chiar dubiţe de la 17 ani. „Adolescenţii care conduc nu au experienţă şi pot fi mai tentaţi decât adulţii să aprese pedala, iar ei trebuie să rămână din şcoală cu ideea că unele riscuri pur şi simplu nu merită asumate", consideră promotorii campaniei privind educaţia rutieră din şcolile britanice, de la fundaţia „Brake" („Frână").

Ei au pus la punct şi un chestionar pentru elevii de la 11 la 14 de ani privind siguranţa rutieră, întrebările fiind perfecte pentru deschiderea unor discuţii în ultima etapă a cursului şi pentru a le arăta puştilor cât ştiu de fapt şi cum ar trebui să se poarte (ideal) în trafic.

Educaţia continuă şi în afara sălii de clasă, astfel că „la magazinul din colţ" elevii găsesc jocuri video care explorează cauzele şi efectele unui accident rutier, pot juca în scenete. Cei mai mici primesc pur şi simplu cărţi de colorat cu maşinuţe şi semne de circulaţie, în timp ce părinţii primesc, gratuit, manuale privind instalarea scaunelor pentru copii în maşini şi statistici care le arată câte vieţi salvează aceste echipamente.

Totul, pentru ca ştirile de genul „o mamă şi cei doi copii ai săi şi-au pierdut viaţa pe drumul dintre şcoală şi casă" să nu mai ajungă pe prima pagină a tabloidelor.

Orele noastre de educaţie rutieră

Orice şofer dintr-un oraş (mai) mare al României ştie că, în dimineţile de luni până vineri, să treacă pe lângă o şcoală poate fi o mare greşeală, mai ales dacă este grăbit. Mersul pe jos către poarta şcolii a fost înlocuit, mai ales în aceste centre urbane unde elevii pot veni şi de la distanţe destul de mari, cu lungi parade automobilistice. Iar condusul copilului de mână până la poarta şcolii a devenit o frână scurtă în mijlocul străzii, ambele portiere - cea a părintelui şi cea a copilului - deschizându-se brusc, pentru ca puştiul să sară ori să fie „aruncat" peste gardul de la marginea trotuarului, direct în curtea şcolii.

Toată „afacerea" nu durează mai mult de 15 secunde, părintele grăbit să ajungă la serviciu dispărând de la locul faptei cel puţin la fel de repede, pentru a lăsa loc şi următoarei maşini să procedeze la fel.

Poliţia ştie, dar nu sancţionează acest comportament în afara legii, pentru că nu există prea multe alte soluţii ca un părinte să-şi depună la timp copilul, la şcoală, în goana spre serviciu. „Tot e bine că s-au mai dezobişnuit să claxoneze", spune un observator cu insignă de poliţist al traficului matinal din Bucureşti.

El crede şi că ar fi absurd ca părinţii să fie sancţionaţi pentru lăsarea copiilor în viteză, la şcoală, cât timp în ultimii ani au constatat, în urma controalelor, că unele dintre microbuzele şcolare de la noi circulau fără avizele tehnice RAR, erau conduse de şoferi fără carnet ori erau închiriate şi pentru transportul rudelor îndoliate, la înmormântări, ori pentru „diverse afaceri" ale câte unei notabilităţi locale.

Opţionale, dar absente

Educaţia rutieră se află pe lista materiilor opţionale, în România, din 2004, dar Ministerul Educaţiei nu ar fi în măsură să spună în câte şcoli au loc, de fapt, astfel de ore. În Bucureşti, cel puţin, elevii se întâlnesc cu poliţişti de circulaţie măcar o dată pe an, spune Ioana Stancu, şeful Biroului de Educaţie Rutieră din Capitală. Astfel, în anul şcolar trecut au avut loc 434 de ore cu filme educative şi în care copiii au fost implicaţi în jocuri de situaţii. În plus, în fiecare miercuri, la Dispeceratul Brigăzii Rutiere vin grupuri de copii cărora le sunt prezentate maşinile de poliţie. „În special cei de la grădiniţă sunt teribil de încântaţi să stea în maşina de poliţie", povesteşte Ioana Stancu. Pe de altă parte, statisticile noastre arată că şi aici, ca şi în Marea Britanie, mor copii pe drumul către şcoală. Doar în 2012 au avut loc 52 de accidente provocate de trecerea neatentă a străzii de către copii, soldate cu moartea a doi „pietoni minori" şi rănirea altor 51.