Cum se apără Universitatea din Bucureşti în faţa acuzaţiilor studenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Bucureşti a reacţionat la acuzele lansate public recent de studenţii instituţiei, negând problemele sesizate. Oficialii susţin că, încă din primele zile de cazare, se fac controale periodice pentru identificarea celor cazaţi în mod clandestin, că se efectuează în mod regulat dezinsecţii şi deratizări la cămine şi că s-au efectuat reparaţii în timpul verii.

După ce reprezentanţii Asociaţiei Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti (SSUB) au depus marţi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2, împotriva conducerii Universităţii din Bucureşti (UB), pentru multiple nereguli, printre care vânzarea ilegală a locurilor din cămine, conducerea UB a venit cu un răspuns în privinţa sesizărilor. 

În ceea ce priveşte efectuarea serviciilor de dezinsecţie şi deratizare, Universitatea din Bucureşti a încheiat, în urma unei licitaţii publice, acordul-cadru de prestări servicii cu o societate comercială specializată în furnizarea de astfel de servicii, se arată în răspunsul universităţii. 

În conformitate cu acest acord-cadru, serviciile de dezinsecţie şi deratizare se efectuează la următoarele intervale de timp: Cantina M. Kogălniceanu şi Casa Universitarilor - la 30 de zile; spaţiile de cazare (cămine) - la 45 de zile; spaţiile de învăţământ şi patrimoniu imobiliar - la 90 de zile. 

”În plus, în perioada premergătoare cazării, aceste servicii au fost efectuate mai des, în intervalul 18-22 august, precum şi în intervalul 25-26 septembrie”, au mai spus reprezentanţii UB.

Despre persoanele care locuiesc clandestin în cămine

În privinţa verificării persoanelor care stau clandestin în cămine, UB spune că efectuează, încă din primele zile de cazare, prin intermediul compartimentelor de specialitate, controale periodice pentru identificarea acestor cazuri, controale care continuă pe întreaga perioada a anului universitar. Reprezentanţii universităţii spun că deja au fost identificaţi studenţi care au înstrăinat sau au încercat să înstrăineze locul de cazare repartizat de către Comisia de Cazare.

În toate cazurile confirmate, vinovaţii şi-au pierdut dreptul de cazare pe toată perioada studiilor. Mai mult, în luna mai, Universitatea din Bucureşti a dispus efectuarea unui audit intern privind procesul de repartizare a locurilor de cazare în căminele UB.

Totodată, pentru a preîntâmpina astfel de practici, dar şi pentru a gestiona situaţia persoanelor cazate în căminele proprii, începând cu anul universitar 2013-2014, Universitatea din Bucuresti a implementat un program informatic integrat de gestionare a studenţilor cazaţi în căminele Universităţii din Bucuresti, program care asigură atât o administrare strictă a tarifelor de cazare, cât şi a persoanelor cazate în cămine.

Despre reparaţii

În privinţa aspectelor legate de necesitatea efectuării anumitor lucrări de reparaţii la uşile cabinelor de duş,
UB spune că ”pe perioada vacanţei de vară au fost efectuate lucrări de reparaţii asupra tâmplăriei din căminele Universităţii din Bucureşti (uşi şi ferestre), lucrări ce vor fi continuate şi în perioada imediat următoare”. De asemenea, administratorilor de cămin le sunt solicitate periodic situaţii privind baza materială şi starea acesteia pentru ca UB să poată demara procedurile necesare remedierii problemelor constatate.

Despre abonamentele de internet

Referitor la ieftinirea internetului sau oferirea unui abonament gratuit, reprezentanţii Senatului Universitar spun că a fost asigurat internet wireless gratuit "prin eforturi financiare realizate din veniturile proprii ale Universităţii din Bucureşti" pentru facultăţile: Administraţie şi Afaceri, Chimie, Drept, Geografie, Geologie şi Geofizică, Istorie, Limbi şi Literaturi Străine, Litere, Matematică şi Informatică, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, Biologie, Filosofie. 

De asemenea, în răspuns se mai menţionează că între Universitatea din Bucureşti şi studenţii cazaţi în căminele UB există un contract de închiriere, dând posibilitatea fiecărui student cazat să îşi aleagă propriul furnizor de servicii de internet.

Referitor la accesul administratorilor în camerele studenţilor fără ca aceştia să fie anuntaţi, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al căminelor, şi Contractul de închiriere, studenţii sunt obligaţi să permită accesul administratorului de cămin în cameră ori de câte ori este nevoie, precizează universitatea.

Despre întreruperea apei calde

În ceea ce priveşte cazurile de întrerupere a furnizării apei calde fără un anunţ prealabil care să precizeze durata întreruperii, reprezentanţii UB spun că acestea au loc din motive obiective care nu ţin de ei, cum ar fi avarii ale reţelei de distribuţie sau întreruperi în furnizarea apei calde. Pe perioada vacanţei de vară au existat două situaţii de întrerupere a furnizării apei calde.

Prima a fost pricinuită de o avarie apărută la conducta principală de apă caldă care alimentează căminele din Complexul Grozăveşti, iar studenţii au fost înştiinţaţi prin afişarea la intrarea în cămin atât a problemei apărute, cât şi a duratei de remediere.

Cea de-a doua situaţie a avut loc independent de reţeaua proprie de distribuţie a apei calde, caz în care Universitatea din Bucureşti nu a fost înştiinţată de RADET şi nu a putut, la rândul său, să informeze în timp util studenţii cazaţi în cămine pe perioada vacanţei de vară.

În privinţa dotării căminelor cu oficii sau bucătării, săli de lectură şi de recreere, Universitatea din Bucureşti spune că este preocupată de identificarea de astfel de spaţii şi de găsirea de soluţii pentru dotarea acestora cu mobilier specific, aşa cum s-a procedat în cazul căminelor reabilitate sau al căminelor construite în ultimii ani (Căminul G5 din Măgurele, Căminul Stoian Militaru, Căminul A1 sau Căminul Gaudeamus).

Despre echipamentele uzate

Referitor la aparatura care nu funcţionează sau care nu este folosită, aceasta a fost achiziţionată în perioada 2006 – 2007 prin programul finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale ,,Laboratoare de Licenţă şi Platforme de Cercetare”. Achiziţia s-a dovedit a fi oportună, contribuind la modernizarea bazei materiale destinate studenţilor UB. La solicitarea conducerii facultăţilor, prin controlul anual al gestiunii şi cu sprijinul administratorilor şefi de facultate, s-a propus, prin planul anual de achiziţii, înlocuirea echipamentelor uzate. 

Începând cu anul 2012, conducerea Universităţii din Bucureşti s-a preocupat constant de reînnoirea aparaturii didactice necesară studenţilor. Lucrările de investiţii, dotări şi modernizări ale spaţiilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică s-au realizat într-un ritm direct proporţional cu alocările bugetare. Conducerea Universităţii din Bucureşti a fost şi este preocupată de extinderea surselor de finanţare, atrase ca venituri proprii.

Referitor la dotarea cu hârtie igienică şi săpun lichid din grupurile sanitare aflate în incinta facultăţilor, administratorii de imobil primesc trimestrial în cantităţi suficiente materiale igienico - sanitare pentru dotarea grupurile sanitare.

Despre igienizare şi taxe

Referitor la igienizarea zilnică a grupurilor sanitare şi repararea acestora, în perioada vacanţei de vară s-au efectuat lucrări de reparaţii şi igienizări la căminele Grozăveşti C şi D, Poligrafie, Kogălniceanu A şi B. În cel mai scurt timp urmează a fi finalizate lucrările la grupurile sanitare din căminele T. Pallady 1 şi Panduri. Curăţenia spaţiilor comune din căminele UB se efectuează zilnic cu personalul propriu angajat cu CIM. În căminele în care personalul care asigură curăţenia este insuficient sau inexistent, aceste activităţi au fost parţial sau în totalitate externalizate. Lucrărilor de reparaţii asupra obiectelor sanitare defecte se efectuează ori de câte ori se constată că este necesar.

În ceea ce priveşte taxele de şcolarizare percepute de către UB, universitatea precizează că acestea au rămas neschimbate la nivelul cuantumului din anul universitar 2011-2012, cu excepţia a trei facultăţi. Venind în sprijinul studenţilor săi, Universitatea din Bucureşti oferă acestora modalităţi flexibile de achitare a taxei de şcolarizare, se mai arată în răspunsul primit de la reprezentanţii instituţiei/


Studenţii de la Universitatea din Bucureşti au depus plângere penală împotriva conducerii instituţiei 

FOTO Viaţă de student în 2014 printre gunoaie şi gândaci

Sute de studenţi ai Universităţii din Bucureşti au protestat duminică faţă de condiţiile de cazare în cămine

ANOSR susţine că studenţii vor plăti taxe mai mari şi cere creşterea bugetului alocat educaţiei

Topul celor mai scumpe cămine studenţeşti. Sibiu, pe primul loc

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite