FOTO Viaţă de student în 2014 printre gunoaie şi gândaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gândaci care se urcă pe pereţi, şoareci care se plimbă prin camera, veceuri nespălate şi gunoaie pe holuri. În astfel de condiţii locuiesc studenţii în cele mai multe dintre căminele din Capitală, în anul 2014.

La 25 de ani de la Revoluţie, încă mai există cămine în care studenţii sunt nevoiţi să trăiască în condiţii inumane, cu o igienă care le poate pune în pericol sănătatea. Se întâmplă inclusiv în căminele din Grozăveşti, din centrul Capitalei, acolo unde studenţii de la Universitatea din Bucureşti (UB) se plâng că trăiesc alături de gândaci şi rozătoare, cu toalete insalubre şi cu tencuiala căzută de pe pereţi. 

Motiv pentru care duminică tinerii au ieşit în stradă, nemulţumiţi că situaţia se repetă an de an şi, spun ei, în loc să fie renovate şi construite cămine, conducerea UB vrea să investească bani într-un nou rectorat.

Situaţia nu este unică, astfel de probleme fiind reclamate şi în Iaşi, Timişoara şi la Cluj, susţin reprezentanţii studenţilor. Alternativa o reprezintă căminele private, însă costă aproape de trei ori mai mult, peste 100 de euro lunar. Mai este şi varianta chiriei într-un apartament, care poate fi însă şi mai costisitoare.

„Un focar de infecţie“

„E un focar de infecţie şi de epidemie în Grozăveşti. Firmele-căpuşă iau banii pentru curăţenie şi dezinsecţie, dar nu fac nimic. Am protestat fiindcă în cămine sunt gândaci, şoareci şi şobolani, sunt studenţi de la alte universităţi care locuiesc acolo clandestin. Universitatea refuză să facă o anchetă. De asemenea, la băile facultăţilor nu găseşti niciodată săpun şi hârtie igienică“, a reclamat preşedintele Societăţii Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB), George Velcea.

Administratorul căminelor UB, Florin Ion, se apără şi spune că inspecţii se fac în mod regulat şi, dacă găsesc studenţi care locuiesc clandestin, îi dau afară, la fel şi pe cei care le-au vândut locurile.

„În vederea începutului noului an şcolar am făcut pe 25-26 septembrie deratizarea şi dezinsecţia în toate căminele universităţii. Se mai întâmplă să existe gândaci, însă nu am auzit de şoareci în camere“, a declarat administratorul. Acesta a explicat că băile sunt la comun, iar studenţii trebuie să vină cu hârtie igienică şi săpun de acasă. Cât despre costurile lunare ale unui student pentru a locui într-o cameră de cămin, în care se pot caza de la două la trei persoane, acestea variază între 115 şi 130 de lei, a adăugat Florin Ion.

În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, aceştia nu au vrut să facă niciun fel de comentarii până mâine, când se va întruni Senatul Universitar şi vor discuta problemele ridicate de studenţi.

Riscuri epidemologice

În ceea ce priveşte situaţia la nivelul ţării, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, spune că atfel de situaţii se regăsesc în marile centre universitare, în general, şi nu e doar cazul Capitalei. „Cele mai proaste condiţii sunt în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj. În Capitală, cele mai mari probleme de igienă sunt la complexul din Leu, dar nici în Grozăveşti şi nici în Regie situaţia nu este roz“, susţine preşedintele ANOSR.

Iar riscurile nu sunt de neglijat, o spun şi medicii. „Dacă trăieşti în condiţii insalubre poţi dezvolta o serie de probleme de sănătate, de la boli dermatologice, la toxiinfecţii alimentare şi alergii“, a explicat Alexandru Rafila, şeful catedrei de Epidemologie şi Microbiologie de la UMF „Carol Davila“.

La rândul lui, bloggerul adevarul.ro Marian Staş, arată că nu este exclusiv vina administratorilor de cămine pentru această situaţie. „Este o dublă nesimţire: a acelor rectorate şi administraţii care îşi bat joc de studenţi, acceptând să menţină în uz instalaţii şi echipamente sanitare mizerabile, depăşite şi nefuncţionale, nefinanţând cum se cuvine investiţiile necesare. Dar este şi vina acelor studenţi fără şapte ani de acasă “, spune Staş.

Există şi condiţii de lux în cămine

Nu toţi studenţii locuiesc în astfel de condiţii. Cei care îşi permit să plătească lunar sume mai mari pot locui în căminele de lux ale universităţilor, chiar şi la un hotel de patru stele. 

Spre exemplu, căminul Gaudeamus din Iaşi este unul dintre cele mai luxoase şi costă 500 de lei pe lună să locuieşti acolo, singur sau cu încă o persoană în cameră. 

De asemenea, în Bucureşti sunt cămine de lux, inclusiv private. Cel mai cunoscut astfel de complex este West Gate, unde studenţii plătesc în jur de 100 de euro pentru un loc, dar fiecare cameră are baie proprie şi curăţenia este întreţinută de femei de serviciu, iar studenţii sunt protejaţi de o firmă de pază. „Majoritatea studenţilor sunt de la Universitatea din Bucureşti şi de la Universitatea de Medicină "Carol Davila". Regula la noi este primul venit, primul servit“, au explicat reprezentanţii căminelor West Gate. 


Pe aceeaşi temă:

Sute de studenţi ai Universităţii din Bucureşti au protestat duminică faţă de condiţiile de cazare în cămine

ANOSR susţine că studenţii vor plăti taxe mai mari şi cere creşterea bugetului alocat educaţiei

Topul celor mai scumpe cămine studenţeşti. Sibiu, pe primul loc

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite