Consiliul Naţional al Elevilor: Elevul care a împlinit 14 ani are dreptul să îşi aleagă singur confesiunea religioasă
0Consiliul Naţional al Elevilor încurajează elevii şi părinţii să aleagă dacă vor sau nu să participe la ora de Religie în deplinătatea discernământului şi să nu cedeze în faţa presiunilor altor persoane.
"Consiliul Naţional al Elevilor susţine respectarea libertăţii de consţiintă, încurajează elevii şi părinţii să aleagă în deplinătatea discernământului şi să nu cedeze în faţa presiunilor unor terţe persoane", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Elevilor.
În acelaşi timp, elevii atrag atenţia că, în conformitate cu articolul 491 al Codului Civil, elevul care a implinit 14 ani are dreptul să îşi aleagă singur confesiunea religioasă. "Astfel, este extrem de important ca elevul să se informeze şi să decidă în mod independent. În cazul în care decizia elevilor şi a părinţilor este obstrucţionată de către terţe persoane, Consiliul Naţional al Elevilor încurajează elevii în cauză să atragă atenţia structurilor reprezentative ale elevilor la nivel judeţean pentru a fi transmise mai departe autorităţilor locale", se arată în comunicat.
Mai mult, Consiliul Naţional al Elevilor "este dispus să găsească soluţii în ceea ce priveşte o alternativă a religiei şi să aibă un dialog structurat, deschis cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, împreună cu experţii din domeniul educaţional, având în vedere că elevii care nu frecventează ora de religie au obligaţia de a participa la o altă oră de curs, pusă la dispoziţie de către unitatea de învăţământ."
Cum s-a schimbat înscrierea la ora de Religie
Practic, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, regula de înscriere la ora de Religie în învăţământul preuniversitar s-a schimbat. Dacă până acum, cine nu dorea să facă Religie trebuia să depună o cerere de retragere de la această oră, de acum încolo, regula este invers. Cine doreşte să urmeze ora de Religie trebuie să depună cerere de participare. Practic, elevii nu mai sunt înscrişi din oficiu la această materie.
Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 23 ianuarie, intrând astfel, oficial, în vigoare. Mai departe, în termen de 45 de zile de la data publicării în monitor, trebuie schimbată Legea Educaţiei fie direct pe textul de lege, în Parlament, fie prin ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern. La sfârşitul celor 45 de zile (8 martie), articolul 18 din Legea Educaţiei va fi automat abrogat, deci o soluţie legislativă trebuie obligatoriu găsită până atunci.
Săptămâna trecută, marţi, au avut loc dezbateri la Comisia pentru Învăţământ de la Camera Deputaţilor, unde au fost prezenţi atât reprezentanţii cultelor cât şi reprezentanţii societăţii civile. Deputatul independent Remus Cercea a venit cu un draft de modificare a Legii Educaţiei pe care l-a prezentat colegilor săi. În draft scrie că elevii de cel puţin 14 ani care vor să participe la ora de Religie trebuie să depună cerere în acest sens, în timp ce pentru elevii mai mici de 14 ani, cererea trebuie completată de către părinţi.
În articolul 18 din legea Educaţiei scrie în felul următor:
Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de Religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.
Cum arată cererea de înscriere la ora de Religie
Ora de Religie bagă părinţii în şedinţe
DEZBATERE Ministrul Educaţiei susţine Patriarhia în cruciada pentru ora de Religie
EXCLUSIV Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religia obligatorie în şcoli