Cîmpeanu: Ar trebui să fie alese două-trei manuale alternative la licitaţia pentru clasele III-IV
0Licitaţia pentru manualele de la clasele a III-a şi a IV-a va preciza că se vor alege două-trei manuale alternative, pentru a evita apariţia unor cărţi criticabile din punct de vedere al calităţii, iar Editura Didactică şi Pedagogică va fi serios implicată, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
"Legea ne obligă să avem manuale alternative. Atunci când doreşti să exprimi acelaşi lucru în mai multe moduri, riscul de a avea şi exprimări neconforme creşte. Sunt de părere că trebuie să avem două-trei variante doar. Licitaţia pentru manualele de la clasele a III-a şi a IV-a va preciza faptul că se vor alege două-trei manuale alternative, în ideea evitării apariţiei unor manuale care să fie, pe bună dreptate, criticabile din punct de vedere al calităţi", a declarat marţi, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a mai spus că Editura Didactică şi Pedagogică va fi mai serios implicată în realizarea manualelor.
"Ne gândim să implicăm mai serios Editura Didactică şi Pedagogică în procesul privind realizarea manunalelor, pentru că acţionar unic este statul român", a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Pe de altă parte, ministrul Educaţiei s-a arătat nemulţumit de ritmul lent de schimbare a curriculei.
"Este inacceptabil ritmul de revizuire a curriculei. În acest ritm, vom avea abia în 2024 curriculă pentru clasa a XII-a. Este necesară o accentuare a ritmului, în 2015 pentru clasa a III-a , 2016 - a IV-a, în 2017, în paralel clasa a V-a şi a IX-a şi, tot aşa, în 2020 - clasele a VIII-a şi a XII-a", a mai spus Cîmpeanu.
O altă nemulţumire a ministrului Educaţiei vizează numărul exagerat de discipline şcolare.
"Este inadmisibil ca un elev să aibă 18 discipline pe săptămână, la clasele V-VIII. Este nevoie de o îmbunătăţire, atât la nivel de număr de discipline, cât şi la nivel de curriculum pentru fiecare disciplină", a adăugat ministrul.
În opinia ministrului Educaţiei, ar trebuie să existe o singură comisie care face curricula şi avizează şi manualele.
"Trebuie îmbunătăţit şi procesul de consultare. Cei care au gândit curriculele, să aibă un punct de vedere asupra calităţii manualelor. Acum, curricula este făcută de ISE şi manualele de alţii. Nu există o coerenţă deplină, deşi este absolut necesară, între structurile care elaborează curricula şi cei care se ocupă selecţia manualelor. Şi revin asupra reducerii numărului de variante de manunale alternative, pentru că, dorindu-se un numărul mare de variante, riscul de a greşi s-a materializat, din păcate. Avem semnale în unele cazuri cu privire la calitatea acestor manuale, la greşelile de exprimare. Poate ar trebui să fie cooptaţi în comisie şi specialişti de la Academia Româna, pentru evaluarea calităţii manualelor", a mai spus ministrul Educaţiei.