Ce se întâmplă cu simulările pentru examenul de Bacalaureat. Elevi: "Nu este firesc ca exercitarea unui drept să depindă de liceu"
0Pe 23 martie este programată prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat: cea de Limba și Literatura Română. Sindicatele din educație anunțau că peste 73.000 de profesori vor boicota, dar datele Ministerului Educației îi contrazic. Potrivit acestora, simulările vor avea loc în aproape 95% dintre școli, în timp ce 63 de unități de învățământ nu vor organiza. Ce se întâmplă cu elevii din aceste licee? În țară, inspectoratele au încercat să se organizeze și să îi transfere în unități unde simularea se va ține. În București, acest lucru nu se va întâmpla. ,,Din perspectiva noastră, fiecare elev trebuie să aibă posibilitatea de a susține simulările și de a fi evaluat corect și obiectiv, în conformitate cu prevederile legale", spune Mihnea Haiduc, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Datele anunțate de Ministerul Educației
Potrivit datelor transmise vineri de inspectorate către Ministerul Educației, simulările vor avea loc în 1.364 de licee și colegii naționale (95,59% din totalul acestora), în timp ce 63 (4,41%) dintre unitățile de învățământ de acest tip nu vor organiza. Totodată, numărul elevilor înscriși depășește 143.000.
În unele unități de învățământ, decizia de a organiza totuși simulările s-a luat cu câteva zile înainte de testările propriu-zise.
,,Initial, decizia a fost luată prin vot la nivelul colectivului de profesori, majoritatea cadrelor didactice pronunțându-se pentru boicot. Revenirea asupra deciziei s-a realizat vineri, 20.03.2026, prin vot majoritar", spune Marian Ursu, profesor de Limba și Literatura Română Neagoe Basarab din Oltenița, județul Călărași.
Jumătate dintre liceele care nu organizează simulările sunt din București, unde până acum nu au mai fost organizate astfel de exerciții la nivel unitar.
"La acest moment, din evidențele Inspectoratului Școlar al Municipiului București, reiese faptul că dintre cele 122 de unități de învățământ liceal care ar trebui să organizeze simularea examenului național de Bacalaureat, 22 vor boicota și anunță că nu vor organiza simularea, în zilele luni, marți, miercuri și joi”, a spus inspectorul general al ISMB, Florian Lixandru, citat de Agerpres.
Ce se întâmplă cu elevii din liceele unde nu se organizeasă simulările
În mai multe județe din țară, elevii ai căror profesori boicotează simulările vor fi trimiși în alte unități de învățământ, care organizează testările. Un astfel de exemplu este județul Satu Mare.
"Inspectoratul Școlar Județean a identificat o soluție pentru desfășurarea acestora: simularea va fi organizată în centre de examen, astfel încât 5-6 licee din municipiu vor găzdui toți elevii din clasele terminale. Aceștia vor susține probele sub supravegherea cadrelor didactice care nu participă la boicot. În paralel, elevii liceelor respective vor desfășura cursurile în format asincron", explică Mihnea Haiduc, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE).
În București nu a fost identificată vreo soluție unitară. Autoritățile din educație iau în calcul ca simulările să aibă loc la o dată ulterioară, variantă pe care au propus-o și pentru școlile unde nu s-a susținut simularea Evaluării Naționale.
"Nu este firesc ca exercitarea unui drept să depindă de liceul în care învață un elev, iar faptul că unii elevi pot susține simularea, în timp ce alții sunt privați de această posibilitate, creează în mod evident un tratament inechitabil. Din această perspectivă, da, elevii din unitățile în care simulările nu au loc se pot simți discriminați și nedreptățiți, pentru că sunt puși într-o poziție dezavantajoasă față de colegii lor din alte licee", spune Mihnea Haiduc.
Potrivit acestuia, principala responsabilitate aparține Ministerului Educației:
,,Ministerul ar fi trebuit să prevină ajungerea într-un astfel de impas și să identifice din timp soluții prin care dreptul elevilor de a susține simulările să fie protejat unitar, la nivel național".
Subiectele și baremul de notare la simularea probei de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale. În câte școli s-a desfășurat examenulCNE: Nu putem susține în mod expres boicotul
Instituția reprezentativă a elevilor din România nu susține această modalitate de protest a profesorilor.
,,Consiliul Național al Elevilor consideră că această formă de boicot este una care riscă să afecteze în mod direct elevii din anii terminali, motiv pentru care nu o putem susține în mod expres. Deși înțelegem și susținem o parte dintre revendicările cadrelor didactice, inclusiv cele care vizează finanțarea adecvată a educației, considerăm că simulările examenelor naționale nu trebuie transformate într-un teren al tensiunilor dintre decidenți și profesori.
În același timp, privim cu empatie nemulțumirile exprimate de profesori, mai ales în contextul în care multe dintre problemele semnalate de aceștia se suprapun cu preocupări pe care și noi le-am ridicat constant în spațiul public", spune Mihnea Haiduc.
Președintele CNE adaugă:
,,Din perspectiva noastră, fiecare elev trebuie să aibă posibilitatea de a susține simulările și de a fi evaluat corect și obiectiv, în conformitate cu prevederile legale.
De aceea, subiniem public atât necesitatea protejării interesului elevilor, cât și responsabilitatea Ministerului Educației pentru situația în care s-a ajuns".
De ce sunt importante simulările
L-am întrebat pe reprezentantul elevilor ce crede despre importanța simulărilor.
"Simulările sunt, în mod real, utile, chiar dacă mulți elevi din anii terminali trec deja prin astfel de evaluări aproape lunar, la nivel de clasă, școală sau județ. Diferența esențială este că simularea națională are o miză și un grad de obiectivitate mult mai mari, tocmai pentru că reproduce mai fidel condițiile examenului real.
Pentru mulți elevi, aceasta vine ca un adevărat semnal de alarmă. Una este să susții o simulare organizată în școala ta, unde subiectele, atmosfera și chiar corectarea sunt mai familiare, iar alta este să participi la o simulare națională, în care lucrarea este corectată aleatoriu, în altă parte din țară, de către profesori care nu te cunosc și care evaluează strict după barem. Tocmai acest mecanism oferă un rezultat mai apropiat de realitatea pe care elevul o va întâlni la examen", explică Mihnea Haiduc.
Simulare Evaluare Națională 2026. Subiecte „pe model vechi”, dar cu capcane. Ce a făcut diferența la proba de MatematicăSimularea are și un rol de orientare, spune acesta: confirmă elevilor dacă sunt pe drumul cel bun sau dacă trebuie să regândească ritmul de învățare.
Profesor: "Mișcarea sindicală e într-un impas uriaș"
Diferența dintre scenariul anunțat de sindicate, care spuneau că peste 73.000 de profesori vor boicota simulările pentru examenul de Bacalaureat, și realitatea din teren este mare, la fel cum s-a întâmplat și în cazul simulărilor de la Evaluarea Naționale. De ce această discrepanță?
,,Această diferență vine, în primul rând, din modul de raportare: sindicatele reflectă intențiile declarate ale profesorilor, în timp ce inspectoratele raportează situația efectivă din școli. În plus, unii profesori pot renunța la boicot sub presiuni sau din considerente practice. Nu în ultimul rând, autoritățile consideră că simularea „are loc” chiar și cu participare parțială, ceea ce explică procentul ridicat raportat", e de părere profesorul Marian Ursu.
Acesta indică spre alte forme de protest care ar putea avea rezultate:
,,În acest moment, cea mai eficientă formă de protest ar fi una organizată, coerentă și susținută de majoritatea cadrelor didactice, astfel încât să transmită un mesaj clar, dar fără a afecta direct elevii. De exemplu, formele de protest simbolic sau administrativ (refuzul unor sarcini birocratice, acțiuni publice vizibile) pot pune presiune reală pe decidenți, menținând în același timp sprijinul opiniei publice. Din păcate, din ce s-a văzut zilele acestea, mișcarea sindicală e într-un impas uriaș".























































