Campanie în şcoli: Fără ură, cu toleranţă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO “SALVAŢI COPII“
FOTO “SALVAŢI COPII“

Premierea câştigătorilor concursului şcolar „Fără Ură, cu Toleranţă“ a avut loc pe 24 mai, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Spaţiul Public European din Bucureşti. Competiţia a reunit 300 de proiecte din 239 de şcoli şi a implicat peste 24.000 de persoane în activităţile desfăşurate la nivel naţional de către elevi şi cadre didactice.

„Ca în fiecare an, concursul adresat şcolilor a stârnit interesul elevilor şi cadrelor didactice, astfel că ne-am bucurat să vedem că proiectele au fost foarte numeroase şi consistente. Având în vedere complexitatea probelor şi etapelor concursului, sperăm că efortul depus de cei implicaţi va avea efecte concrete în diminuarea şi conştietizarea bullying-ului”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al  Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Miza concursului a fost conştientizarea  efectelor  pe care situaţiile de bullying le au asupra tuturor celor implicaţi, fie că vorbim despre victimă, despre agresor sau despre martor. Statisticile celei mai recente cercetări Salvaţi Copiii pe această temă, menţionează că fenomenul se menţine la cote ridicate.

46% dintre copii declară că au fost martorii unei situaţii de bullying în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

“Adeseori, comportamentele asociate bullying-ului sunt interpretate de numeroşi adulţi, părinţi şi cadre didactice, ca strategii de adaptare fireşti pe care copiii le folosesc în mod natural şi pentru care nu este necesară intervenţia adulţilor. În realitate, comportamentele de bullying reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru sănătatea şi protecţia copiilor, care prin caracteristicile specifice (dezechilibru de putere, regularitate, intenţia de a provoca suferinţă fizică şi / sau emoţională), devine imposibil de gestionat doar la nivelul grupului de copii”, declară Diana Stănculeanu, psiholog Salvaţi Copiii.

La concurs au participat elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar. Competiţia a beneficiat de susţinerea Ministerului Educaţiei Naţionale, desfăşurându-se în perioada  7 februarie – 24 martie 2017, iar copiii şi adolescenţii au participat potrivit ciclului de învăţământ în care se încadrează. Câştigătorii competiţiei au fost:

-  categoria I (clasele I-IV) - Premiul I: Şcoala Metropolitană ARC Bucureşti; Premiul II : Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Bistriţa-Năsăud; Premiul III: Şcoala Gimnazială Oprea Iorgulescu, Câmpulung.

-  categoria II (clasele V-VIII):  Premiul I: Şcoala Gimnazială nr. 10, Bacău; Premiul II: Scoala Gimnazială Nr.2 Râmnicu Sărat; Premiul III: Colegiul Naţional Spiru Haret, Tecuci.

-  categoria III (clasele IX-XII): Premiul I: Liceul de Arte H. Darclee, Brăila; Premiul II: Colegiul Naţional Carol I, Craiova; Premiul III: Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, Baia Mare.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite