Ari Pokka, expert în educaţie recunoscut la nivel mondial: „Educaţia bazată pe competenţe nu înseamnă ignorarea cunoştinţelor“ EXCLUSIV
0
Educaţia vocaţională este una dintre alegerile cele mai populare în rândul elevilor finlandezi, aceştia considerând că dobândirea abilităţilor de a pune în practică anumite cunoştinţe este mai importantă decât simplă acumulare a informaţiilor.
Ari Pokka este expert în educaţie, antreprenor educaţional, director de şcoală, a fost preşedinte al Confederaţiei Internaţionale a Directorilor de Şcoală, a condus vreme de 20 de ani Asociaţia Directorilor de Şcoli din Finlanda şi este o figură emblematică a managementului finlandez şi mondial.
În prezent, Ari Pokka lucrează în mai multe ţări ca expert în educaţie şi conduce propria companie, Institutul Finlandez de Educaţie. Locuieşte în oraşul Jyväskylä, cunoscut drept inima educaţiei finlandeze şi este recunoscut drept o somitate mondială în Educaţie.
Ari Pokka a vorbit în exclusivitate pentru Weekend Adevărul despre şcoala românească şi cum poate fi schimbat sistemul educaţional românesc, în care elevii sunt mai preocupaţi de note decât de dezvoltarea de abilităţi şi despre cum pot fi depolitizate şcolile şi liceele româneşti. Am discutat şi despre ce ar trebui adoptat din sistemul finlandez în şcoala românească pentru a centra educaţia pe elev, pe nevoile lui şi ale societăţii, şi nu doar pe acumularea de informaţii.
„Weekend Adevărul“: Filosofia şcolii finlandeze este că niciun elev nu trebuie neglijat. Cum se traduce această deviză la şcoala românească?
Ari Pokka: Din 1970, sistemul finlandez a fost construit pe valori precum egalitatea şi echitatea. Putem spune deja că avem o lungă tradiţie în susţinerea elevilor cu nevoi speciale, cu dizabilităţi, cu probleme sociale sau emoţionale. Soluţiile noastre la probleme au fost sistemice şi practice. Serviciile dedicate educaţiei speciale se află în legile noastre şi în programa naţională. Toate şcolile oferă zilnic astfel de servicii. Furnizorii programelor de educaţie trebuie să livreze suport social şi psihologic, precum şi programe dedicate sănătăţii elevilor. Toţi aceşti profesionişti, alături de profesori şi de directori, formează ceea ce noi numim echipele speciale pentru asigurarea stării de bine a elevului. Privind imaginea de ansamblu, aş spune că fiecare profesor trebuie să ia în considerare diferitele posibilităţi pe care elevii le au pentru a deveni fiinţe care învaţă în mod activ. Noi nu avem şcoli dedicate educaţiei speciale, aşa că profesorii noştri trebuie să lucreze mult în plus. Dacă privesc la România, plecând de la experienţa mea aici, aş spune că, în acest moment, e nevoie de două grupuri de profesionişti: profesori pentru educaţia specială şi consilieri pentru studiu şi carieră. E nevoie de ambele categorii dacă vrem să evităm eşecurile. Pentru început, cred că e necesar ca aceste servicii să capete un nume dedicat şi să fie gândit rolul şi poziţia lor prin legile educaţiei. La nivel practic, cred că trebuie decis care sunt serviciile de care se va ocupa Ministerul Educaţiei şi care sunt cele care vor fi livrate de şcoală. Experienţa finlandeză ne spune că rezultatele sunt mai bune dacă serviciile sunt acordate la nivelul şcolii.
Cunoştinţe vs competenţe
Cum poate fi schimbat sistemul educaţional românesc, care a format elevii să fie mai preocupaţi să ia note mari decât să îşi dezvolte abilităţi şi să îşi găsească rolul în societate?
Cred că este esenţial să definim care ne sunt aşteptările de la sistemul de educaţie. Vrem ca tinerii să repete cunoştinţele preluate de la profesorii lor sau să devină competenţi, indivizi capabili să gândească singuri? Cred că e o întrebare crucială pentru că de la răspunsul ei depinde cum va arăta sistemul de învăţământ. Dacă alegem sistemul bazat pe competenţe, va trebui să reflectăm asupra tradiţiilor pedagogice, asupra conţinuturilor de predat şi rezultatelor pe care le urmărim. Trebuie să ne gândim la modelele de evaluare şi la rolul şcolii, care este doar o mică etapă în procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Educaţia bazată pe competenţe nu înseamnă ignorarea cunoştinţelor, ci se referă mai degrabă la cum putem folosi aceste cunoştinţe în viaţa de zi cu zi.
Cât de popular este acest sistem al competenţelor în Finlanda?
În Finlanda, educaţia vocaţională este o alternativă reală pentru elevii care termină gimnaziul. Mai bine de 40% dintre elevii noştri aleg această oportunitate. Creşterea standardelor şi a calităţii învăţământului vocaţional a fost una dintre poveştile de succes ale educaţiei finlandeze după 1990. Şi, foarte important, atât ruta teoretică, cât şi cea vocaţională îţi pot asigura o carieră universitară la finalizarea studiilor. Aşadar, întrebarea crucială este ce anume respectă societatea şi cum arată ea. Dacă ne putem convinge elevii şi le putem convinge familiile că există mai multe căi pentru a deveni cetăţeni activi şi de a găsi slujbe promiţătoare, atunci putem privi toate instituţiile de învăţământ ca având aceeaşi valoare. Cred că acesta este un mesaj important pentru politicienii care asigură posibilităţile şi resursele pentru educatori.
Ce ar trebui adoptat din sistemul finlandez în şcoala românească pentru a centra educaţia pe elev, pe nevoile lui şi ale societăţii, şi nu doar pe acumularea de informaţii?
Atunci când compar sistemul finlandez cu cel românesc văd foarte multe diferenţe. În Finlanda, autorităţile locale deţin rolul principal în educaţie. Putem spune că guvernul stabileşte direcţiile mari şi asigură finanţarea, dar implementarea este întotdeauna locală. Educaţia aparţine celor care o fac. În România, procesul este mult mai fragmentat şi implică mai multe instanţe decizionale. Cât am lucrat în România, m-am întrebat cum ar putea fi simplificat acest sistem şi cum ar putea diferite instituţii să servească cât mai bine scopurilor educaţiei moderne. Cred că ar trebui meditat serios la câte instituţii sunt necesare pentru a organiza şcolile. Un lucru crucial în sistemul finalndez este acela că întotdeauna programa cade în responsabilitatea şcolilor. Programa nucleu elaborată la nivel naţional oferă anumite direcţii, dar implementarea are loc la nivel local sau la nivelul şcolii. În felul acesta, vocile profesorilor, directorilor, elevilor şi părinţilor se fac auzite. Noi, educatorii finlandezi, avem un sentiment foarte puternic al importanţei noastre în procesul educaţional. Pentru a realiza aşa ceva, este nevoie de încredere serioasă că şcolile vor şi sunt în stare să urmărească astfel de scopuri. Simplu spus, e o chestiune de abilităţi profesionale, competenţe şi de responsabilitate. Este vorba despre a oferi pregătire de calitate profesorilor şi directorilor, dar şi de a le conferi un rol proeminent în procesul de elaborare a politicilor la nivel naţional. Cred că, în modelul finlandez, şcolile sunt încurajate să fie diferite. Evităm să folosim termeni precum „şcoli bune“ şi „şcoli rele“. Nu suntem foarte competitivi, dar apreciem că şcolile noastre au profiluri diferite, specializări şi forme de organizare diferite. Simţim, ca directori, că viziunea şi caracterul ne sunt respectate.
Statutul, mai important decât banii
Cât influenţează salariile mici din învăţământul românesc nivelul de selecţie al profesorilor?
Cred că nu e decât parţial o chestiune legată de salarii, este şi despre independenţă profesională, despre autonomie şi respect. În lumea modernă, fiecare vrea să facă lucruri care au sens. Salariile pot creşte gradual în societate, dar este important să existe medii de învăţare performante, dotări şi condiţii de muncă la un nivel satisfăcător. Cred că astăzi un lucru chiar mai important decât salariul este starea de bine a profesorilor. Vedem şi în educaţia finlandeză anumite semne ale burn outului şi ale dezamăgirii. Parţial din pricina COVID-19, dar şi a volumului mare de muncă a profesorilor. Este important ca aceste provocări să fie tratate la nivelul sistemului, acolo unde trebuie asigurate condiţii decente de muncă. Salariile profesorilor finlandezi sunt medii, dar profesia este privită de societate ca fiind una foarte importantă. M-am întrebat mereu de ce grupuri mari de studenţi buni aleg programele de formare pentru profesori în facultate. Sigur, au fost studenţi buni, le-a plăcut să înveţe, dar cred că în primul rând au văzut în educaţia finlandeză un loc care oferă atât de multe posibilităţi profesorilor şi, în primul rând, şansa de a fi un membru respectat al comunităţii şcolare.
Vorbiţi adesea despre faptul că şcoala trebuie să fie pentru copii ca o casă. Ce ar trebui un elev să găsească într-o instituţie de învăţământ, dincolo de informaţii?
Şcoala trebuie să fie, cu siguranţă, un loc în care copiii sunt respectaţi. Iubirea copiilor cade în sarcina părinţilor. Unul dintre primele lucruri pe care le-am văzut în şcolile româneşti a fost cum profesorii îşi îmbrăţişau elevii. Mi s-a părut o atitudine foarte mămoasă şi stranie, dacă pot spune asta. În Finlanda, profesorii îşi folosesc autoritatea pe care o au asupra elevilor, de exemplu, în evaluare. Cred că relaţia cu elevii poate fi marcată de respect şi căldură umană, dar cred că trebuie să existe şi o distanţă profesională. Pe de altă parte, putem face multe cu elevii noştri. Eri Finnish School din Sibiu este un exemplu excelent în acest sens. Şcoala oferă copiilor nenumărate ocazii să se dezvolte şi să participe zilnic la dezvoltarea şcolii. Şcoala este o comunitate profesională şi, cu toate că e indicat să colaboreze cu familiile, elevii trebuie să înţeleagă că scopurile profesorilor sunt altele decât cele ale părinţilor.
„Politicul trebuie să dea educaţiei o direcţie, să aibă răbdare pentru rezultate“
Cum credeţi că a schimbat pandemia învăţământul?
Cred că a fost o schimbare semnificativă, în principal în domeniul digitalizării educaţiei. Am văzut cum ţări diferite se află la niveluri foarte diferite în ceea ce priveşte capacitatea familiilor de a-i ajuta pe copii şi de a le oferi suport tehnic. Sper însă ca digitalizarea şi ceea ce este mai bun în tehnologiile momentului să rămână şi după terminarea pandemiei. Platformele au oferit multora posibilităţi remarcabile de a personaliza educaţia. Un alt lucru pe care l-am văzut în Finlanda este că pandemia a ridicat nivelul de respect şi preţuire acordat şcolii. Cât de important este ca cei tineri să aibă un loc numit şcoală, nu doar pentru a învăţa, ci şi pentru a interacţiona.
Cât de mult a fost afectat negativ sistemul de învăţământ finlandez în ultimii doi ani?
Partea negativă a pandemiei o reprezintă cazurile de abandon şcolar şi copiii care au pierdut în această perioadă legătura cu şcoala. Vor veni ani dificili în care va trebui să reparăm ceea ce s-a stricat în aceşti doi ani. Guvernul finlandez a cheltuit deja 100 de milioane de euro pentru a organiza diferite servicii educaţionale în toate şcolile, la toate nivelurile. Cred cu tărie că trebuie să continuăm acest program, ba chiar să îl personalizăm mai mult. O mare problemă este epuizarea profesorilor şi a directorilor. Perioada pandemică a fost una foarte dificilă şi din princina ordinelor care se modificau săptămânal. Profesorii şi directorii nu au avut timp să le implementeze riguros, ceea ce a dus la foarte multă muncă în plus. Aşa că acum ne aflăm în situaţia in care mulţi dintre cei care lucrează în educaţie se gândesc să-şi schimbe slujbele. Cred că trebuie să găsim soluţii împreună, altminteri riscăm să pierdem, înainte de toate, cei mai buni profesori, cei care îşi vor găsi cu uşurinţă alte locuri de muncă.
„Viziune fără o misiune este doar o vorbă goală“
Selecţia celor care conduc şcolile şi liceele româneşti a fost politizată excesiv în ultimii 30 de ani. Care credeţi că poate fi soluţia viabilă pentru alegerea unor directori competenţi, preocupaţi realmente de şcoală şi nu de jocuri politice?
Întotdeauna am spus că dacă se doreşte implementarea unor schimbări sustenabile la nivel naţional, direcţia educaţiei poate fi schimbată radical după fiecare ciclu electoral. Este nedrept să le ceri şcolilor să conteze dacă ele au ajuns să fie convinse că direcţia educaţiei se va schimba aleatoriu oricum la fiecare câţiva ani. Cred că acelaşi lucru se întâmplă cu munca directorilor. Putem oare vedea o dezvoltare durabilă dacă politicile şcolii se schimbă după cum bate vântul? Cum vor fi educaţi copiii în astfel de şcoli? Cred că elevii noştri merită cei mai buni directori, nu doar pe cei care au sprijin politic. Dacă periodizăm procesele educaţionale, vom vedea că ciclurile educaţionale durează mult mai mult decât cele politice. Cred că irosim prea multe resurse încercând să unim aceste două lucruri. Politicul trebuie să dea educaţiei o direcţie, să aibă răbdare să vadă rezultatele, să evalueze ce s-a obţinut şi să facă anumite schimbări, dacă sunt necesare. Cred că noua educaţie românească va avea nevoie de directori şi de profesori extrem de bine pregătiţi. Va trebui să fie bine pregătiţi şi aleşi în funcţie de abilităţile şi competenţele lor. Cred că noile modele de pregătire pentru profesori şi directori vor furniza răspunsurile la toate aceste probleme.
Care consideraţi că sunt principalele calităţi pe care un director de şcoală sau liceu este necesar să le aibă pentru a performa?
Nu cred că există un portret robot al directorului perfect. Conduci şcoala prin personalitatea ta, nu poţi fi altcineva. Apoi, este o chestiune de calificare profesională. Trebuie să ai pregătire de profesor, apoi pregătire de director. În multe ţări, directorii vin din alte domenii de activitate, în special din mediul de afaceri. Nu ştiu dacă pot fi cu adevarat lideri pedagogici pentru că au un contact prea subţire cu şcoala. În cartea mea, „Top class“, am proiectat o imagine a directorului ca lider valoric al comunităţii. Una dintre valorile fundamentale este aceea de a respecta şi de a proteja copiii. Chiar dacă directorul este liderul profesorilor, în orice acţiune pe care o întreprinde scopul principal rămâne acela de a-şi sluji elevii şi de a-i ajuta să înveţe. Directorul ar trebui să aibă o viziune cu privire la direcţia în care vrea să îndrepte şcoala – însă o viziune fără o misiune şi o strategie nu reprezintă decât o vorbă goală. De aceea, una dintre calităţile fundamentale ale unui director este de a traduce viziunea în acţiuni concrete. Dacă vrem să avem şcoli eficiente, capacitatea de a planifica acţiuni, chiar şi cu foarte mult timp înainte, este una dintre abilităţile cele mai importante. Directorul este cel care dă chipul şcolii pe care o conduce. De aceea, abilităţile de comunicare sunt esenţiale. Nu în ultimul rând, un bun director nu crede că poate face totul de unul singur. A distribui puterea cu care este învestit arată că este capabil şi că îşi doreşte să construiască echipe care să ajute la conducerea şcolii. Înseamnă încredere şi disponibilitatea de a-i face pe ceilalţi parte a viziunii sale.
CV
Nume: Ari Pokka
Data naşterii: 17.07.1960
Studiile şi cariera:
A absolvit Facultatea de Literatură, Politică, Filosofie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Jyväskylä (Finlanda)
Ari Pokka este creator de politici publice în domeniul educaţiei, director de şcoală gimnazială şi autor. De asemenea, este fostul preşedinte al Asociaţiei Finlandeze a Directorilor Şcolari şi a Confederaţiei Internaţionale a Directorilor.
În perioada 1995 - 2020 a fost director de şcoală; din 1997, la ,,Schildt“, cea mai mare şcoală gimnazială din Finlanda.
Din 2009 până în 2013, a fost preşedintele Asociaţiei Directorilor Finlandezi, iar în perioada 2014 - 2017, a ocupat acelaşi post în cadrul Confederaţiei Internaţionale a Directorilor.
Este expert în cadrul proiectului de colaborare educaţională dintre Finlanda şi Ucraina – ,,Standardele Directorilor“.
În prezent, lucrează pentru EduCluster Finlanda, pentru a construi primul Liceu Finlandez Internaţional în Doha. Totodată, oferă consultanţă şi pentru alte proiecte ale liceului finlandez în spaţiul continentului arab.
În acest an a apărut, la Editura Curtea Veche, traducerea cărţii sale „Clasa de Top – Leadershipul şi managementul şcolar finlandez“.
De-a lungul carierei sale, s-a implicat activ la nivel naţional în activităţile curriculare, finanţarea legislaţiei şi educaţiei, calificarea directorilor şi a cadrelor didactice, precum şi în formarea continuă şi dezvoltarea mediilor de învăţare.
Locuieşte în: Jyväskylä, Finlanda
Se încarcă comentariile...
