Un mort și patru răniți după un atac armat în SUA
0Cel puțin o persoană a murit și patru au fost rănite după un atac armat într-o clădire din Atlanta, potrivit poliţiei din acest mare oraş din sudul Statelor Unite, relatează AFP.

O persoană a fost ucisă și patru au fost rănite în schimbul de focuri de armă de la Laureate Medical Center din Atlanta, potrivit poliției.
„Ofițerii îl caută în mod activ pe suspect și orice alte victime”, a precizat poliția.
Un important dispozitiv de poliţie a fost desfăşurat în zona atacului, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni americane în care apar numeroase ambulanţe. Aceasta este o clădire a Spitalului Northside, potrivit canalului local WSB.
Spitalul Northside a scris pe Twitter că „cooperează cu forțele de ordine în urma împușcăturilor de la locația noastră din Midtown #Atlanta, mai devreme în această după-amiază. Îndemnăm oamenii din zonă să se adăpostească pe loc și să urmeze instrucțiunile forțelor de ordine de la fața locului.”
Statele Unite plătesc un tribut greu pentru prezenţa armelor de foc pe teritoriul lor şi pentru uşurinţa cu care americanii au acces la aceste arme, notează AFP.