Un angajat al Serviciilor secrete din SUA a fost trimis acasă din Israel după o altercaţie cu un localnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Un angajat al Serviciilor Secrete americane care îl însoţea pe preşedintele Joe Biden în Israel a fost reţinut pentru scurt timp după o altercaţie în această ţară şi a fost trimis înapoi în Statele Unite, relatează NBC News.

Incidentul a avut loc la sfârşitul zilei de luni, înainte de sosirea lui Biden în Israel, miercuri. Angajatul a fost reţinut şi interogat de poliţia israeliană, care l-a eliberat fără a fi acuzat, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciilor Secrete.

„În conformitate cu protocolul agenţiei, accesul său la sistemele şi facilităţile Serviciilor Secrete a fost suspendat în aşteptarea unor investigaţii suplimentare", a precizat purtătorul de cuvânt.

Incidentul a avut loc după ce agentul şi alţi membri ai personalului au mers la cină şi se întorceau la hotel, potrivit unei surse apropiate. O femeie a afirmat că a fost agresată fizic într-un incident pe stradă şi a fost chemată poliţia locală, a precizat sursa.

Incidentul nu a implicat nicio acuzaţie de agresiune sexuală, a mai spus sursa.

În timpul călătoriei lui Biden în Coreea de Sud din luna mai, doi angajaţi ale Serviciilor Secrete au fost trimişi înapoi în SUA şi puşi în concediu administrativ după ce ar fi fost implicaţi într-un incident în afara serviciului, a anunţat vineri agenţia.

Poliţia sud-coreeană a declarat atunci pentru NBC News că un membru al unităţii de securitate a lui Biden „s-a implicat în acte de violenţă” împotriva unui localnic în apropierea Grand Hyatt Seoul, unde preşedintele urma să se cazeze în timpul primei sale călătorii prezidenţiale în Asia. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite