Trump pune la îndoială că Harris ar fi o persoană de culoare. Republicanul o acuză că „a devenit neagră“' din calcul politic

0
Publicat:

Candidatul prezidenţial republican Donald Trump a acuzat-o miercuri pe noua sa rivală Kamala Harris că "a devenit neagră" din motive electorale, în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii afro-americani de la Chicago, relatează Reuters.

Vicepreședinte SUA. Kamala Harris FOTO:EPA: EFE
Vicepreședinte SUA. Kamala Harris FOTO:EPA: EFE

Miliardarul a atacat-o pe vicepreşedinta Kamala Harris din cauza rasei sale, sugerând în mod nefondat că rivala sa a început să se identifice ca o femeie de culoare abia în ultimii ani. "Nu am ştiut că este de culoare până acum câţiva ani, când s-a întâmplat să devină de culoare şi acum vrea să fie cunoscută ca fiind de culoare", a comentat Trump miercuri la Asociaţia Naţională a Jurnaliştilor de Culoare.

"Este indiană sau este neagră?"

"Este indiană sau este neagră?" a spus Trump despre adversara sa din cursa prezidenţială, stârnind o serie de huiduieli din partea unui public de aproximativ 1.000 de persoane. "A fost indiană tot timpul şi, dintr-o dată, a dat-o cotită şi a devenit o persoană de culoare", a afirmat Trump.

"A fost mereu de ascendenţă indiană, şi promova numai moştenirea indiană. Nu am ştiut că este neagră până acum un număr de ani, când s-a întâmplat să devină neagră, iar acum vrea să fie cunoscută ca o persoană de culoare", a spus Trump la convenţia anuală a Asociaţiei naţionale a jurnaliştilor de culoare (NABJ).

"Aşa că nu ştiu, este indiancă sau neagră? Ştiţi ce, am respect pentru oricare dintre aceste două lucruri, dar ea evident nu are, pentru că era indiancă 100%, şi dintr-o dată s-a reorientat şi a devenit o persoană neagră", a spus Trump în faţa unei audienţe de circa 1.000 de persoane.

Kamala Harris, născută dintr-un tată jamaican şi o mamă indiană, este prima femeie de culoare şi originară din Asia de Sud care vizează preşedinţia SUA.

Vicepreşedinta SUA, care se defineşte ca o "femeie neagră", a condamnat "lipsa de respect" a lui Donald Trump, dând asigurări pur şi simplu că SUA "merită mai mult" în timpul unui eveniment de la Houston, Texas.

Cu mai puţin de 100 de zile înainte de alegerile prezidenţiale, Donald Trump continuă să-şi intensifice atacurile asupra noii sale rivale.

"Este ciudat, în urmă cu două săptămâni vorbeam despre Biden, nici măcar nu îi ştiam numele", a spus el la un miting de campanie de miercuri seară, din Pennsylvania.

Apoi a acuzat-o pe Kamala Harris că se exprimă cu accent fals din sudul SUA, o altă aluzie la identitatea ei rasială. "Trebuie să fim corecţi din punct de vedere politic... dar bine, cui îi pasă?", a mai spus el în aplauzele susţinătorilor săi.

Whit Ayres, un strateg republican, a declarat că punerea sub semnul întrebării de către Trump a fondului rasial al lui Harris "nu a fost o mişcare înţeleaptă".

"Există multe chestiuni pentru care o putem critica fără a-i ataca identitatea", a spus el.

Într-un recensământ din 2020, 33,8 milioane de americani s-au identificat drept multirasiali, în creştere de la nouă milioane în 2010.

Interviul de la convenţia anuală a Asociaţiei naţionale a jurnaliştilor negri a început într-o notă tensionată, când reporterul ABC News Rachel Scott - una dintre cele trei femei de culoare moderatoare ale interviului - a prezentat o serie de comentarii rasiste ale lui Trump şi l-a întrebat de ce votanţii negri ar trebui să-l susţină.

Trump a numit întrebarea "oribilă", "ostilă" şi o "ruşine" şi a descris ABC drept o reţea de "fake news".

"Am fost cel mai bun preşedinte pentru populaţia neagră de la Abraham Lincoln", s-a lăudat el, provocând iritarea celor din public.

Trump a folosit o replică din dezbaterea prezidenţială din iunie, afirmând că migranţii care intră în SUA pe la frontiera sudică vor lua "joburile negre", un termen care a atras critici din partea unor lideri ai comunităţii de culoare.

"Ce este exact o slujbă neagră domnule?", l-a întrebat Rachel Scott. La care Trump a răspuns: "O slujbă neagră înseamnă toată lumea care are o slujbă".

Trump a refuzat de asemenea să spună dacă Harris este o persoană care a avansat în carieră datorită "DEI", aşa cum susţin unii republicani.

"DEI" vine de la iniţiativele "diversitate, echitate şi incluziune" menite să crească reprezentarea femeilor şi a oamenilor de culoare pentru a aborda inegalităţile şi discriminarea care afectează de multă vreme forţa de muncă din SUA. Termenul de "angajat DEI" este folosit pentru a sugera că o persoană necalificată a fost aleasă pe baza rasei sau a genului.

Întrebat ce crede despre acordarea de imunitate poliţiştilor după uciderea Sonyei Massey, o femeie de culoare care a fost împuşcată în propria locuinţă de adjunctul unui şerif din Illinois, Trump a recunoscut că nu ştie prea multe despre caz, provocând rumoare în mulţime, însă apoi a adăugat "din punctul meu de vedere, nu arată bine".

Interviul a început cu peste o oră mai târziu decât ora programată, întârziere despre care echipa de campanie a lui Trump a spus că a fost cauzată de probleme cu echipamentul audio de la eveniment.

Sesiunea de întrebări, care ar fi trebuit să dureze o oră, s-a încheiat abrupt după 35 de minute, după ce echipa de campanie a fostului preşedinte a anunţat că nu mai are timp, potrivit moderatorilor.

Invitarea lui Trump la convenţia jurnaliştilor de culoare a atras condamnarea unora dintre membrii NABJ şi l-a determinat pe copreşedintele convenţiei să se retragă în semn de protest în această săptămână. În timpul interviului, unele dintre declaraţiile false ale lui Trump au fost primite cu rumoare şi râsete de public. La un moment dat cineva chiar a strigat: "Domnule, nu aveţi ruşine?".

Reacția Kamalei Harris: „A fost același spectacol vechi”

Kamala Harris a răspuns, la un miting în Texas, la acuzațiile lui Donald Trump cu privire la identitatea ei rasială , spunând că a fost „același spectacol vechi” și că „America merită mai bine”. În Houston, Harris a părut netulburată și a făcut scurte observații cu privire la comentariile lui Trump.

„A fost același spectacol vechi: dezbinare și lipsă de respect. Și permiteți-mi să spun doar că poporul american merită mai bine. Poporul american merită un lider care să spună adevărul. Un lider care nu răspunde cu ostilitate și furie atunci când este confruntat cu faptele. Merităm un lider care să înțeleagă că diferențele noastre nu ne despart – ele sunt o sursă esențială a puterii noastre.”

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite