Trump promite că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, dar îndeamnă Europa să ia o decizie: „Vom ţine minte asta”
0În discursul susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, preşedintele american Donald Trump a cerut „negocieri imediate” pentru ca SUA să cumpere Groenlanda, susținând că cere această „bucată de gheaţă pentru a proteja lumea”, și spune că nu va recurge la forță pentru a-și atinge acest obiectiv, însă e necesar că Europa să ia o decizie în acest sens.

„Lumea a crezut că voi folosi forţa. Nu am nevoie să folosesc forţa. Nu vreau să folosesc forţa. Nu voi folosi forţa”, a spus Trump, argumentând că Statele Unite sunt singura „mare putere” care „este capabilă să apere Groenlanda” şi acuzând Danemarca de „ingratitudine”.
„Orice aliat din NATO are obligaţia să-şi apere propriul teritoriu. Şi este fapt că nicio naţiune sau grup de naţiuni nu este în măsură să apere Groenlanda, cu excepţia Statelor Unite. Suntem o mare putere, mult mai mare decât îşi imaginează lumea”, a subliniat liderul SUA.
„Numai Statele Unite pot proteja acest teritoriu gigantic, această bucată colosală de gheaţă, să o dezvolte, să o modernizeze şi să o facă utilă pentru Europa şi sigură pentru Europa şi pentru noi. De aceea solicit deschiderea imediată a negocierilor pentru a discuta din nou cumpărarea Groenlandei de către Statele Unite”, a insistat Trump.
El a admis totuși: „Probabil nu vom obține nimic dacă nu decid să folosesc forță și putere excesive, caz în care sincer, am fi de neoprit. Dar nu voi face asta. Bine?”
„Noi vrem o bucată de gheaţă pentru a proteja lumea, iar ei refuză să ne-o dea”
„Aşadar, ei au de ales: ei pot spune „da”, şi le vom fi foarte recunoscători, sau pot spune „nu”, şi vom ţine minte asta”, a concluzionat el.
Trump a reproşat anterior Danemarcei că ar neglija securitatea regiunii arctice în faţa a ceea ce a descris drept ameninţări din partea Rusiei şi Chinei în această regiune strategică, motivându-şi astfel intenţia de anexare a Groenlandei. El a mai susţinut că prezenţa militară americană pe această insulă încă din perioada Războiului Rece nu ar mai fi suficientă.
„Această enormă insulă nesecurizată face parte de fapt din America de Nord”, a mai spus Trump. „Acesta este teritoriul nostru.”
„Fără noi, acum ați vorbi cu toții germană sau poate puțină japoneză”.
Danemarca a fost cucerită de Germania „după doar șase ore de lupte”, obligând SUA să intervină „cu costuri mari”.
„Ai nevoie de proprietate ca să o aperi. Nu o poți apăra pe baza unui contract de închiriere. Cine naiba ar vrea să apere un acord de licență sau un contract de închiriere?”
Predarea Groenlandei către SUA nu ar reprezenta o amenințare pentru NATO , a spus el, lăudându-l pe „excelentul său secretar general” și salutându-l pe Mark Rutte aflat în public.
Însă Trump a revenit în repetate rânduri la argumentul său conform căruia SUA au avut un istoric păgubos cu NATO, finanțând ani de-a rândul protecția altor țări europene. „Oferim atât de mult și primim atât de puțin în schimb.”
El a sugerat că, deși SUA sunt pregătite să-și apere aliații NATO, acest sprijin s-ar putea să nu fie întors în același fel. „Suntem acolo pentru NATO 100%. Nu sunt sigur dacă ei ar fi acolo pentru noi.”
A fost o decizie proastă ca SUA să returneze Groenlanda, susține Trump
„Tot ce cere Statele Unite este un loc numit Groenlanda, pe care îl aveam deja în administrare, dar pe care l-am returnat Danemarcei nu cu mult timp în urmă, după ce i-am învins pe germani, japonezi, italieni și alții în al Doilea Război Mondial. Le-am dat-o înapoi”.
El a adăugat că a fost „prostesc” din partea SUA să nu păstreze insula după război. Totuși, Trump a minimizat importanța amenințărilor sale împotriva Groenlandei, argumentând că este o compensație modestă pentru anii de sprijin acordat de SUA aliaților NATO.
„Ceea ce cer este o bucată de gheață, rece și prost situată”, a spus el. „Este o cerere foarte mică, comparativ cu ceea ce le-am oferit noi vreme de multe, multe decenii.”
El a susținut, de asemenea, că SUA sunt în plină expansiune spre deosebire de Europa și economia sa.
„Iubesc Europa și vreau să văd Europa prosperând, dar nu se îndreaptă în direcția cea bună”, a spus Trump, adăugând: „Vrem aliați puternici, nu aliați grav slăbiți”.























































