Trump intenţionează să semneze o lege care sancţionează China din cauza persecutării musulmanilor uiguri

0
0
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să semneze o lege care prevede sancţiuni împotriva oficialilor chinezi responsabili de persecutarea musulmanilor uiguri, a declarat luni o sursă apropiată situaţiei, fără să spună când se va întâmpla acest lucru, transmite Reuters.

Proiectul, care a fost adoptat luna trecută de Camera Reprezentanţilor şi de Senat, cu sprijin bipartizan, prevede sancţiuni împotriva celor responsabili de reprimarea uigurilor şi a altor grupuri musulmane din provincia chineză Xinjiang, unde Naţiunile Unite estimează că peste 1 milion de musulmani au fost reţinuţi în tabere.

Ambasada chineză la Washington nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii, dar China neagă tratamentul incorect al uigurilor, afirmând că taberele oferă pregătire vocaţională.

Beijingul a condamnat în trecut iniţiativele de adoptare a unei legi care să îi susţină pe uiguri ca fiind atacuri răuvoitoare şi o implicare gravă în afacerile interne, care ar afecta cooperarea bilaterală.

Acest proiect de lege survine în contextul tensiunilor în creştere dintre Washington şi Beijing, legate de originea pandemiei de coronavirus şi noua lege chineză referitoare la securitatea naţională în Hong Kong.

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri