SUA vor înarma cu arme avansate avioanele F-16 furnizate Ucrainei de aliații europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA au fost de acord să înarmeze cele câteva zeci de avioane de vânătoare F-16 care vor fi trimise Ucrainei cu rachete de fabricație americană și alte arme avansate, rezolvând astfel o problemă a munițiilor asupra căreia plana incertitudinea, relatează Wall Street Journal.

Ucraina va primi 80 de avioane F-16 pe parcursul mai multor luni FOTO EPA-EFE
Ucraina va primi 80 de avioane F-16 pe parcursul mai multor luni FOTO EPA-EFE

Danemarca și Olanda se pregătesc să trimită primele avioane F-16 de fabricație americană în Ucraina în această vară, urmând ca cele din Belgia și Norvegia  să ajungă mai târziu.

Pentagonul are stocuri și o capacitate de producție limitate însă va putea furniza totuși muniție aer-sol, kituri de ghidare cu precizie pentru bombe, precum și rachete avansate aer-aer în cantități suficiente pentru a satisface cele mai urgente necesități ale Ucrainei, a declarat un înalt oficial american.

„Suntem încrezători că vom putea furniza toate aceste [arme], cel puțin volumele critice de care au nevoie”, a spus oficialul american.

Avioanele F-16 se numără printre cele mai avansate echipamente pe care Occidentul le-a oferit Ucrainei, în măsura în care încearcă să schimbe cursul unui război al cărui ritm s-a redus la câștiguri progresive pe câmpul de luptă. Atât ucrainenii, cât și țările donatoare sunt însă încrezătoare că aceste avioane vor întări puterea aeriană a forțelor ucrainene, deși recunosc și provocările apreciabile asociate sosirii acestora.

„Este un plus important”, a declarat ministrul norvegian de externe Espen Barth Eide. „Nu vor schimba singure războiul”, a adăugat el.

Armele prevăzute de SUA pentru înarmarea F-16 includ rachete aer-sol AGM-88 HARM; versiunile cu rază extinsă ale bombelor Joint Direct Attack Munition, care convertesc bombele neghidate în arme cu precizie, precum și așa-numitele bombe cu diametru mic cu o rază de explozie redusă. În plus, SUA vor trimite rachetele avansate aer-aer cu rază medie de acțiune AMRAAM, alături de rachete aer-aer cu rază scurtă de acțiune AIM-9X.

„Aeronava în sine nu are valoare fără arme”, a spus generalul-maior Rolf Folland, șeful Forțelor Aeriene Regale Norvegiene.

Multe țări europene au fost reticente să trimită Ucrainei cantități mari din stocurile lor limitate de muniții lansate din aer, astfel că aliații au venit cu o soluție pe care Pentagonul a numit-o „un punct de pornire”. Astfel, aceste țări ar avea posibilitatea de a le cumpăra în comun din SUA pentru a le trimite în Ucraina, a spus oficialul american.

Pe de altă parte, înarmarea avioanelor F-16 este doar una dintre numeroasele provocări cu care se vor confrunta ucrainenii, după ce acestea vor sosi. De pildă, cele 80 de aparate promise nu vor livrate în același timp. Danemarca, de le va trimite etapizat, pe parcursul a opt luni.

SUA și aliații nu au dorit să facă publice termene concrete pentru sosirea avioanelor și a armelor acestora din cauza preocupărilor de securitate.

Oficialii ucraineni și-au exprimat recunoștința aliaților pentru furnizarea avioanelor, dar s-au plâns în privat că sosirea lor, la fel ca multe ajutoare occidentale, vine prea târziu, într-un număr prea mic și cu prea multe restricții pentru a schimba războiul în mod substanțial.

Obstacole și provocări

Următorul obstacol ar fi asigurarea că există destui piloți și ingineri pentru a le opera.

Instruirea pe F-16 a fost un proces complicat desfășurat în mai multe țări. O parte dintre piloți ucraineni și-au început pregătirea în Marea Britanie și Franța, țări care nu au zburat niciodată cu F-16. Antrenamente au loc și în SUA, România și Danemarca, dar instalația daneză se închide în această toamnă pentru a trece la antrenamente pe avioanele de luptă avansate F-35 care vor înlocui avioanele F-16.

Oficialii ucraineni au făcut presiuni pentru mai multe avioane cât mai curând posibil și pentru ca SUA să extindă conducta de antrenament. Dar numărul de piloți ucraineni disponibili pentru a începe instruirea a fost un factor limitator semnificativ pentru numărul de aeronave care pot fi trimise, au spus oficialii americani și occidentali.

Instruire

Cu toate acestea, SUA analizează dacă pot extinde pregătirea în America, fie la instalația existentă din Arizona, fie permițând piloților ucraineni să folosească o altă bază aeriană americană.

Oficialii ucraineni au făcut presiuni pentru mai multe avioane cât mai curând posibil și pentru ca SUA să extindă antrenamentele. Dar numărul de piloți ucraineni disponibili pentru a începe instruirea a fost un factor limitant semnificativ pentru numărul de aeronave care pot fi trimise, au spus oficialii americani și occidentali.

Cu toate acestea, SUA analizează dacă pot extinde pregătirea în America, fie la instalația existentă din Arizona, fie permițând piloților ucraineni să folosească o altă bază aeriană americană.

Întreținere

Întreținerea avioanelor în Ucraina este, de asemenea, de așteptat să fie o provocare. Ucrainenii vor avea nevoie de o aprovizionare constantă cu piese de schimb pentru întreținerea avioanelor, aspect care a afectat alte donații de arme occidentale, de la obuziere la tancuri.

Actualul plan este ca ucrainenii, care se antrenează pentru a deservi avioanele, să facă cea mai mare parte a întreținerii în țară. Lucrările de nivel superior, cum ar fi întreținerea motoarelor, vor trebui inițial efectuate în străinătate, potrivit unui oficial de la Pentagon. Există, de asemenea, discuții în desfășurare despre țările europene care trimit contractori pentru a ajuta la întreținerea F-16-urilor.

Cele mai multe reparații pot fi făcute mai degrabă în apropierea zonei de luptă decât în ​​SUA, dar în cele din urmă Ucraina va avea nevoie de instalații de reparație a motoarelor în țară, a spus un director al apărării. Ucraina a declarat că va stoca o parte din aeronave în străinătate.

Cum vor fi folosite avioanele

Unui pilot danez de F-16 i-ar lua de obicei mai mult de patru ani pentru a se antrena complet. Piloții ucraineni au petrecut aproximativ un an, potrivit unei persoane familiarizate cu problema.

Și, spre deosebire de piloții americani de F-16, care petrec în mod normal cel puțin un an cu unitatea lor înainte de dislocare, „acești tipi vor intra direct în luptă”, a spus oficialul american despre ucraineni.

De asemenea, nu este clar cum vor fi folosite F-16 împotriva forțelor ruse. Washingtonul va limita utilizarea de către Ucraina a armelor furnizate de SUA pentru a lovi teritoriul Rusiei, așa cum a făcut cu alte arme, a spus oficialul american. Kievului i se va permite să le folosească pe teritoriul Rusiei doar ca răspuns la atacurile de peste graniță.

Un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale a spus că avioanele F-16 vor avea probabil nevoie de ceva timp pentru a fi integrate în forțele armate ale Ucrainei și ar putea trece luni până când vor avea un impact vizibil asupra câmpului de luptă. „Primul lucru de care aș fi îngrijorat dacă aș fi rus ar fi elicopterele de pe câmpul de luptă și lucruri de genul acesta”, a spus oficialul.

Ucraina vrea să le folosească pentru a zbura în apropiere de graniță, dar această tactică nu este realistă în mediul actual, a spus oficialul american, din cauza amenințării rachetelor sol-aer rusești.

Oficialii americani spun că cea mai eficientă utilizare a F-16 în Ucraina este în ceea ce se numește sprijin aerian apropiat, sau eliminarea amenințărilor la sol la adresa trupelor din prima linie. Pe de altă parte, europenii spun că avioanele F-16 pot fi folosite pentru apărarea aeriană și pot ajuta la împingerea forțelor aeriene ale Moscovei mai departe de linia frontului, unde aeronavele rusești lansează mii de așa-numite bombe de planare în fiecare lună, cu un efect devastator.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite