SUA: Organismul de monitorizare internă al NSA a declanşat o anchetă privind presupusa spionare a unor jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cladirea NSA / FOTO Gettyimage
Cladirea NSA / FOTO Gettyimage

Organismul de monitorizare internă al Agenţiei de securitate naţională (NSA) a SUA a anunţat marţi că lansează o anchetă asupra informaţiilor potrivit cărora organizaţia a spionat membri ai presei americane, relatează Reuters.

Biroul inspectorului general nu a identificat jurnalistul sau media care se află în centrul anchetei, dar decizia a fost anunţată la câteva luni după ce prezentatorul conservator de la Fox News Tucker Carlson a declarat că a auzit de la un avertizor de integritate că NSA îi monitorizează comunicaţiile într-un efort de a scurge informaţii compromiţătoare şi a-l scoate de pe post.

În luna iunie, NSA a luat măsura neobişnuită de a infirma public aceste alegaţii.

„Această alegaţie este neadevărată. Tucker Carlson nu a fost niciodată o ţintă a Agenţiei şi NSA nu a avut niciodată planuri de a-i scoate programul din emisie”, a precizat NSA într-o postare pe Twitter, potrivit Agerpres.

Inspectorul general Robert Storch a precizat într-o declaraţie scrisă că biroul său „examinează respectarea de către NSA a exigenţelor autorităţilor legale şi a politicilor şi procedurilor Agenţiei privind colectarea, analiza, transmiterea şi diseminarea activităţilor, inclusiv a procedurilor de demascare, şi dacă astfel de acţiuni au fost bazate pe consideraţii inadecvate”.

Biroul inspectorului general a refuzat să facă alte comentarii.

The Wall Street Journal a citat o persoană neidentificată care a afirmat că ancheta are legătură cu Tucker Carlson.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite