Statele Unite urmează să ridice obligaţia testării COVID-19 a călătorilor care intră în ţară cu avionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock (Arhivă)
FOTO Shutterstock (Arhivă)

Statele Unite urmează să ridice testarea obligatorie covid-19 a călătorilor care intră în ţară cu avionul, anunţă vineri Casa Albă, relatează AFP.

Autorităţile sanitare americane au înăsprit procedurile de testare la intrarea în Statele Unite, din cauza variantei omicron a SARS-CoV-2, în decembrie 2021.

Toţi călătorii în vârstă de peste doi ani îmbarcaţi în străinătate către Statele Unite sunt obligaţi să prezinte un test covid-19 negativ, efectuat cu cel puţin o zi înainte de decolare, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu.

Autorităţile sanitare americane urmează să continue ”să evalueze nevoile în funcţie de ştiinţă şi de contextul circulaţiei variantelor” SARS-CoV-2, precizează un purtător de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, care a anunţat informaţia într-o postare pe Twitter.

Această obligaţie urmează să fie ridicată duminică, scrie presa americană.

Multe alte ţări, mai ales din Europa, nu le mai cer călătorilor internaţionali să se testeze covid-19 înainte de îmbarcare.

În urma unei hotărâri a justiţiei americane, purtarea obligatorie a măştii împotriva covid-19 a fost ridicată în Statele Unite în aprilie, în transportul public, inclusiv în avioane.

Statele Unite înregistrează în prezent peste 100.000 de cazuri noi de covid-19 pe zi - un bilanţ puternic subestimat, potrivit unor experţi.

O intensificare recentă a pandemiei a fost legată de subvariante ale omicron.

Aproximativ 300 de persoane mor, în continuare, zilnic, din cauza covid-19, în Statele Unite, însă autorităţile sanitare americane subliniază că de-acum sunt disponibile numeroase tratamente în caz de infecţie, inclusiv vaccinuri şi medicamentul antiviral Paxlovid.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite