Statele Unite ale Americii își iau rămas bun de la fostul președinte Jimmy Carter. Funerariile vor dura 6 zile
0Funeraliile fostului președinte al SUA, Jimmy Carter, decedat pe 29 decembrie, la vârsta de 100 de ani, au început sâmbătă în statul său natal, Georgia, deschizând o serie de ceremonii care vor culmina cu ziua de doliu național din 9 ianuarie.
Democratul Jimmy Carter a devenit preşedinte în ianuarie 1977, după ce l-a învins pe fostul preşedinte republican Gerald Ford la alegerile din 1976. Carter a fost cel mai longeviv fost președinte al SUA, iar preşedinţia sa de un singur mandat a fost marcată de acordurile de la Camp David din 1978 între Israel şi Egipt. El şi-a dedicat apoi lunga carieră post-prezidenţială activităţilor umanitare, pentru care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2002.
Potrivit Agerpres, cele şase zile de ceremonii, care vor culmina pe 9 ianuarie la Washington, au început sâmbătă la ora 10:15 (15:15 GMT). Agenţii Secret Service, instituţia responsabilă cu protecţia personalităţilor politice, i-au purtat sicriul, iar convoiul s-a deplasat mai întâi prin Plains, micul oraş natal al lui Jimmy Carter de care era ataşat.
Localnicii s-au adunat pe străzi, fluturând steagul american, iar pe rețele sociale internauții au publicat mai multe videoclipul cu convoiul fostului președinte.
În faţa fermei familiale unde a crescut, clopotul a sunat de 39 de ori, potrivit sursei citate, iar ulterior convoiul s-a îndreptat spre Atlanta, capitala Georgiei, cu un moment de reculegere în faţa Capitoliului acestui stat din sud-est, unde Jimmy Carter a fost senator local înainte de a deveni guvernator. Următoarea oprire duce la Carter Center, fundaţia creată în 1982 de fostul preşedinte şi de soţia sa Rosalynn Carter, decedată în 2023 la vârsta de 96 de ani.
Începând de sâmbătă la ora locală 19:00 şi până marţi la ora 6:00, americanii se pot reculege în faţa sicriului fostului preşedinte. Marţi dimineaţă, familia sa îl va însoţi pe regretatul Jimmy Carter la bordul avionului oficial numit "Misiunea Aeriană Specială 39" (Special Air Mission 39), care va zbura către Washington. Acolo, un convoi îl va duce la Memorialul Marinei SUA (US Navy). Absolvent al Academiei Navale în 1946, Jimmy Carter a devenit apoi submarinist.
Sicriul său va fi tras de un cal la ora 14.00 către Capitoliu, sediul Congresului din capitala Washington. Sicriul va fi depus acolo de militari la Rotonda, o sală situată sub cupola Capitoliului, unde la ora 15.00 se va desfăşura o ceremonie funerară în prezenţa parlamentarilor.
Publicul va putea atunci să-i aducă un omagiu de la 19:00 până la miezul nopţii şi apoi de miercuri, de la 07:00 și până joi la 07:00 dimineața.
Jimmy Carter va fi al 13-lea fost preşedinte depus la Capitoliu la o ceremonie funerară. Primul a fost Abraham Lincoln, asasinat în 1865. Preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, va rosti elogiul funebru.
La eveniment va fi prezent și președintele ales, Donald Trump, dar și foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama.
Drapelele americane vor fi coborâte în bernă timp de 30 de zile, inclusiv pe 20 ianuarie, data instalării noului președinte.
După slujba de la Catedrala Naţională din Washington, Carter va fi adus înapoi în statul Georgia, tot cu avionul din "Misiunea Aeriană Specială 39", unde vor avea loc funeralii private la o biserică baptistă din Plains, joi la ora 15:45. Jimmy Carter va fi înmormântat în aceeaşi zi la ora 17.20, alături de femeia care i-a fost soţie timp de 77 de ani.
