Sora bărbatului din Arizona implicat într-o confruntare cu agenții ICE la granița cu Mexicul spune că acesta este „un traficant violent”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sora bărbatului din Arizona împușcat de un agent al serviciului de frontieră al SUA în apropierea graniței cu Mexicul, zilele trecute, a spus că acesta este un traficant violent de persoane și are ordin de protecție împotriva lui, relatează Daily Mail.

ofiter politia ice jpeg

Patrick Gary Schlegel, în vârstă de 34 de ani, a fost implicat într-o confruntare cu agenții ICE în Arivaca, la aproximativ 50 de kilometri sud de Tucson. Acesta a fost împușcat de un ofițer ICE și se află în stare gravă.

Schlegel este acuzat că a tras asupra unui elicopter al Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA, în cursul unei operațiuni pentru arestarea sa, marți. 

Agenții încercau să-l rețină pentru presupus trafic de persoane, iar un ofițer l-a împușcat după ce a acesta a deschis focul asupra aeronavei, potrivit Departamentului de Justiție. 

Sora lui Schlegel, Amber Schlegel, a confirmat că acesta era implicat în trafic de persoane, ajutând contra cost imigranți ilegali să treacă granița în SUA.

„Nu m-a surprins să aud că se întoarce la acțiuni ilegale, dar m-a luat prin surprindere să aud că a tras în agenți federali”, a declarat ea pentru 13 News. 

Nu este o victimă. Este o persoană violentă. Așa a fost dintotdeauna.”

Amber a adăugat că fratele ei a pus în pericol mulți migranți prin sistemul său riscant de contrabandă.

„Nu-mi pasă ce simt oamenii în legătură cu (cei ilegali), sunt oameni”, a spus ea. „I-ar fi putut ucide fără să-i pese câtuși de puțin.”

Sora bărbatului spune că acesta merită să fie închis

Ea a adăugat că fratele ei a amenințat-o pentru că a dat declarații împotriva lui în trecut, ceea ce a determinat-o să ceară un ordin de protecție împotriva lui.

„E unde ar trebui să fie”, a spus ea. „Fie că își revine sau nu, trebuie să fie închis pentru foarte mult timp.”

Patrick Schlegel a fost văzut luni dimineață conducând o camionetă Dodge Ram la aproximativ 16 kilometri nord de granița dintre SUA și Mexic, potrivit unei plângeri penale.

El avea pe numele lui un mandat de evadare în urma unei condamnări anterioare pentru trafic de persoane.

Acesta a încercat să scape de urmărire și a oprit mașina pentru a lăsa doi bărbați să coboare. Aceștia au fost identificați ca Alfonso Isidrio-Carrillo și Jeronimo Rosado-Garcia.

Bărbații au fost reținuți, dar Schlegel a reușit să fugă.

Rosado-Garcia le-a spus anchetatorilor că i-a plătit lui Schlegel 8.000 de dolari pentru a-l introduce ilegal în SUA, în timp ce Isidrio-Carrillo a spus că a plătit 14.000 de dolari.

A doua zi, agenții au observat din nou camionul lui Schlegel. Acesta a sărit din vehicul și a încercat din nou să scape.

Patrula de Frontieră a trimis un elicopter pe urmele lui, iar acesta ar fi tras mai multe focuri de armă asupra aeronavei.

Este momentul în care un agent a tras asupra lui Schlegel, iar acesta a suferit răni la picior și la cap. Poliția a recuperat un pistol de calibrul .45 și un telefon mobil.

„Nu există nicio ambiguitate aici, a trage asupra unui ofițer de aplicare a legii - inclusiv în agenți federali - este o infracțiune violentă care atacă statul de drept și subminează valorile universale americane”, a declarat procurorul american Timothy Courchaine într-un comunicat emis de Departamentul de Justiție.

Administrația Trump a lansat operațiuni de amploare împotriva imigranților ilegali în mai multe orașe americane, declanșând proteste și tensiuni în special în Minneapolis, unde agenții ICE au împușcat mortal doi cetățeni americani. Donald Trump l-a trimis pe țarul său al frontierelor în oraș și l-a retras pe șeful operațiunilor ICE din Minneapolis, o măsură menită să detensioneze situația din oraș și să permită o colaborare cu autoritățile locale.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite