Scriitorul Salman Rushdie avertizează cu privire la violența politică în SUA: „Cred că toată lumea este în pericol acum”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Toată lumea este în pericol” în Statele Unite, a avertizat scriitorul Salman Rushdie, el însuși supravieţuitor al unui atac violent cu cuţitul în urmă cu trei ani și jumptate, după moartea a doi americani ucişi de agenţi federali la Minneapolis, potrivit AFP.

Salman Rushdie a supraviețuit unui atac, în august 2022.  FOTO Getty Images
Salman Rushdie a supraviețuit unui atac, în august 2022. FOTO Getty Images

Scriitorul britanico-american de 78 de ani a declarat duminică, la Festivalul de Film Sundance, într-un interviu pentru AFP, în Utah, că „ideea de pericol şi violenţă este acum aproape de toată lumea în această ţară", relatează Agerpres, care citează agenția internațională.

„Cred că toată lumea este în pericol acum”, a avertizat Salman Rushdie,

Celebrul autor britanic a participat la premiera filmului „Knife: The Attempted Murder of Salman Rushdie”, un documentar adaptat după „Knife”, relatarea sa despre atacul care aproape l-a ucis în august 2022 în timpul unei conferinţe literare şi l-a lăsat orb de un ochi.

Agresorul său l-a acuzat pe autorul romanului „Versetele satanice", care i-a adus lui Salman Rushdie o condamnare la moarte în Iran în 1989, că a „atacat islamul".

Atacatorul lui Salman Rushdie a fost condamnat anul trecut la 25 de ani de închisoare în Statele Unite.

„Pentru cei care exercită puterea autoritar, cultura este inamicul"

Salman Rushdie, recompensat în 2023 cu premiul pentru Pace la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, consideră însă că atacul pe care l-a suferit face parte din „ceva mai mare".

Scriitorul a denunţat „violenţa dezlănţuită de indivizi fără scrupule care folosesc oameni ignoranţi pentru a ataca cultura" și a afirmat că, „pentru cei care exercită puterea autoritar, cultura este inamicul".

„Fie că este vorba de jurnalism, universităţi, muzică sau scris, celor lipsiţi de cultură, ignoranţilor şi radicalilor nu le place asta şi iau măsuri împotriva ei, lucru pe care îl vedem în fiecare zi”, a explicat Salman Rushdie pentru AFP.

Donald Trump a lansat o ofensivă împotriva unor mari universităţi din Statele Unite, pe care le consideră prea liberale.

De asemenea, președintele american atacă în mod regulat media tradiţionale, denunţând „minciunile" acestora.

Scriitorul a precizat că „Knife” nu a fost conceput ca un comentariu al evenimentelor actuale.

Dar „încep să cred că filmul ajunge poate într-un moment deosebit de oportun, că poate simţim cu toţii riscul violenţei astăzi", a concluzionat el.

Festivalul de Film Sundance se va încheia pe 1 februarie.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite