Scandal din cauza chiriei între Secret Service şi Trump Organization: Agenţia responsabilă de paza preşedintelui american şi-a mutat un birou în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trump Tower din New York FOTO Getty Images
Trump Tower din New York FOTO Getty Images

Secret Service s-a mutat din Trump Tower, la New York, într-un vehicul, pe stradă, în urma unei dispute cu Trump Organization, relatează postul BBC News, preluat de news.ro.

Agenţia federală însărcinată cu asigurarea protecţiei preşedinţilor americani închiria din 2015 un birou în zgârie-norul din Manhattan.

Însă reprezentanţii ei sunt nemulţumiţi de preţ şi de alte prevederi neprecizate ale contractului de închiriere, potrivit The Washington Post (WP).

Trump Organization a îndemnat Secret Service să caute chirie în altă parte.

După ce Trump a devenit favorit în alegerile prezidenţiale, în urmă cu doi ani, Secret Service şi-a stabilit un post de comandament cu un etaj mai jos de triplexul în care locuia miliardarul republican.

Însă agenţia şi-a mutat centrul nevralgic, la începutul lui iulie, într-o autospecială, în stradă, la 58 de etaje sub triplex.

Administraţia Serviciilor Generale (GSA), o agenţie guvernamentală care organizează birouri pentru angajaţii federali, negociază contractul cu Trump Organization.

Potrivit New York Times (NYT), compania imobiliară a preşedintelui este cea care a obiectat faţă de introducerea unei clauze în contract.

Trump Organization nu a precizat despre ce este vorba.

Însă, o purtătoare de cuvânt, Amanda Miller, a declarat pentru BBC că, „în urma unei analize atente, s-a stabilit de comun acord că ar fi mult mai rentabil şi mai practic din punct de vedere logistic ca Secret Service să închirieze un spaţiu în altă parte“.

O purtătoare de cuvânt a Secret Service, Catherine Milhoan, a declarat pentru BBC că agenţia caută n continuare „să obţină un spaţiu permanent de lucru într-un loc adecvat“.

Trump nu a mai vizitat Trump Tower de la învestire, însă cei doi fii adulţi ai săi,  Eric şi Donald Jr, lucrează frecvent în acest imobil.

Potrivit unor analişti în domeniul securităţii, mutarea Secret Service într-un vehicul, afară, poate afecta transmisiunile radio între agenţi şi familia preşedintelui.

O purtătoare de cuvânt a GSA, Pamela Dixon, a declarat pentru BBC că agenţia „nu comentează cu privire la proiecte în domeniul achiziţiilor aflate în curs“ şi a trimis pentru mai multe informaţii la Secret Service.

Pentagonul închiriază o unitate de aproape 323 de metri pătraţi - cu 130.000 de dolari pe lună -, însă cu titlu privat, astfel încât Trump Organization nu va profita de pe urma contractului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite