Pelerinaj la Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi liderii internaţionali şi şefi de mari companii şi-au trimis emisari la New York, unde se află preşedintele ales al SUA şi echipa sa, pentru a afla, din timp, intenţiile viitorului locatar de la Casa Albă.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care pe 9 noiembrie 2016 i-a transmis un avertisment sec preşedintelui-ales al SUA, l-a trimis la sfârşitul lunii decembrie în SUA pe unul dintre consilieri, Christoph Heusgen, pentru a se întâlni cu generalul Michael Flynn, viitorul consilier prezidenţial pentru Siguranţă naţională. 

Preşedintele Franţei, François Hollande, care afirmase că i se făcuse «greaţă» din cauza campaniei lui Donald Trump, l-a trimis la Washington pe consilierul pentru relaţii diplomatice, Jacques Audibert. Premierul japonez, Shinzo Abe, s-a deplasat personal la New York, la mijlocul lunii noiembrie , pentru a se întâlni cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump.

Şeful diplomaţiei britanice a primit semnale încurajatoare

 Şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, se află în New York,  unde s-a întâlnit cu ginerele preşedintelui ales al SUA, Jared Kushner, precum şi cu viitorul şef de strategie de la Washington, Steve Bannon, informează The Guardian.

Întâlnirea marchează primul contact formal de la alegerile din noiembrie 2016 dintre ministrul de Externe al Marii Britanii şi echipa de tranziţie a lui Donald Trump. 

Marea Britanie este "în rândul întâi" în perspectiva unui acord comercial cu Statele Unite ale Americii (SUA) sub preşedinţia lui Donald Trump, a declarat Boris Johnson după discuţii purtate cu consilieri ai preşedintelui ales şi alţi politicieni americani la New York şi Washington, relatează Reuters.

Şeful diplomaţiei britanice a anunţat pe Twitter că vizita sa în SUA a fost „grozavă“ şi că a purtat „discuţii valoroase“ cu înalţi reprezentanţi ai echipei preşedintelui ales. „Suntem nr.2 în planul contribuţiei la NATO. Suntem principalul partener al Americii în demersurile pentru securitatea globală şi, fireşte, suntem mari susţinători ai comerţului liber“, a subliniat Johnson într-un mesaj video difuzat de media britanice. „Auzim că suntem în rândul întâi pentru încheierea unui acord comercial excelent cu SUA. Aşadar, va fi un an foarte interesant pentru amândouă ţările noastre“, a conchis ministrul. 

Boris Johnson ştie „cât se poate de bine“ că „Marea Britanie nu va ocupa în niciun caz un loc în spate“ în perspectiva unui acord comercial cu SUA, a subliniat după întrevederea cu  preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Senatului SUA, republicanul Bob Corker. Britanicii „vor sta în rândul întâi şi cred că va fi prioritatea noastră să ne asigurăm că negociem cu ei în primul rând şi într-un mod care să demonstreze îndelungata noastră prietenie“, a spus Corker după întâlnirea sa cu Johnson, potrivit BBC. 

Semnalele pozitive provenite din SUA vin să încurajeze eforturile lansate de premierul britanic, Theresa May, de a redirecţiona relaţiile comerciale ale ţării sale, în contextul în care Marea Britanie este pe drumul spre Brexit şi al ieşirii din Uniunea Europeană. Sâmbătă, Donald Trump a transmis pe Twitter că aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu şefa guvernului britanic prevăzută să aibă loc în această primăvară la Washington. „Marea Britanie este un vechi aliat al SUA şi unul special“, a scris preşedintele ales al SUA. 

Canada speră să salveze NAFTA

Consilieri apropiaţi ai lui Donald Trump şi ai premierului canadian Justin Trudeau s-au întâlnit în mai multe rânduri. Secretarul principal şi şef de cabinet al lui  Trudeau, Gerald Butts şi Katie Telford, s-au întâlnit de mai multe ori la Washington, cu Jared Kushner, ginerele lui Trump considerat ca fiind unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai preşedintelui ales al SUA, şi cu Stephen Bannon. 

Aceste întâlniri au avut ca scop „construirea de poduri“ pentru „evitarea unui război comercial costisitor între cele două ţări vecine", după ce Trump a declarat că vrea să renegocieze sau să abroge Acordul Nord-American pentru Comerţ Liber (NAFTA). Susţinător puternic al comerţului internaţional, Justin Trudeau a desfăşurat o campanie pentru legături mai strânse cu China.

 În luna septembrie a lansat discuţii exploratorii cu Beijingul pentru un acord de liber schimb între Canada şi China. În schimb, Trump a atcat în mai multe rânduri statul comunist pe motiv că „fură“ locurile de muncă ale americanilor.  

Temerile liderilor europeni

Liderii europeni încă nu ştiu la ce să se aştepte din partea preşedintelui ales al SUA , lucru deloc surprinzător dat fiind că decizii majore în politica externă sunt anunţate prin Twitter”, de acesta notează „ The Guardian“, avertizând, într-un editorial semnat de Natalie Nougayrède, că „incertitudinea europenilor faţă de strategia preşedintelui-ales al SUA va facilita intenţia Rusiei de a profita de pe urma sincopelor în solidaritatea la nivelul UE”. „Suntem în altă lume”, afirma recent un diplomat german, amintind cât de strânsă a fost colaborarea Angelei Merkel cu preşedintele Barack Obama, pe tema crizei din Ucraina şi în alte probleme internaţionale.

„Tot ceea ce este şocant şi deranjant despre Donald Trump pentru liberalii americani este şi mai grav din punctul de vedere al democraţilor europeni, din cauza preocupărilor asociate contextului geopolitic. Cu Donald Trump care urmează să se instaleze la Casa Albă şi Vladimir Putin exprimând maliţios satisfacţie de la Kremlin, doi politicieni nonliberali cărora le plac jocurile cu miză zero, Europa se află, în mod dramatic, între ciocan şi nicovală”, subliniază editorialistul The Guardian.

„Ciocanul este tendinţa lui Donald Trump de a discredita alianţele şi de a manifesta simpatie faţă de politicienii europeni nonliberali. Nicovala reprezintă aşteptările lui Vladimir Putin că va avea mai multe, nu mai puţine, oportunităţi în materie de politică externă în avantajul Rusiei, inclusiv prin reconfigurarea arhitecturii Europei. 

Ideea că Donald Trump va acorda interes Europei Centrale pentru că soţia lui s-a născut în Slovenia este marcată fie de ironie, fie de disperare. Pentru Europa se configurează două pericole. Primul este că principiile pe care s-a construit relaţia transatlantică, prin Tratatul Nord-Atlantic din 1949, inclusiv angajamentul de a susţine democraţia, libertăţile şi statul de drept, ar putea fi anulate. Al doilea este că Europa s-ar putea confrunta cu revenirea sferelor de influenţă (…)”, avertizează editorialistul Natalie Nougayrède.

În acest context, guvernele ţărilor europene se vor grăbi să îşi garanteze propriile interese, indiferent de impactul asupra ţărilor vecine şi de viitorul continentului. „Vladimir Putin îi va aştepta cu braţele deschise pe cei care, din admiraţie ori din teamă, vor vrea să compenseze retragerea strategică a Statelor Unite prin aranjamente cu marele vecin din Est.

 Îndepărtarea Europei de SUA este un obiectiv pe care Vladimir Putin l-a manifestat de mult timp. O Europă coordonată şi puternică este în interesul lui Vladimir Putin doar dacă acest lucru îi este favorabil la nivel ideologic, prin ideile promovate de adepţi ai nativismului cultural precum Marine Le Pen, Geert Wilders şi Viktor Orbán. Dacă democraţia liberală va putea rezista, în principal în Franţa şi Germania, atunci Putin va încerca să obţină o Europă slabă şi divizată”, subliniază cotidianul The Guardian.

„Speranţa Germaniei este că Donald Trump va putea fi treptat convins să menţină moştenirea angajamentului faţă de Europa asumat de Statele Unite de şapte decenii, Franţa mizează pe cooperarea în combaterea terorismului.

Şi şefii de mari companii au trecut pe la Trump Tower

Primii care au dat ochii cu preşedintele ales al SUA au fos şefii giganţilor IT şi tehnologie. Au fost reprezentanti ai Google, Apple, Microsoft, Amazon, Facebook, dar şi Tesla sau Uber. Nu însă şi Twitter, chiar dacă e clar că aceasta este reţeaua socială preferata a lui Trump. Conform Politico. com,  Jack Dorsey, CEO de la Twitter, nu a fost invitat pentru că în timpul campaniei electorale, Dorsey ar fi intervenit personal pentru a opri echipa de campanie a lui Trump să creeze un emoji nefavorabil lui Hillary Clinton. Versiunea transmisă oficial de echipa lui Trump, pentru lipsa de la masa tratativelor a companiei, a fost că Twitter nu e o companie suficient de mare pentru a fi invitată.

Preşedintele Alibaba, miliardarul Jack Ma, s-a întâlnit luni cu preşedintele american ales Donald Trump, căruia i-a promis că va contribui la crearea a 1 milion de locuri de muncă în Statele Unite, în următorii cinci ani, a declarat un purtător de cuvânt al grupului chinez de comerţ electronic, transmite Reuters.

Ma l-a numit pe Trump ”inteligent” şi ”receptiv”. El a arătat că cei doi au discutat în special despre susţinerea micilor afaceri, în special în regiunea Midwest a Americii, cum ar fi fermierii şi micii producători de îmbrăcăminte, care ar putea intra direct pe piaţa chineză prin intermediul Alşibaba, a cărui platformă online Tmall oferă comercianţilor magazine virtuale şi portaluri de plăţi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite