Panică în rândul democraților după prima dezbatere electorală Biden-Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joe Biden a declarat joi seara că "s-a descurcat bine" în dezbaterea televizată cu Donald Trump, în timp ce reacţiile faţă de prestaţia preşedintelui democrat sunt mai mult decât împărţite până şi în tabăra sa, potrivit AFP. Performanța sa pe alocuri poticnită de joi seara a provocat un val de panică în rândul democraților și a redeschis discuția dacă ar trebui să fie nominalizat drept candidatul Partidului Democrat, scrie New York Times.

Joe Biden a avut o prestatie slaba la dezbaterea cu Donald Trump FOTO AFP
Joe Biden a avut o prestatie slaba la dezbaterea cu Donald Trump FOTO AFP

Mai multe surse democrate citate de presa americană vorbesc deja despre "panică" în legătură cu prestaţia preşedintelui Joe Biden în dezbaterea de joi cu Donald Trump, ceea ce pune o mare presiune pe campania democrată înainte de convenţia partidului, notează EFE.

"Reacţia generală este apropiată de panică", "există o panică profundă, amplă şi o panică foarte agresivă", au declarat analiştii politici Joy Reid şi, respectiv, John King, citând surse din cadrul Partidului Democrat.

Surse democrate consultate de EFE şi-au exprimat aceeaşi îngrijorare cu privire la imaginea prezentată de Biden în cadrul dezbaterii şi au considerat că ar fi o greşeală "să închidem ochii şi să negăm realitatea".

În opinia acestora, Biden a făcut o impresie de nepregătire, sub apăsarea vârstei şi întâmpinând dificultăţi în a comunica alegătorilor progresele pe care ţara le-a făcut în ultimii ani.

Jurnalistul şi biograful lui Joe Biden, Evan Osnos, a afirmat că a văzut "o persoană diminuată", dar a reamintit că narativul lui Biden a fost întotdeauna "Dacă sunt lovit, mă ridic!".

Julian Castro, fost ministru al locuinţelor sub preşedinţia lui Barack Obama şi coleg de cabinet cu Biden, a declarat pe reţeaua de socializare X că a văzut un preşedinte "nepregătit, pierdut şi care nu este suficient de puternic pentru a lupta eficient cu un Trump, care a minţit constant".

În acelaşi timp, vicepreşedintele american Kamala Harris a afirmat într-un interviu acordat CNN că a existat "un început lent, dar un final puternic" în prestaţia lui Joe Biden. " Oamenii pot discuta despre stilurile de exprimare, dar în cele din urmă contează substanţa", a spus ea.

„O viziune câștigătoare”

"Cred că ne-am descurcat destul de bine", a spus Joe Biden în timpul unei opriri la un restaurant din Georgia (sud-est), afirmând că este "greu de dezbătut în faţa unui mincinos".

Poziţia oficială a democraţilor a fost exprimată de Jen O'Malley Dilon, şefa de campanie a lui Biden, care a declarat că preşedintele a prezentat o "viziune câştigătoare pentru viitorul Americii, o viziune în care toţi americanii au o şansă echitabilă de a realiza visul american".

Joe Biden, care, potrivit unor surse din campanie, e răcit, şi-a dres vocea, părea aproape răguşit şi nu vorbea întotdeauna clar.

Au existat momente în care nu a terminat unele propoziţii sau nu a formulat ideile în mod clar, ceea ce nu ajută la risipirea îndoielii alegători că o persoană în vârstă de 81 de ani poate conduce Statele Unite pentru încă patru ani, notează EFE.

Dezbaterea de joi seara a avut loc pentru prima dată în istorie înainte de septembrie şi înaintea convenţiilor principalelor partide, care ar trebui să oficializeze candidaturile la alegerile prezidenţiale ale lui Donald Trump şi Joe Biden.

Joe Biden ar trebui să fie confirmat la convenţia democrată de la Chicago din august, dar marea întrebare care se pune acum este dacă va fi sau nu înlocuit până atunci, mai notează EFE.

Mesaje alarmate 

Preşedintele Biden a sperat să dea un nou impuls ofertei sale de realegere, acceptând să dezbată cu aproape două luni înainte de a fi nominalizat în mod oficial. În schimb, performanța sa pe alocuri poticnită de joi seara a provocat un val de panică în rândul democraților și a redeschis discuția dacă ar trebui să mai fie nominalizat.

Pe parcursul a 90 de minute, un Biden răgușit s-a străduit să-și formuleze replicile și să contracareze un fost președinte incisiv, deși profund necinstit, Donald J. Trump, născând îndoieli cu privire la capacitatea actualului președinte de a purta o campanie viguroasă și competitivă cu patru luni înainte de alegeri. În loc să risipească îngrijorările legate de vârsta sa, Biden, în vârstă de 81 de ani, a făcut din aceasta o problemă centrală.

Democrații care l-au apărat pe președinte luni întregi împotriva celor ce se îndoiesc de capacitatea sa, inclusiv membrii propriei administrații, au schimbat apeluri telefonice și mesaje text frenetice la câteva minute de la începutul dezbaterii, după ce a devenit limpede că Biden nu este cea mai bună formă. Practic, unii dintre ei și-au exprimat șocul pe rețelele sociale în timp ce alții au discutat în privat dacă ar fi cumva prea târziu pentru a-l convinge pe președinte să se retragă în favoarea unui candidat mai tânăr.

“Biden este pe cale să se confrunte cu un crescendo de apeluri de a se retrage,” a declarat un veteran strateg democrat care l-a susținut cu fermitate pe  Biden în mod public. “Joe a avut parte de profundă afecțiune în rândul democraților. A secat”

„Partidele există pentru a câștiga", a continuat acest democrat. "Omul de pe scenă cu Trump nu poate câștiga. Teama de Trump a înăbușit criticile la adresa lui Biden. Acum, aceeași teamă va alimenta apelurile pentru ca acesta să se retragă".

Un grup de democrați din Camera Reprezentanților au declarat că au urmărit dezbaterea împreună, iar unul dintre aceștia, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a recunoscut că a fost un "dezastru" pentru Biden. 

Mark Buell, un donator proeminent al dlui Biden și al Partidului Democrat, a declarat după dezbatere că președintele trebuie să se gândească serios dacă este cea mai bună persoană pentru a fi nominalizat. "Avem timp să punem pe altcineva acolo?" a spus el.

El a adăugat că încă nu a cerut ca  Biden să se retragă, dar că "conducerea democrată are responsabilitatea de a merge la Casa Albă și de a arăta clar ce gândește America, deoarece democrația este în joc aici și suntem cu toții nervoși"

Democrații și-au declarat susținerea pentru Biden

Consilierii lui Biden au respins de mult timp orice speculaţie legată de retragerea sa, respingând-o ca fiind o îngrijorare nejustificată, ei contestând în mod repetat sondajele și au subliniat că previziunile privind înfrângerile democratice în alegerile recente au fost exagerate. Un motiv pe care l-au citat pentru o dezbatere timpurie a fost acela de a transmite publicului că a nimeni altcineva nu va fi nominalizat.

“Dacă Joe Biden urma să se retragă, ar fi făcut acest lucru cu mult timp în urmă,” a declarat Symone Sanders, un fost consilier al vicepreședintelui Kamala Harris. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite