Oferta lui Trump: preşedintele american propune naturalizarea a 1,8 milioane de imigranţi în schimbul finanţării zidului de la graniţa cu Mexic
0
Casa Albă şi-a prezentat joi planul pentru migraţie. În schimbul regularizării a 1,8 milioane de imigranţi intraţi ilegal în Statele Unite, Donald Trump vrea 25 de miliarde de dolari pentru construcţia unui zid la graniţa cu Mexic.
Donald Trump va propune Congresului o cale de acces la cetăţenia americană pentru 1,8 milioane de imigranţi intraţi ilegal în Statele Unite, a anunţat joi Casa Albă, potrivit AFP.
Procesul de naturalizare, care va dura de la 10 până la 12 ani, le va fi accesibil atât celor 690.000 de „visători“ („Dreamers“) - imigranţi fără acte care au ajuns în Statele Unite pe când erau copii şi protejaţi până în martie de decretul „Daca“ al lui Barack Obama -, cât şi imigranţilor care nu au beneficiat de acest program.
Însă Donald Trump are şi o condiţie. Preşedintele american vrea din partea Congresului o finanţare în valoare de 25 de miliarde de dolari în vederea construirii zidului de la graniţa cu Mexic, pe care l-a promis alegătorilor săi în timpul campaniei prezidenţiale.
Unii reprezentanţi ai Partidului Democrat s-au declarat deja împotriva acestei idei.
Acest plan „este un nou atac împotriva imigranţilor, folosindu-i pe «dreamers» drept monedă de schimb“, a reacţionat Dina Titus, reprezentantă democrată a statului Nevada.
Planul ar putea stârni nemulţumiri şi în rândul republicanilor mai conservatori, notează AFP.
Casa Albă a cerut totodată abrogarea loteriei pentru atribuirea „Green card“, pledând pentru un acces „pe bază de merit“.