Analiză Obiectivul real al lui Trump în privința Groenlandei. Este dispus liderul SUA să refuze o rampă de ieșire oferită de liderii europeni?
0Pe măsură ce disputa privind controlul Groenlandei se amplifică și, concomitent, se pune întrebarea dacă alianța atlantică va suferi o rană mortală, două realități geopolitice grele apar în prim-plan, se arată într-o analiză NYT cu privire la aparenta determinare a lui Donald Trump de a refuza o rampă de ieșire oferită de liderii europeni în această problemă.
În primul rând, nu poate fi negat faptul că membrii NATO, ani de-a rândul, au investit insuficient în securitatea arctică, pe măsură ce topirea ghețarilor, agresivitatea navelor chineze și ruse și cablurile submarine vitale de comunicații au transformat unul cele mai neospitaliere locuri ale Pământului o regiune propice pentru un nou conflict între superputeri.
O a doua realitate ce se profilează este că președintele american nu pare să aibă vreo intenție de a căuta o soluție comună la această problemă veche.
În schimb, el a deschis în mod deliberat poarta pentru ceea ce ar putea deveni cea mai mare ruptură din istoria de aproape 77 de ani a alianței, determinându-l pe vicecancelarul german să declare în weekend că națiunile europene „nu trebuie să se lase șantajate” de cea mai mare putere din grup.
Chiar și unul dintre liderii preferați ai lui Trump, președintele finlandez Alexander Stubb, a cărui țară s-a grăbit să adere la alianță în urma invaziei rusești în Ucraina, a avertizat asupra unei „spirale descendente periculoase”.
Ceea ce face ca această criză să fie pe cât de remarcabilă pe atât de gratuită este faptul că pare a fi fabricată în mod deliberat de Trump. Cel puțin poziția lui de pornire a fost una explicită: nu este interesat de compromisuri diplomatice, deși în mod cert acestea ar îndeplini obiectivele de apărare declarate: mai multe baze americane pentru a monitoriza navele maritime chineze și rusești, precum și o eventuală extindere a proiectului său de apărare antirachetă „Golden Dome”, aflat în fază incipientă.
Cel puțin până acum, Trump nu a arătat niciun interes față de potențiale rampe diplomatice sau față de genul de parteneriate în materie de apărare tipice pentru NATO. Astfel pare că el este pregătit să respingă orice soluții oferite de europeni, în afară de proprietatea americană efectivă asupra teritoriului autonom danez.
De fapt, chiar dimensiunea impresionantă a insulei pare să fie atracția principală. Probabil că, din perspectiva lui Trump, ar fi trofeul imobiliar suprem: un teritoriu de aproximativ trei ori mai mare decât Texasul și care, cu cele 836,000 de mile ale sale, depășește Alaska, care are aproximativ 665.000 de mile pătrate.
Astfel, dacă Trump își îndeplinește obiectivul, ar face cea mai importantă achiziție de terenuri din istoria Americii, poate chiar mai importată decât reușita secretarului de stat William H. Seward în 1867, când a cumpărat Alaska de la Rusia pentru aproximativ 2 cenți pe acru.
Amenințări cu tarife
Pentru a crește presiunea asupra Danemarcei și a aliaților săi europeni, Trump a apelat rapid la arma sa preferată de coerciție economică: tarifele vamale. La un an de la discursul de la învestire, când a avertizat că „nimic nu va sta” în calea îndeplinirii agendei sale „America First”, președintele american a a părut netulburat de posibilitatea de a destrăma cea mai eficientă alianță militară din istoria modernă, pentru a-și satisface dorința de a avea Groenlanda.
El ar avea totuși la dispoziție o opțiune mai facilă. De pildă, tratatul semnat în 1951 de Statele Unite și Danemarca, la finalul administrației Truman, oferă Statelor Unite drepturi extinse de a redeschide cele aproximativ 16 baze militare pe care le aveau cândva în Groenlanda.
Acestea au fost închise după ce Washingtonul a decis că era competiției strategice pentru Arctica s-a încheiat odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Nu a socotit necesar să mai plătească pentru aceste baze înghețate, iar de atunci acestea au fost abandonate.
Totuși, SUA, cu câteva miliarde de dolari - o sumă mult mai mică decât achiziționarea insulei - ar putea cumpăra dreptul de a construi porturi adânci, piste lungi, stații radar și poligoane de lansare pentru interceptoare de apărare antirachetă. Însă nu au făcut această solicitare. După cum a remarcat cu umor un înalt oficial danez, țara este gata să spună da dacă Trump ar pune problema în acești termeni.
De altfel, întrebat într-un interviu acordat New York Times la începutul luni ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să aleagă între ambițiile sale teritoriale și conservarea alianței, el a spus pur și simplu: „Ar putea fi o alegere”.
„Proprietatea este foarte importantă”, a spus el. „Pentru că asta simt că este necesar din punct de vedere psihologic pentru succes.”
Întrebat la acea vreme despre posibilitatea utilizării forței militare, el a răspuns: „Nu cred că va fi necesar”.
Importanța strategică a insulei
Heather Conley, membră a American Enterprise Institute și specialistă în politica de apărare arctică, a remarcat vineri, într-o prezentare pentru Consiliul pentru Relații Externe, că problemele strategice aduse în discuție de Trump sunt pertinente.
„Arctica scurtează distanțele, fie că este vorba de rachete, submarine, nave maritime, cabluri submarine”, a spus ea. „Și pe măsură ce Arctica se transformă din punct de vedere ecologic, observăm o activitate economică suplimentară.”
Pe de altă parte, Trump pare să fi exagerat urgența amenințării, făcând să pară că China și Rusia sunt pe cale să preia teritoriul arctic dacă SUA nu intervin. Însă China, „face o mulțime de cercetări științifice acustice” - care ajută la urmărirea submarinelor - pe lângă minerit în adâncuri. Iar „acum, NATO, din cauza tuturor acestor lucruri, își intensifică în sfârșit exercițiile și prezența”, a spus ea.
Însă nimic din toate acestea nu se încadrează în narațiunea lui Trump, care a devenit din ce în ce mai vocală. Inițial, europenii au crezut că liderul SUA doar se laudă sau aplică regulile lumii imobiliare din New York - adoptă poziții maximaliste, amenință cu procese, doar pentru a negocia o afacere cât mai bună.
După care, chiar înainte de inaugurarea sa, Trump a declarat la o conferință de presă la Mar-a-Lago că, firește, ar putea lua în considerare utilizarea forței pentru a obține Groenlanda și Canalul Panama.
O vreme, lucrurile s-au liniștit. Dar, pe măsură ce declarațiile au revenit mai puternice, liderii europeni au anunțat o serie de pași despre care au insistat că vor satisface cerințele lui Trump, cu excepția predării efective a cheilor teritoriului înghețat.
Aceștia au început cu sporirea „prezenței militare a membrilor NATO în și în jurul Groenlandei” și au anunțat că aceasta va include componente aeriene, navale și terestre. Danemarca și-a majorat abrupt cheltuielile militare, în ciuda afirmației lui Trump că capacitățile militare ale țării sunt limitate la „sănii trase de câini”.
Obiecțiile ridicate de Danemarca și de restul Europei, și anume importanța conservării conceptului de suveranitate l-au determinat pe Trump să devină și mai insistent. Sâmbătă, într-o declarație, președintele francez Emmanuel Macron a comparat indirect eforturile lui Trump de a constrânge vânzarea Groenlandei cu confiscarea de către Rusia a unor părți din Ucraina.
În prezent, lucrurile se află în următorul stadiu: europenii și americanii vorbesc unii pe lângă ceilalți, creând premisele pentru o potențială confruntare.
Când mai multe puteri europene au declarat că trimit un mic efectiv militar în Groenlanda, Trump a interpretat probabil actul ca unul menit să descurajeze o eventuală preluare armată de către Statele Unite.)
După care Trump a declarat că „orice altceva decât vânzarea întregii Groenlande către Statele Unite este „inacceptabil”.
Apoi au venit tarifele vamale, decizie motivată de o „urgență” pe care încă nu a definit-o.
În weekend, un ambasador european la Washington a declarat că el și colegii săi se tem de direcția în care ar putea duce acest lucru: Europa ar putea impune contratarife, iar Trump ar putea amenința că va părăsi NATO sau poate că nu va apăra nicio țară din alianță care i se opune în privința Groenlandei.
Totuși, oficialii europeni spun că nu pot da înapoi.
„În Groenlanda, un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, europenii au o responsabilitate deosebită”, a declarat Macron forțelor de apărare franceze la o ceremonie. „Acest teritoriu aparține Uniunii Europene și este, de asemenea, teritoriul unuia dintre aliații noștri NATO.”
Se încarcă comentariile...
