Video Momentul uluitor în care un avion se prăbușește direct pe o mașină, pe o autostradă din SUA
0Scene incredibile pe o autostradă din Florida. Un avion de mici dimensiuni a fost forțat să aterizeze de urgență și s-a izbit de o mașină. În mod miraculos, pilotul și pasagerul au scăpat nevătămați, iar șoferul vehiculului a suferit doar răni ușoare.
Conform primelor informații, avionul, un Beechcraft 55, ar fi suferit o pană la motor înainte de a ateriza de urgență pe o autostradă din Florida. Scena incredibilă a fost surprinsă de mai multe camere de bord.
Doar șoferul mașinii, în vârstă de 57 de ani, a suferit răni minore și a fost dus la camera de gardă.
Pilotul și pasagerul său au scăpat în mod miraculos fără răni, au declarat autoritățile.

„Avionul a căzut de nicăieri și a fost un șoc. Da, un șoc total ”, a spus un martor pentru publicația NBC News.
„ L-am văzut venind și toți cei de pe cealaltă parte a drumului l-au văzut prăbușindu-se, dar șoferul mașinii nu l-a observat”, au relatat alți participanți la trafic.
FAA , agenția guvernamentală responsabilă de reglementarea aviației civile din SUA, a lansat o anchetă pentru a determina cauza accidentului.























































