Medicul Anthony Fauci spune că nu este nevoie de vaccinuri speciale pentru varianta Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, spune că în momentul de faţă nu este nevoie de „vaccinuri specifice unor variante” pentru combaterea variantei Omicron a coronavirusului, relatează Business Insider.

Fauci este unul dintre consilierii Casei Albe pentru combaterea pandemiei de COVID-19 şi a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „În acest moment nu există nevoia unor doze booster specifice unor variante”.

Jeff Zients, coordonatorul Casei Albe pentru gestionarea pandemiei, i-a îndemnat pe americani să se imunizeze cu doza booster a unui vaccin anti-COVID-19.

„Este critic să vă vaccinaţi astăzi dacă sunteţi eligibili pentru doza booster”, a subliniat acesta.

Până acum, varianta Omicron s-a răspândit în cel puţin 36 de state americane şi a afectat peste 75 de ţări, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat marţi că aceasta se răspândeşte într-un ritm fără precedent.

Majoritatea cazurilor de îmbolnăvire cu varianta Omicron prezintă simptome uşoare, precum tusea şi oboseala.

Ce arată primele date despre varianta Omicron

Marea Britanie a raportat luni, 13 decembrie, primul deces cauzat de varianta Omicron. Un studiu bazat pe date din lumea reală realizat în Marea Britanie şi publicat săptămâna trecută a descoperit că vaccinarea cu schema iniţială de două doze a vaccinului Pfizer a avut o eficacitate de 70% în prevenirea spitalizării şi de 33% contra infectării, scrie Hotnews.

Rezultatele unui studiu de laborator publicate marţi arată că vaccinul anti-COVID al companiei Johnson and Johnson nu a produs „o neutralizare detectabilă” a variantei Omicron.

Totuşi, compania farmaceutică a spus că este încrezătoare în răspunsurile imune pe care le are vaccinul.

Alţi producători de vaccinuri au afirmat la rândul lor că studiază eficacitatea vaccinurilor pe care le-au dezvoltat faţă de varianta Omicron şi că analizează oportunitatea dezvoltării unor doze booster specifice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite