Medic din SUA, acuzat că a agresat sexual peste 200 de pacienți, femei și bărbați, pe parcursul a peste zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un juriu din Massachusetts (SUA) a pus sub acuzare un medic, care ar fi agresat sexual peste 200 de paciente și pacienți. Faptele care i se impută vizează mai bine de un deceniu.

Aproape 200 de paciente și pacienți ar fi fost agresate sexual. FOTO Shutterstock
Aproape 200 de paciente și pacienți ar fi fost agresate sexual. FOTO Shutterstock

Pacienții l-au dat în judecată pe Dr. Derrick Todd, un fost reumatolog de la Brigham and Women's Hospital din Boston, acuzându-l că a efectuat terapii inutile ale podelei pelvine (o structură situată la baza cavității pelvine, în apropierea organelor genitale), examinări ale sânilor, examinări ale testiculelor și alte proceduri nejustificate pe pacienți, începând din 2010, potrivit Associated Press,

Potrivit Biroului procurorului districtului Middlesex, medicul a fost pus sub acuzare joi, pentru „două capete de acuzare de viol, în care se susține că două femei au fost agresate sexual”.

Dar numărul celor care susțin că ar fi fost agresați de medic sunt de ordinul a 200 de persoane, potrivit sursei citate.

Dr. Derrick Todd a pledat nevinovat, vineri, în timpul unei înfățișări în care care a fost stabilită o cauțiune 10.000 de dolari în cazul său.

Medicului i s-a impus să predea pașaportul și este obligat să stea departe de victime, să nu aibă niciun contact cu acestea, să renunțe la toate licențele medicale, să nu practice medicina și să nu solicite noi pașapoarte sau licențe, a declarat un purtător de cuvânt al biroului procurorului.

Agresiunile de care este acuzat ar fi avut loc între decembrie 2022 și iunie 2023, iar anchetatorii spun că sunt în curs investigații suplimentare privind comportamentul lui Todd.

„A profitat de pacienți pentru propria sa validare sexuală”

Potrivit avocatului William Thompson, cauza penală împotriva lui Todd va lua, cel mai probabil, amploare:

„În esență, este vorba despre un medic care abuzează de poziția sa. Și de faptul că a profitat de pacienții care și-au pus încrederea în el, pentru propria sa validare sexuală

În același proces mai sunt și alți inculpați, inclusiv spitalul, acuzați că au știut despre abuzuri și nu au luat măsuri pentru stoparea lor.

Pacienții care ar fi fost agresați sexual au vârste diferite, de la adolescenți la femei în vârstă de 60 de ani.

Spitalul la care medicul a lucrat a primit plângeri anonime cu privire la faptele lui Todd în aprilie 2023 și a lansat propria anchetă. Reumatologul a fost concediat în iulie.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite