Mărturia secretă a lui Nixon va fi desecretizată după 36 de ani de la scandalul Watergate
0Mărturia secretă a fostului preşedinte american Richard Nixon, depusă în cadrul celebrului scandal Watergate, din ani '70, va fi făcută publică după ce un judecător federal din Statele Unite a aprobat cererea unui istoric de a avea acces la transcriptul de 297 de pagini.
După 36 de ani de la scandalul Watergate, mărturia lui Nixon va fi desecretizată.
Judecătorul federal Royce Lamberth a aprobat cerea istoricului Stanley Kutler de a avea acces la transcriptul de 297 de pagini, informează BBC News. Kutler a invocat semnificaţia istorică a documentului care conţine declaraţiile fostului preşedinte american privind interceptările ilegale de la nivel înalt din ani '70.
Judecătorul federal Royce Lamberth a motivate decizia de declasificare a declaraţiilor lui Nixon prin faptul că "desecretizarea mărturiei preşedintelui în faţa «grand jury» va consolida datele istorice existente, va permite dezbaterea ştiinţifică şi va ameliora înţelegerea din partea publicului a semnificaţiei unui eveniment istoric".
Citeşte şi:
Miroase a Watergate în Marea Britanie
Guvernul SUA are, însă, la dispoziţie posibilitatea de a ataca decizia lui Lamberth în apel, motiv pentru care mărturia lui Nixon nu va fi declasificată deocamdată.
Scandalul politic şi mediatic Watergate l-a determinat pe fostul preşedinte să demisioneze în 1974. Nixon, care a murit 17 ani mai târziu, este singurul şef de stat american care s-a retras astfel de la conducerea SUA.
Afacerea Watergate, identificată în conştiinţa comună cu interceptările ilegale la nivel înalt, a fost declanşată de o efracţie la sediul Comitetului Naţional Democrat, partidul rival. Sediul se afla într-un complex cunoscut sub numele de Watergate.
Richard Nixon, pus în faţa procedurii de destituire, a depus mărturie timp de două zile în faţa unui "juriu suprem" ("grand jury"), în California, în iunie 1975, la zece luni de la demisia sa.
Istoricul Stanley Kutler este profesor la Universitatea Wisconsin şi autorul mai multor cărţi despre Nixon şi despre scandalul Watergate. El a reuşit, tot prin ajutorul justiţiei, să obţină înregistrările audio pe care Nixon le făcea în secret în Biroul Oval.
"Nixon ştia că atunci când depui mărturie în faţa unui grand jury te expui la sperjur, aşa că pariez că a spus adevărul", a declarat Stanley Kutler, care a atras atenţia: "Acum, despre ce a spus adevărul? Nu ştiu".