Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu pentru câştigarea alegerilor. „Rusia a eşuat”

0
Publicat:

Preşedintele american Joe Biden i-a transmis, luni, Maiei Sandu felicitări pentru noul mandat la conducerea Republicii Moldova, considerând că victoria ei reflectă eşecul Rusiei de a submina democraţia din acest stat.

Joe Biden şi Maia Sandu, la mitingul din Polonia, în 2023. Foto arhivă
Joe Biden şi Maia Sandu, la mitingul din Polonia, în 2023. Foto arhivă

Luni, preşedintele american Joe Biden a felicitat-o pe preşedinta Maia Sandu pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, liderul de la Casa Albă considerând astfel că eforturile Rusiei de a submina procesul electoral au eşuat, potrivit unei declaraţii emise de biroul său de presă citate de Agerpres.

„O felicit pe Maia Sandu pentru realegerea istorică în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”, a transmis Joe Biden.

„Duminică, poporul moldovean a mers la urne şi a votat în favoarea viziunii preşedintelui Sandu pentru o Moldovă sigură, prosperă şi democratică. Realegerea preşedintei Sandu vine la numai două săptămâni după ce poporul moldovean a votat un referendum constituţional în sprijinul aderării la Uniunea Europeană”, se arată în declaraţia Casei Albe.

„Timp de luni la rând, Rusia a încercat să submineze instituţiile democratice şi procesele electorale ale Moldovei. Dar Rusia a eşuat. Poporul moldovean şi-a exercitat dreptul democratic de a-şi alege propriul viitor şi a ales să urmeze o cale aliniată cu Europa şi cu democraţiile de pretutindeni”, mai afirmă preşedinţia SUA în aceeaşi declaraţie.

Conform rezultatelor finale, preşedinta Maia Sandu a câştigat al doilea tur prezidenţial cu 55,33% din voturi, în timp ce candidatul susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, a obţinut 44,67%.

Maia Sandu a denunţat imixtiuni ruseşti prin „cumpărarea ilegală de voturi, implicarea în procesele electorale a unor forţe ostile din afara ţării”, în timp ce PSRM o consideră pe Maia Sandu „preşedinta diasporei”, „un preşedinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii şi susţinătorii ei din străinătate”.

De asemenea, PSRM reclamă îngrădirea dreptului de vot în regiunea transnistreană şi în Rusia, prin reducerea numărului secţiilor de votare. În Rusia au fost organizate numai două secţii, ambele la Moscova, deşi sute de mii de cetăţeni moldoveni trăiesc în Federaţia Rusă.

La secţiile din diaspora Maia Sandu a obţinut 82.83% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo a câştigat votul intern, cu 51,33%, dar voturile din diaspora, unde au votat peste 300.000 de alegători, au înclinat balanţa în favoarea Maiei Sandu. Din cele 228 de secţii de votare organizate în străinătate, cele mai multe au fost în Italia, respectiv 60.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite