Ivanka Trump închide brandul de modă care îi poartă numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanka Trump FOTO EPA
Ivanka Trump FOTO EPA

Brandul de modă Ivanka Trump va fi închis. Preşedintele companiei, Abigail Klem, i-a informat pe cei 18 angajaţi ai companiei marţi, iar Ivanka Trump urma să discute la rândul ei cu aceştia, potrivit site-ului Globalnews.

Informaţia vine la mai puţin de două săptămâni după ce Hudson’s Bay Company a anunţat că va elimina brandul atât online cât şi din magazinele sale, din cauza problemelor legate de performanţă.

Ivanka Trump s-a retras din companie în urmă cu un an, atunci când s-a mutat la Washigton D.C. pentru a fi consilier la Casa Albă.

”După 17 luni la Washington, nu ştiu când sau dacă voi reveni vreodată la această afacere, dar ştiu că că atenţia mea în viitorul previzibil se va concentra pe ceea ce fac aici, la Washington. Aşa că luarea acestei decizii este corectă pentru echipa şi partenerii mei”, a declarat Ivanka Trump marţi, publicaţiei Wall Street Journal.

Deşi brandul de modă, care comercializează îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii cu preţuri moderate, a înregistrat o creştere considerabilă în perioada alegerilor din 2016, a fost afectat de către detractorii care au cerut boicotarea acestuia.

În februarie 2017, Nordstrom a renunţat la gama Ivanka Trump, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să critice gigantul de retail pentru că o tratează incorect pe fiica sa.

Potrivit Rakuten Intelligence, o companie de cercetări pentru piaţa de comerţ electronic, vânzările brandului Ivanka Trump au scăzut cu aproape 45% în anul încheiat în iunie 2018, pe site-uri precum Amazon, Macy’s, Bloomingdale’s şi Zappos. În noiembrie anul trecut, un sondaj realizat de YouGuv a plasat brandul de modă între ultimele 10 din 1.600 de branduri analizate în funcţie de percepţia consumatorilor cu vârste de cel puţin 18 ani.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite