Video Incendiu la motorul unui avion pe aeroportul din Orlando, SUA: Aproape 300 de pasageri au fost evacuați de urgență
0Un avion al companiei Delta Air Lines, cu aproape 300 de persoane la bord, a fost cuprins de un incendiu la motor, luni, 21 aprilie, chiar înainte de decolare, pe Aeroportul Internațional Orlando din Florida. Pasagerii au fost evacuați de urgență pasageri cu ajutorul toboganelor.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 11:15 (18:15, ora României), în timp ce aeronava Airbus A330 se pregătea să decoleze spre Atlanta, potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA), preluat de Reuters.
Delta a transmis că la bord se aflau 282 de pasageri și 12 membri ai echipajului, iar echipele de zbor au acționat rapid, urmând procedurile standard de evacuare, după ce au observat flăcări la una dintre gurile de evacuare ale motoarelor.
Nu au fost raportate victime. Imagini dramatice surprinse de un martor arată cum flăcările izbucnesc din motor, în timp ce pasagerii ies în grabă pe tobogane gonflabile.
Aeroportul Internațional Orlando a anunțat că incendiul s-a produs în zona rampei și că echipele speciale de intervenție ale aeroportului au acționat imediat pentru a stinge flăcările.
Delta a precizat că aeronava va fi supusă unei verificări amănunțite, iar alte avioane au fost mobilizate pentru a-i ajuta pe pasageri să ajungă la destinațiile lor.
Cu doar câteva zile în urmă, au fost momente de panică la bordul unui avion al companiei americane United Airlines, după ce unul dintre motoarele aeronavei a luat foc la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional Denver, Colorado. Cauza a fost „un iepure intrat la motorul numărul doi”.