Gerul arctic din nord-estul SUA aduce valori negative record, de până la -78,8 grade Celsius. „Ameninţă viaţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puternic front atmosferic de origine arctică s-a abătut vineri asupra nord-estului Statelor Unite, ameninţând să stabilească noi recorduri de temperaturi negative în multe zone, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Case înghețate pe malul lacului Erie, în nordul SUA. FOTO Profimedia
Case înghețate pe malul lacului Erie, în nordul SUA. FOTO Profimedia

Meteorologii americani spun că în Mt. Washington din statul New Hapshire, frigul provocat de vânturile reci ar putea să ajungă până la -78,8 grade Celsius.

Această masă de aer rece ar putea să menţină temperaturile locale la niveluri care ameninţă viaţa până în cursul zilei de sâmbătă, potrivit unei alerte a Serviciului Naţional de Meteorologie din Statele Unite (NWS).

Deşi este un fenomen de scurtă durată, condiţiile meteo vor fi extrem de periculoase”, arată NWS.

Primarul din Boston, Michelle Wu, a declarat stare de urgenţă în oraș. Au fost închise şcolile publice din cauza riscului de hipotermie şi degerături în rândul elevilor care se deplasează spre unităţile de învăţământ.

Polul frigului

Frontul de aer rece, adus din regiunile arctice ale Canadei în Statele Unite de curenţi de aer de mare altitudine, se afla, vineri dimineaţă, deasupra Marilor Câmpii americane, după cum a anunţat Bob Oravec, de la NWS.

Un oraş din statul Minnesota - International Falls - a fost „polul frigului” din Statele Unite vineri dimineaţă la ora locală 7, când temperaturile au coborât la valoarea de -36 grade Celsius.

Frontul de aer rece se mută spre nord-est”, iar temperaturile vor coborî pe parcursul zilei de vineri, a adăugat el.

În Mount Washington State Park, în care se află cel mai înalt pisc montan din nord-estul Statelor Unite, meteorologii se aşteaptă ca temperaturile să coboare până la valoarea record de -45 de grade Celsius vineri seară, potrivit reprezentanţilor acestui parc din New Hampshire.

Frigul cauzat de vânt, fenomen ce descrie efectul combinat al vântului şi al temperaturilor scăzute pe pielea expusă, ar putea ajunge la -78 de grade Celsius în perioada sa de apogeu, într-o zonă care este de obicei una dintre cele mai friguroase din ţară.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite