Fiul președintelui Joe Biden a încheiat un acord cu procurorii, dar instanța nu îl acceptă. De ce îl acuză Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a compărut miercuri în faţa unei instanţe, declarând că va pleca vinovat pentru vinovăţia pentru contravenţii fiscale după ce a încheiat un acord cu procuratura.

Hunter și Joe Biden FOTO Profimedia
Hunter și Joe Biden FOTO Profimedia

Judecătorul care instrumentează cazul lui Hunter Biden nu a avizat acordul încheiat de acesta cu procuratura, exprimându-şi îndoieli cu privire la partea din înţelegere referitoare la o infracţiune mai gravă, a scris pe Twitter un reporter Bloomberg, citat de Reuters.

CNN afirmă că acordul nu a fost acceptat din cauza investigaţiilor în curs în legătură cu presupuse încălcări ale legii privind înregistrarea agenţilor străini. Potrivit cotidianului New York Times şi televiziunii CNN, procurorii susţin că Hunter nu a plătit impozite de peste 100.000 de dolari, datorate pentru venituri de peste 1,5 milioane de dolari obţinute în 2017 şi 2018.

El ar putea fi condamnat la până la 18 luni de închisoare, dar este puțin probabil în absenţa unor antecedente penale şi după recunoaşterea vinei. Într-un alt dosar, fiul preşedintelui SUA este acuzat de posesia ilegală a unei arme de foc, în timp ce era dependent de un drog, ceea ce constituie o infracţiune mai gravă.

Într-un acord cu procuratura din statul Delaware, Hunter a obţinut scoaterea cauzei respective de pe rolul instanţei înaintea procesului, evitând astfel o condamnare, eventual chiar o pedeapsă cu închisoarea.

În timp ce fiul său are probleme cu justiţia, preşedintele democrat Joe Biden se află în campanie electorală în vederea realegerii. La scrutinul prezidenţial de anul viitor, el s-ar putea confrunta din nou cu republicanul Donald Trump, pe care l-a înfrânt în alegerile din 2020.

Lobbyist, avocat, consultant, bancher de investiţii şi artist

Liderul de la Casa Albă nu avea miercuri pe agendă niciun eveniment public, evitând astfel să i se adreseze întrebări incomode de către jurnaliştii.

Republicanii l-au acuzat ani de zile pe Hunter Biden că se foloseşte în interes personal de puterea politică a tatălui său, în afaceri din Ucraina şi China. O anchetă a procurorului federal David Weiss din Delaware, numit de Trump, nu a produs însă dovezi în acest sens.

Weiss a fost menţinut în funcţie şi după ce Joe Biden a ajuns preşedinte, permiţându-i-se să continue ancheta.

Ştirile despre acordul din iunie cu procuratura au adus noi acuzaţii publice din partea lui Trump şi a aliaţilor acestuia, conform cărora fiul preşedintelui beneficiază de un tratament preferenţial. Fostul preşedinte a susţinut că Hunter a obţinut un acord indulgent „ca o amendă de circulaţie".

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a respins afirmaţiile respective şi a arătat că Weiss a avut mână liberă să îl ancheteze pe Hunter.

Însuşi Weiss a declarat că nu s-a amestecat nimeni în activitatea lui. Hunter Biden a lucrat ca lobbyist, avocat, consultant, bancher de investiţii şi artist. El a vorbit public despre lupta sa cu dependenţa de droguri, inclusiv cocaină, şi alcool. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite