Donald Trump l-a demis pe Anthony Scaramucci din funcţia de director de comunicare al Casei Albe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anthony Scaramucci
Anthony Scaramucci

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a demis pe Anthony Scaramucci din funcţia de director de comunicare al Casei Albe, după numai zece zile de la numire. Potrivit purtătoarei de cuvânt a administraţiei, decizia a fost luată pentru a permite noului secretar general al Casei Albe, generalul în retragere John Kelly să-şi formeze propria ehipă.

Potrivit Politico, care citează doi funcţionari neidentificaţi de la Casa Albă, demiterea a avut loc la cererea lui Kelly. Scaramucci este al treilea director de comunicaţii care părăseşte postul, vacant din mai.

Generalul John Kelly a depus luni jurământul de învestire în funcţia de consilier principal al Casei Albe. Misiunea principală a lui John Kelly este de a aduce ordinea la Casa Albă şi de a pune din nou în mişcare agenda legislativă a preşedintelui Donald Trump.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a dat asigurări, luni, că nu există "niciun haos la Casa Albă", pe fondul criticilor privind demiterea unor funcţionari ai Preşedinţiei, relatează site-ul Politico.com.

"Avem cele mai mari câştiguri la bursele de mărfuri, cele mai bune cifre economice din ultimii ani, rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, salariile cresc, frontierele sunt securizate: niciun haos la Casa Albă!", a transmis Donald Trump luni prin Twitter.

„Avem o bază extraordinară de lucru, avem un extraordinar grup de sprijin, ţara este optimistă şi consider că generalul Kelly se adaugă acestui trend pozitiv. Vom continua şi vom înainta, dar acum avem şi un lider fantastic, un extraordinar consilier principal al Casei Albe, care va face o treabă excelentă”, a declarat Donald Trump.

Anthony Scaramucci, care fusese numit director de comunicare doar pe 21 iulie, l-a atacat public violent pe Reince Priebus, predecesorul lui Kelly la Casa Albă înlocuit vineri. 

 Numit în funcţie la 21 iulie de către Donald Trump, acest finanţist de pe Wall Street a făcut mai multe declaraţii incendiare şi a promis să facă ordine în departamentul de comunicare al administraţiei americane, încercând înainte de toate să stopeze scurgerile de informaţii şi dezvăluirile despre preşedinţia lui Trump, care fac deliciul presei.

Într-un articol publicat joi, The New Yorker relatează o convorbire telefonică avută anterior de corespondentul său la Washington cu Scaramucci, furios pe o postare pe Twitter a acestuia despre o cină a preşedintelui Donald Trump cu soţia sa Melania şi cu reprezentanţi ai postului de televiziune Fox News.

În faţa refuzului jurnalistului de a-şi dezvălui sursa, noul director de comunicare al Casei Albe a ameninţat:" Ceea ce voi face este că-i voi elimina pe toţi din echipa de comunicare şi voi începe totul de la zero". "Îi voi concedia pe toţi!", a tunat Scaramucci, citat de publicaţia menţionată.

Anthony Scaramucci l-a atacat într-o manieră grosolană pe şeful administraţiei de la Casa Albă, Reince Priebus, unul din "greii" Partidului Republican, pe care îl suspectează că ar fi în spatele scurgerilor repetate de informaţii: "Reince este un nenorocit de paranoic schizofren, un paranoic!"

Apoi, folosind un vocabular extrem de vulgar, cu caracter sexual, Scaramucci l-a atacat pe Steve Bannon, controversatul strateg şef al Casei Albe, apropiat de extrema dreaptă, acuzându-l că-şi urmăreşte propriile interese.

În faţa furtunii provocate joi seara la Washington, Scaramucci a încercat să se scuze: "Mă exprim uneori într-un limbaj colorat. Mă voi abţine în acest sens, dar nu voi renunţa la lupta mea pasionată pentru programul @realDonaldTrump", a scris el într-o postare pe Twitter.

Născut la Long Island, în New York, într-o familie de imigranţi italieni din clasa de mijloc, absolvent de Harvard, trecut prin Goldman Sachs, patron al unor fonduri de investiţii pentru clienţii bogaţi, Anthony Scaramucci este un donator major al Partidului Republican. El a fost trezorier al campaniei prezidenţiale al lui Mitt Romney, în 2012, şi a colectat fonduri la alegerile primare republicane în 2016, înainte de a se alătura taberei lui Donald Trump. 

Preşedintele SUA, Donald Trump, a considerat că Anthony Scaramucci, pe care l-a demis luni din funcţia de director de comunicare al Casei Albe, a făcut declaraţii nepotrivite pentru revista The New Yorker, a anunţat Casa Albă, relatează Reuters. 

„Preşedintele a simţit cu certitudine că declaraţiile făcute de Anthony au fost nepotrivite pentru o persoană în poziţia lui şi nu a dorit să-l împovăreze pe generalul Kelly“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la John Kelly, care a fost învestit luni în funcţia de secretar general la Casa Albă. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite