Convenţia Naţională Republicană - Melania Trump: Cer oamenilor să pună capăt violenţelor şi jafurilor făcute în numele dreptăţii
0Melania Trump, prima doamnă a Statelor Unite, a susţinut marţi seară un discurs în cadrul Convenţiei Naţionale Republicane, în care a făcut apel la unitate rasială şi la oprirea violenţelor.
De la Casa Albă, din Grădina Trandafirilor, prima doamnă a declarat: „Ca voi toţi, am reflectat asupra tulburărilor rasiale din ţara noastră. Este o realitate dură că nu suntem mândri de părţi din istoria noastră. Îi încurajez pe oameni să se concentreze pe viitorul nostru în timp ce încă învaţă din trecut. Trebuie să ne amintim că astăzi suntem toţi o singură comunitate, alcătuită din multe rase, religii şi etnii”.
Ea a continuat: „Istoria noastră diversă şi bogată este cea care face ţara noastră puternică şi, totuşi, mai avem atât de multe de învăţat unii de la alţii”.
Apelul Melaniei Trump pentru cetăţenii americani a fost: „Luaţi-vă un moment şi priviţi lucrurile din toate perspectivele. Îi îndemn pe oameni să se unească civilizat ca să putem munci şi să trăim la nivelul idealurilor americane. Cer oamenilor să pună capăt violenţelor şi jafurilor făcute în numele dreptăţii şi să nu facă vreodată presupuneri bazate pe culoarea pielii unei persoane”.
Ea le-a transmis celor care sunt îngrijoraţi din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus: „Ştiu că mulţi oameni sunt neliniştiţi. Unii se simt neajutoraţi. Vreau să ştiţi că nu sunteţi singuri”.
Despre preşedinte, ea a spus că este o persoană care „nu ascunde ce simte legat de lucruri”.
„Sinceritatea totală este ceea ce noi, ca cetăţeni, merităm din partea preşedintelui nostru. Fie că vă place sau nu, ştiţi mereu ce gândeşte”, a completat Melania Trump. „Indiferent de numărul titlurilor false şi negative din presă sau al atacurilor din cealaltă parte, Donald Trump nu a pierdut şi nu va pierde concentrarea în ceea ce vă priveşte. Iubeşte această ţară şi ştie cum să rezolve lucrurile. Aşa cum aţi aflat în ultimii cinci ani, nu este un politician tradiţional”.
Marţi seară, în grădina de la Casa Albă, în timp ce şi-a susţinut discursul, au fost prezente câteva persoane, inclusiv preşedintele Donald Trump, candidatul republican la alegeri, care îşi va livra discursul de acceptare în ultima seară a Convenţiei, joi.
Trump se află în prezent, în sondaje, în urma democratului Joe Biden.
Programul serii de marţi a început cu o rugăciune pentru Jacob Blake, bărbat de culoare în vârstă de 29 de ani, care a fost împuşcat de mai multe ori în spate, duminică, de poliţia din Wisconsin. Acest incident a stârnit noi proteste şi violenţe.
Donald Trump i-a cerut pe Twitter guvernatorului statului să apeleze la Garda Naţională pentru a opri manifestaţiile.
Decizia Melaniei Trump de a vorbi de la Casa Albă i-a înfuriat pe democraţi, care susţin că alegerea este o utilizare neadecvată a resurselor guvernului, scrie BBC. În weekend, prima doamnă a dezvăluit că a făcut modificări în Grădina Trandafirilor, între care mutarea mai multor meri care au fost plantaţi de Jackie Kennedy. Administraţia Trump a spus că renovarea care a durat trei săptămâni a fost plătită de donatori privaţi, fără a preciza care a fost suma investită.
În a doua seară a Convenţiei Republicane au vorbit şi Eric şi Tiffany Trump, copii ai preşedintelui.
Dacă Eric Trump a a dus în discuţie „radicalii democraţi”, temă a Convenţiei, şi l-a acuzat pe Biden că plănuieşte să nu mai finanţeze forţele de ordine, Tiffany a acuzat presa şi companiile tehnologice că îi ţin pe americani „prizonieri mental”.
Marţi, când tema a fost „Land of Opportunity” (Tărâmul oportunităţii, n.r.), au mai vorbit secretarul de stat Mike Pompeo - discursul lui a fost înregistrat în Israel, ceea ce i-a făcut pe critici să spună că nu a fost etic, pentru că, în mod normal, diplomaţii de top ai ţării nu participă la convenţii de partid -, şi Rand Paul, senator de Kentucky.
Pompeo a transmis: „Preşedintele Trump şi-a pus în practică viziunea lui America First. Poate că nu l-a făcut popular în toate capitalele străine, dar a funcţionat”. El l-a creditat pentru dezamorsarea tensiunilor cu Coreea de Nord, eradicarea grupării Stat Islamic şi tragerea la răspundere a Chinei pentru muşamalizarea coronavirusului.