Bianca Censori nu va fi acționată în instanță pentru apariția „nud” la Premiile Grammy, chiar dacă soția lui Kanye West „a depășit limitele”
0Surse din Los Angeles Police Department (LAPD) au confirmat că nu vor exista consecințe juridice pentru Bianca Censori pentru apariția sa „nud” la Premiile Grammy, deoarece este vorba despre un eveniment privat și nimeni din interior nu a contactat poliția pentru a face o plângere, notează The Independent, care citează TMZ.
![Bianca Censori a avut o apariție indecenta la Premiile Grammy. FOTO Profimedia](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/95a1770b-ad97-4a83-ba6a-e81cb427dfb8/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Controversatul rapper Kanye West, în vârstă de 47 de ani, și modelul australian Bianca Censori, în vârstă de 30 de ani, au venit împreună la arena Crypto.com, îmbrăcați în negru.
„Ținuta doamnei Censori a depășit fără îndoială limitele”
Când a ajuns în fața fotografilor, pe covorul roșu, Censori a renunțat la pelerina neagră cu pene și a rămas într-o așa-zisă rochie mini transparentă, care a dezvăluit, practic, totul.
„În timp ce ținuta doamnei Censori a depășit fără îndoială limitele, o acuzație de expunere indecentă în California necesită expunerea publică intenționată a organelor genitale ale cuiva cu intenția specifică de a ofensa sau de a excita sexual”, a explicat, într-o declarație pentru Page Six, avocatul Andrea Oguntula din Los Angeles, care a clarificat în poziția juridică pe care LAPD a confirmat-o.
Acest lucru nu înseamnă însă că ulterior nu ar putea formulată o astfel de plângere.
„Este teoretic posibil, dar puțin probabil ca ea să se confrunte cu vreo urmărire penală pentru acest incident”, a adăugat avocatul.
Expunerea „sânilor, feselor [și] organelor genitale” este interzisă la Grammy
Bianca Censori ar fi încălcat, se pare, codul vestimentar al aparițiilor TV.
În 2013, Deadline nota că expunerea „sânilor, feselor [și] organelor genitale” este interzisă la Grammy, conform unor reguli - „Standard and Practice Wardrobe Advisory” - instituite de rețeaua de televiziune CBS.
Documentul precizează că „fesele și sânii femeilor” trebuie să fie „acoperiți în mod adecvat” pentru ca imaginile să poată fi difuzate.
Potrivit avizului Comisiei Federale pentru Comunicații, care reglementează normele privind emisiunile de televiziune din SUA, conținutul obscen nu este protejat de Primul Amendament și este „interzis pe cablu, satelit și emisiuni TV și radio”.
„O încercare de a reproduce coperta albumului Vultures”,
Normele amintite au împiedicat CBS și alte rețele care găzduiesc spectacole pe covorul roșu al premiilor Grammy să difuzeze momentul considerat indecent.
În timp ce unele relatări inițiale au susținut că West și Censori au fost „escortați afară” de la Grammy, ulterior s-a dovedit cei doi au părăsit pur și simplu evenimentul după ce a pășit pe covorul roșu.
Cascadoria „a fost o încercare de a reproduce coperta albumului Vultures”, potrivit unei surse citate de Page Six.