Atacatorul de la Cina Corespondenților s-a fotografiat, înarmat până în dinți, înainte de a încerca să ajungă la Trump

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspectul care a deschis focul la gala de presă de la Washington la care era prezent preşedintele american Donald Trump, Cole Allen, s-a fotografiat în camera pe care a rezervat-o, la Hotelul Hilton, chiar înainte să treacă la fapte, îmbrăcat într-o ţinută elegantă şi înarmat până-n dinţi.

FOTO: X
FOTO: X

În această poză, pe care şi-a făcut-o într-o oglindă, Cole Allen, în vârstă de 31 de ani, pare să schiţeze o jumătate de zâmbet în timp ce se imortaliza cu arsenalul său, sâmbătă, în camera pe care a rezervat-o la Hotelul Hilton, în care se desfăşura dineul anual al Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă.

El purta o cămaşă neagră şi o cravată roşie, un etui cu un pistol, o geantă cu muniţie şi un pumnal, potrivit unei descrieri a imaginii de către parchet, scrie News.

Acest californian şi-a ”premeditat” în mod clar gestul, potrivit parchetului, care a publicat fotografia într-un document în care expică de ce suspectul este necesar să fie menţinut în detenţie.

Fotografia a făcută la ora locală 20.03 (duminică, 3.03, ora României), cu o jumătate de oră înainte să pătrundă în punctul de control de acces în sala de bal uriaşă în care preşedintele Statelor Unite a început un dineu împreună cu sute de invitaţi, elita politicii şi presei americane.

”Suspectul a încercat să-l ucidă pe președintele SUA”

El a fost oprit, în timp ce trecea în fugă punctul de control, de către Secret Service, însărcinat cu securitatea personalităţilor de rang înalt, înainte să poată intra în sala de bal.

”Suspectul a încercat să-l ucidă pe preşedintele Statelor Unite Donald J. Trump”, potrivit parchetului, care estimează că faptele sale ”erau premeditate, violente şi calculate să omoare”.

”Este vorba despre un atac de o răutate de nepătruns, care a pus în pericol viaţa a sute de persoane a căror singură vină era să asiste la un eveniment anual în onoarea presei, în prezenţa preşedintelui Statelor Unite”, adaugă parchetul.

Suspectul ”era pregătit să comită un masacru înăuntrul unei săli în care se aflau oficialii de cel mai înalt rang ai Guvernului Statelor Unite”, se arată în document, în care se denunţă ”un act de violenţă antidemocratică”.

Presupusul atacator a tras un singur foc de armă înainte să fie luat drept ţintă de către un agent al Secret Service, se arată în document.

El nu a fost atins, însă s-a rănit uşor la genunchi căzând.

Donald Trump a precizat sâmbătă seara că un agent a fost împuşcat de un glonţ, dar a fost protejat de vesta antiglonţ pe care o purta.

Scuze transmise prin e-mail

În momentul în care trecea la fapte, acest profesor le-a trimis familiei şi apropiaţilor mai multe e-mailuri, impregnate de un umor negru, programate.

Nu mai sunt dispus să permit unui pedofil, unui violator şi unui trădător să-mi murdărească mâinile cu crimele sale”, scrie el, fără să-l numească pe Donald Trump, părând să se refere la dosarul Epstein.

El le cere scuze părinţilor săi ”pentru că le-a spus că mă duc la un interviu, fără să precizeze că era vorba despre un interogatoriu al poliţiei”.

Colegilor şi prietenilor săi le spune că-i pare rău că a fost nevoit să inventeze ”o urgenţă personală”, recunoscând că ”atunci când citiţi asta voi avea cu siguranţă nevoie să fiu internat la urgenţe”.

Acest atac constituie a treia tentativă de asasinare a lui Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, în mai puţin de doi ani.

El a fost vizat prima oară în iulie 2024 la un miting de campanie în care a fost rănit la o ureche, iar câteva luni mai târziu pe terenul său de golf fin Florida.

Casa Albă a denunţat luni ”un cult al urii al stângii”, pe care o acuză de alimentarea violenţei politice.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite