Atac armat la dineul corespondenților de la Casa Albă. Ce l-a împins pe un profesor apreciat din California la o tentativă de asasinat
0Autoritățile americane încearcă să stabilească motivele care l-ar fi determinat pe Cole Tomas Allen, un bărbat de 31 de ani din Torrance, California, să deschidă focul la dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă, duminică. Acesta a transmis un mesaj familiei înainte de atac, relatează CNN.

„Permiteți-mi să încep prin a-mi cere scuze tuturor celor a căror încredere am trădat-o”, se arată într-o notă pe care suspectul a trimis-o familiei sale. Allen, profesor part-time și dezvoltator de jocuri video, și-a exprimat în acest mesaj adânca nemulțumire politică și intenția de a viza oficiali ai administrației Trump, scriind: „Nu mă aștept la iertare”.
Potrivit autorităților care a vorbit cu apropiații, suspectul a devenit tot mai radical în ultimii ani, implicându-se în activism de stânga în Los Angeles, achiziționând arme de foc și antrenându-se frecvent la un poligon. Sora sa le-a declarat anchetatorilor că acesta avea tendința de a face afirmații radicale.
În ultimele zile, aceste idei au fost transpuse în acțiune. Allen a călătorit cu trenul din Los Angeles până la Chicago și apoi la Washington, unde s-a cazat la hotelul care găzduia evenimentul anual la care participa prima dată președintele american Donald Trump, dar și alți oficiali de rang înalt ai administrației.
Înarmat cu un pistol semiautomat de calibru .38 și o pușcă de calibru 12, suspectul ar fi trimis familiei un nou mesaj în care se autointitula „asasin federal prietenos” și își exprima opiniile anti-Trump. Ulterior, a încercat să treacă de paza din afara sălii unde avea loc dineul corespondenților la Casa Albă năpustindu-se prin punctul de control.
Potrivit procurorului general interimar Todd Blanche, „suspectul a tras câteva focuri de armă” și a rănit un agent al Serviciului Secret, care purta vestă antiglonț, înainte de a fi rapid reținut. Agentul a fost tratat și externat ulterior.
Autoritățile analizează acum mesajul transmis de Allen, istoricul său pe rețelele sociale – descris de Donald Trump drept „anti-creștin” – și discută cu membrii familiei pentru a înțelege motivațiile atacului. „Încercăm să aflăm motivul. Din investigația preliminară, se pare că suspectul viza membri ai administrației”, a declarat Blanche.
Nota transmisă familiei include nemulțumiri generale, precum condițiile din centrele de detenție, și îl descrie aparent pe Trump, fără a-l numi, drept „trădător”. Suspectul este acuzat de două capete de acuzare pentru că a tras cu o armă de foc și a atacat unui ofițer federal cu o armă periculoasă. Procurorul pentru Districtul Columbia, Jeanine Pirro, a confirmat acuzațiile, fără a-i face public numele. Potrivit autorităților, Allen nu cooperează cu ancheta.
Cole Tomas Allen a studiat inginerie mecanică la California Institute of Technology între 2013 și 2017 și a fost implicat în organizația creștină a universității. În 2017, a fost prezentat într-un reportaj local pentru dezvoltarea unui prototip de frână de urgență pentru scaune rulante.
Un istoric de activism
După absolvire, a lucrat ca profesor part-time la compania C2 Education și a fost desemnat „profesorul lunii” în decembrie 2024. De asemenea, a dezvoltat un joc video numit Bohrdom, disponibil pe platforma Steam, prezentat drept „un joc de luptă bazat pe abilități, non-violent”.
Cine este suspectul în atacul de la dineul corespondenților de la Casa Albă. Donald Trump a publicat fotografia luiÎn ultimii ani, Allen s-a implicat în activism politic, alăturându-se grupului de stânga „The Wide Awakes”, inspirat din protestele anti-sclavie care au dus la alegerea lui Abraham Lincoln. De asemenea, a donat 25 de dolari campaniei prezidențiale a Kamalei Harris în 2024.
Anchetatorii au stabilit că suspectul a cumpărat legal armele pe care le avea asupra lui - în 2023 și 2025 - după verificări efectuate de FBI.
În mesajul trimis familiei înainte de atac, Allen a susținut că acțiunile sale nu contrazic valorile creștine: „A întoarce și celălalt obraz atunci când altcineva este oprimat nu este un comportament creștin; este complicitate la crimele opresorului”. Mesajul se încheia astfel: „Simt o mare furie când mă gândesc la tot ceea ce a făcut această administrație”.
După primirea mesajului, fratele său a alertat poliția din Connecticut, în timp ce la rândul lor alți membri ai familiei au contactat autoritățile.
După incident, forțele de ordine au reconstituit traseul suspectului.
Agenți FBI au fost desfășurați la o locuință asociată acestuia în Torrance, o suburbie din Los Angeles, unde zona a fost securizată, mai mulți jurnaliști adunându-se la fața locului. Un vecin a declarat că nu este sigur dacă Allen locuia acolo, dar a spus că l-a văzut „cu câteva zile în urmă”, adăugând că tatăl suspectului este „prietenos și comunicativ”.
Un mesaj tulburător
Texte analizate de Associated Press, depășind 1.000 de cuvinte, oferă o perspectivă asupra stării de spirit a suspectului. Documentul, redactat într-un stil dezordonat și profund personal, debutează neașteptat cu un salut casual – „hello everybody!” – înainte de a trece rapid la scuze adresate familiei, colegilor și chiar unor necunoscuți despre care autorul se temea că ar putea deveni victime colaterale.
Pe parcurs, mesajul oscilează între confesiuni, nemulțumiri și un ton de rămas-bun. Suspectul, identificat ca Allen, își exprimă recunoștința față de anumite persoane din viața sa, în timp ce încearcă să justifice acțiunile violente. Textul include, de asemenea, fragmente marcate de nemulțumire politică, referințe religioase și răspunsuri la critici imaginare.
Un alt aspect notabil este remarca critică ironică cu privire la măsurile de securitate de la hotelul Washington Hilton. Allen susține că a fost surprins de ușurința cu care a reușit să intre în incintă având asupra sa o armă, sugerând astfel potențiale vulnerabilități critice în sistemul de pază.
În urma incidentului, Trump a adoptat un ton neobișnuit de conciliant, după ceea ce el a descris drept a treia tentativă asupra vieții sale în mai puțin de doi ani. Deși a sugerat că pozițiile sale politice l-au transformat într-o țintă, Trump a făcut apel la unitate și cooperare între partide într-un context global tot mai marcat de violență.
„Este întotdeauna șocant când se întâmplă așa ceva. Mi s-a întâmplat și mie, într-o oarecare măsură. Și asta nu se schimbă niciodată”, a declarat Trump, într-o conferință de presă organizată în grabă la Casa Albă, sâmbătă seara.























































